Profeție

Caligenes sfârșește moșia de arat;

O seamănă. Pe urmă roman adevărat

Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toți augurii

Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii?

În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil,

E om cărunt, servește de când era copil,

Și poate să-mblânzească și viforul cu ruga.

La dânsul vine dară Caligenes în fuga,

Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi

An bun și toamnă lungă, de pot nădăjdui,

Să secer grâne coapte și pline-n spic? Pășește

La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește

Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri;

Își încruntează fruntea cu-atâtea-ncrețituri,

Dă roată prin odaie și numără întruna

Pe unghii, roagă cerul cu stelele și luna;

Mai face-un hocus-pocus și-odată stă pe loc;

Se-ntoarce și grăiește cu tonul de proroc:

De cumva e sămânța destul de roditoare

Și bine semănată, la caz dacă e soare

Și cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta,

Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda

Câmpiile, îți iese sămânța toată plină;

Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină

Și alte ierbi, grâul va crește ca un râu

La caz că n-o să bată furtuna peste grâu,

Rupându-i paiul; însă de vei avea norocul

În orice fel să-ți aperi de cerbi și vite locul,

Ca nu cumva să-ți pască din grâu presupunând

Că piatra nu te-o bate, nici bruma, și scăpând

De paseri să nu-ți fure din boabe semănate

Oricum, orice... În fine, spun zeii că tu poate

Avea-vei grâu, căci anul va fi dintre cei buni;

Dar ține minte bine: necopt să nu-l aduni!

Atunci ți-or fi desigur grânarele înguste

De-or vrea din ceruri zeii să scapi fără lăcuste!

Share on Twitter Share on Facebook