Din larguri de palată ies patru portărei:

Au coifuri, au ceaprazuri, au sulița la ei.

Nebun s-aruncă roibul, ca viforul pe luncă,

Trei cai cu el alături p-același pas s-aruncă.

Și zice portărelul, al cărui cal e corb:

Ca pajură pe Surgă, zdrobit, am eu să-l sorb!

Ți-l strâng, până ce-mi urlă că nu-i mai trebe fete.

Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete.

Și cel pe calul muced răstește vulturel:

Așa să trăiesc! Astăzi îngrop sulița-n el!

De nu-l fac eu cenușă, să n-am de mamă parte!

Se jură cel cu roibul frumos ca scris în carte.