ACTUL VII

(Matali Duşanta in car, trecând peste nori)

DUŞANTA

Nu m-aşteptam la asta, şi chiar într-acest fel!

MATALI

Voi amândoi vă plângeţi. De prea mult tu, şi el

De prea puţin.

DUŞANTA

Fireşte! I-am dat ajutorare

Puţină, dar favorul e mult.

MATALI

Iar lui îi pare

Că i-ai făcut mult bine şi-i ceri puţin favor.

DUŞANTA

M-a ridicat deasupra întregului popor

Al cerului cu norii, m-a pus pe tron de-a dreapta.

O, nu mi-a fost desigur atât de mare fapta,

Încât să şed eu, omul, pe tronul unui zeu.

MATALI

Ba şi mai mult! Lui Indra îi fac atâta rău

Aceşti sălbatici demoni. Puterilor danave

Erau să se supuie văzduhurile sclave

De două ori, căci Siva se zvârcolea-n zadar.

L-au detronat. Odată pe demoni Avatar

I-a spintecat cu colții ş-acum a doua dată

Tu i-ai zdrobit cu braţul. Nu meriţi tu răsplată?

Priveşte! Mii de genii, cu ochi de foc, în jur —

Din pomul sfânt al iau purpură şi-azur

În care-şi scaldă trupul etemele virgine,

Pe purpura aceasta scriu fapta ta, pe tine

Tu cântă-n versuri.

DUŞANTA

Spune-mi, ce drum acum s-apuc?

MATALI

Pe-aceste căi din dreapta, căci dânsele ne duc

La cea dintâi podoabă a cerului, la râul

Cu triplu curs. În urmă cârmim la stânga frâul

Şi mergem în direcţia acelui vânt uşor

Pe-a cărui aripi suie la cer şi se scobor

Din cer toţi

DUŞANTA

Spune-mi, acum străbatem norii?

MATALI

De unde ştii?

DUŞANTA

Din roate şi cai. Sforăitorii

S-aruncă-n mers orbeşte, din coamă-le cad stropi

De ploaie, carul saltă pe culmi şi cade-n gropi,

Pâraie reci Improaşcă mai sus ca noi din groapă

Iar roţile grăbite dau sunet ca prin apă.

MATALI

Şi vezi pământul?

DUŞANTA

Unde? Departe colo-n fund?

Ah, uite, el se pare un negru glob —

Rotund !

Cea mai adâncă vale şi culmea cea mai naltă

S-amestecă, părându-ţi crescute dintrolaltă,

Şi susul tot cu josul sunt una şi fac şes!

Iar râurile-n zare ca nişte fire ies

De tort albit şi luciu — ori ochii mă înşală!

Şi codrii par întocmai ca pete de cerneală

Pe ceva sur! Şi iată! Pământu-n goană pus

Ca fulgerul se-nalţă mai sus şi tot mai sus

S-aleargă-n cerc, s-afundă şi printre stele piere,

Ca azvârlit în spaţiu d-o vecinică putere —

Iar la apus văd marea! O mare-n răsărit

Şi-n mijloc văd un munte...

MATALI

Hemacuta numit. Acolo, sus pe culme, trăiesc nemuritorii

Născuţi din Brama, Ziva şi Noaptea şi toţi Sorii

Ce doisprăzece.

DUŞANTA

Locul acela, cât aş vrea

Să-l văd.

MATALI

Acolo mergem. Să fii cu toată grija,

Căci astăzi te apropii de fiii lui Marija.

Tu vei vedea în codru pe-un iogi luminat:

De-un milion de veacuri el şade nemişcat,

Cu fruntea încreţită, cu ochii ţintă-n soare,

Un brâu de piei de şarpe având ca-ncingătoare,

Iar barba lui ajunge târâtă pe pământ,

Şi-n palme-i creşte iarbă, iar membrele lui sunt

De iederă cuprinse, şi sunt crunte

De ghimpi ce-i cresc pe braţe! Şi-i creşte muşchi pe frunte

Şi muşchi pe-obraz, căci anii lui nu e chip să-i numeri,

Şi păsările cuiburi îşi fac la el pe umeri!

DUŞANTA

Aşa-i de sfânt?

MATALI

Da, rege. Ş-aici acum m-opresc.

Tu stăi, eu merg la zeii cei mari, să te vestesc.

(Duşanta se plimbă. Aude zgomot la dreapta. El ascultă)

UN GLAS

Atâmpără-te, lasă-l! N-ai pace nicăiri!

DUŞANTA

Cum? Sunt ş-aici cu volnice porniri?

Aud o dojenire. Ce văd, al cui e oare?

Un copilaş! Şi uite, cum trage de picioare

Pe-un pui de leu! Îl prinde de coamă, zgâlţâind!

Şi cele două fete, care-l păzesc, îl prind

Şi-l iau acum deoparte! Prea rău îl cresc părinţii!

COPILUL

Stăi, stăi! Deschide gura, că vreau să-ţi număr

SERVITOAREA

Dă-i pace, las, că-l doare! Şi-n joc tu eşti turbat.

DUŞANTA

O, poţi să te mândru de-aşa frumos băiat!

Drăguţ ce e! Şi, Doamne, eu, eu numai n-am parte!

O SERVITOARE

(Către alta)

Nu poţi cu el! E straşnic, să-l duci orbiş la moarte!

N-auzi, Servademana? Cu tine nu-i de dus —

Acel ce pus nume, bun nume ţi-a mai pus!

De va veni leoaica, te rupe tot!

COPILUL

Aşteaptă

La pui am mâna stângă, la mamă mâna dreaptă;

Eu nu mă tem!

DUŞANTA

Chiar ochii îți spun că nu-i fricos.

SERVITOAREA

De laşi în pace leul, îți dau ceva frumos.

COPILUL

Ce? Dă-mi întâi!

DUŞANTA

Se poate? Chiar mâna îl arată

Că el are să fie viteaz bărbat odată.

Îi văd gropită palma.

SERVITOAREA

Îți dau, de vei fi bun! Eu am o jucărie frumoasă, un păun,

Şi vreau să ţi-l dau de stai frumos.

COPILUL

Acasă?

Şizboară?

SERVITOAREA

Cum nu, zboară! Să-l vezi cum e! Dar lasă

De coamă puiul, vino! Doar şi el e copil,

Şi-l doare.

COPILUL

Dar păunul de acasă dai-mi-l?

DUŞANTA

(Apropiindu-se)

O , câtă bucurie simţeşte un părinte!...

Să-ţi iei în braţe fiul, de-obrazul lui fierbinte

Tu să-ţi lipeşti obrazul! Să-l joci de pe genunchi

Pe mâini ş-apoi pe umeri! Să-l strângi ca p-un mănunchi

De flori, şi el să-ţi poarte mânuţa cum îi vine

Prin păr, să te lovească! Şi, de-l ridici cât tine,

Cum e pe picioruşe de colbul străzii plin,

Să simţi pulberea caldă că-ţi lunecă prin sân!

SERVITOAREA

Ei, las, tu! Ţi-e rău capul, dar îi găsesc eu cuiul

(Către Duşanta)

Te rog, străine, vino, să-i scapi din mână puiul!

DUŞANTA

(Către copil)

De ce nu-l laşi în pace? Tu eşti copil frumos

Şi bun, şi vezi că puiul e mic şi e fricos,

Sărmanul — vezi cum plânge! Copiii buni se poartă

Mai bine!

SERVITOAREA

Câteodată mă vreau mai bine moartă!

Dar e isteţ la vorbă şi-i foc de priceput,

Că nu-i fiu de sihastru.

DUŞANTA

Am zis, când l-am văzut,

Că trebuie să fie născut dintr-un neam mare.

SERVITOAREA

Şi cât de bine-i semeni! Tot, tot — e de mirare!

La ochi, la nas, la frunte, e chipul tău întreg —

Cum nu i te ştiu rudă, n-am cap să înțeleg

De unde-i semeni? Tocmai pe tocmai, ca un tată!

Ş-am stat şi mai nainte cu ochii mari, mirată,

Când l-ai chemat! Pe dânsul nu poţi să-l amăgeşti,

De nimeni el n-ascultă, şi tu, străin cum eşti...

DUŞANTA

El nu-i fiu de sihastru, zici tu, al cui e dară?

SERVITOAREA

Nepot e de-al lui Poros. Nu-ţi pare?

DUŞANTA

Cum să-mi pară!

Eu ştiu că-i obiceiul oricăror dintre prinţi

Să steie dimpreună cu fraţi şi cu părinţi

In naltele palaturi de marmură cioplită.

Abia, când a lor mână de vremi e ostenită,

Ei îşi găsesc prin codrii sihastrilor azil.

Aici trăiesc sihastri, cum văd, ş-acest copil

Nu e născut din rege, dar nici un rege nu e

Sihastru-n acest codru.

O SERVITOARE

Aşteaptă, să-ţi mai spuie!

ALTĂ, SERVITOARE

Copilul are mamă — îți spun numai cât ştiu —

Pe ruda unei nimfe.

DUŞANTA Şi tată-său? e viu?

SERVITOAREA

E viu, ştiu eu! E rege, cinstit ş-acum de-o lume,

Dar mie mi-e ruşine să-i zic măcar pe nume!

Nu-i om cinstit acela cui nu i-a fost cu greu

Să-şi lapede nevasta!

DUŞANTA

(Aparte)

Ş-acelaşi om sunt eu!

El are, dar, pe-o rudă a nimfelor de mamă,

Şi cum o cheamă-n codru?

SERVITOAREA

Sacontala o cheamă.

DUŞANTA

(Aparte)

Sacontala! E dânsa, e oare, draga mea!

Ori alta, care poartă un nume ca şi ea?

O, vorba asta, asta, aşa tirană-mi pare

Ca-ntr-un pustiu al ţării vedenia-nşălătoare

A cerbului, când fuge de sete abătut

Spre-o apă care nu e, căci numai s-a părut!

O, parcă mă străbate lumina-ncet, cu-ncetul!

SERVITOAREA

(Către copil)

Tu azi a patra oară nu-ţi afli amuletul.

E colo jos!

DUŞANTA

(El se pleacă să-l ridice)

SERVITOAREA

Vai, lasă-l! Să nu-l atingi!

(Mirată, uitându-se la rege)

Acu

Noi, rege, te cunoaştem şi ştim cine eşti tu!

Vrăjit e amuletul copilului!

DUŞANTA

Se zice...

SERVITOAREA

Nu, rege. Niciodată nu poate să-lridice

Alt suflet, numai tatăl copilului.

DUŞANTA

Eu sunt

Deci tata lui, desigur?

SERVITOAREA

Tu zici acest cuvânt!

(Duşanta ia-n braţe copilul)

DUŞANTA

Al tatei eştil Vlăstare din suflete regeşti!

COPILUL

Duşanta-mi este tată, şi tu Duşanta eşti?

Că-i mort de mult Duşanta!

DUŞANTA

Nu sunt cel mort; sunt viul!

COPILUL

Ai alungat pe mama din casa ta!

DUŞANTA

(Mişcat)

Şi fiul

Acestei mame-alungă pe tatăl său!

(Dintre arbori iese Sacontala. Duşanta o zăreşte)

Ah, ea!

Ajută-mă, tu, Indra! Dă-mi ochi, s-o pot vedea!

Eu o cunosc din umblet. Sunt ochii ei şi gura

Ş-obrazul ei! Şi pieptul şi brâul! Şi făptura

Sacontalei! Ea plânge şi părul despletit

Îi umple slabii umeri!

SACONTALA

(Către copil)

Tu iar ai pribegit

Odor şi dor al mamei! De ce nu stai cu mine?

COPILUL

Mă joc pe-aici cu leul.

SACONTALA

Şi ştii tu că nu-i bine!

De mama nu milă, că fugi ş-o laşi mereu

Tot singură! Tu, doară, eşti singurul al meu!

(Se pleacă şl-l sărută)

Eşti mic, şi tu n-ai tată.

COPILUL

(Arătând spre rege)

El zice că mi-e tată!

(Sacontala face un pas îndărăt. Regele se apropie)

DUŞANTA

Sacontala!

SACONTALA

(Aparte)

Duşanta! E tot ca altădată!

DUŞANTA

Tu plângi, iubito, tremuri? O, iartă-mă! Tu taci?

Eu viu să-ţi cer iertare şi nu vrei să te-mpaci?

(Sacontala s-aruncă în braţele lui şi plânge cu hohot.)

Prea rău am fost cu tine, perdut din calea dreaptă,

Dar am plătit, iubito, prea scump această faptă!

Tu eşti a mea!

SACONTALA

(Înecată)

Stăpâne, să fii...

DUŞANTA

Biruitor!

De tine stăpânitul, nu sunt stăpânitor,

Dar te-am găsit, frumoaso, ş-a mea e biruinţa!

Ah, parcă în fiinţa lui Brama-mi perd fiinţa!

(Copilul trăgând pe mamă de haină)

COPILUL

El cine-i, mamă, cine-i?

SACONTALA

E tata. Nu-l săruţi?

(Sacontala "il dă spre Duşanta, el îl sărută)

DUŞANTA

Ce veştezi ai tu ochii, şi nu ştiu cum perduţi

Şi toată eşti topită, ş-obrajii tăi ca varul...

SACONTALA

De dorul tău, Duşanta! De jalea ta, de-amarul

Acestei inimi!

DUŞANTA

Dragă, să nu mai plângi! Te vreu

Mai veselă cu gândul, cum sunt acuma eu!

(O prinde de mâni)

M-aş omori pe mine cel vechi, să am puterea!

Durere nu e în lume mai grea decât durerea

Să ştii că tu eşti însuţi acel care-ai făcut

Să-l doară chiar pe omul, cui vecinic ai fi vrut

Să-i iei, de poţi, durerea! Ş-am fost şi eu mişelul,

Că te-am făcut pe tine să plângi! Acum inelul

Al tău va fi de-a pururi — am fost un buimăcit!

Pescarul când mi-l dete am stat încremenit

De fapta ticăloasă a celui mai bun rege!

Văzutu-mi-am deodată întreaga fărdelege,

Cum te-am gonit, iubito, lăsându-te să mori?

Ca orbul care-azvârle cununa cea de flori,

Crezând că e un şarpe, aşa şi eu pe tine!

Te-am plâns cum plângi pe-o moartă —

Şi totu-i iarăşi bine!

(Scoţând inelul din sân)

Inelul tău! Primeşte-l!

SACONTALA

Te rog să nu mi-l dai!

Mă tem de el! O, ţine-l la tine, ca să n-ai

Prilej să-l cauţi iarăşi!

DUŞANTA O, nu de-acum! Dar spune,

Eşti vie tu? Şi-n ceruri? Dar cum?

SACONTALA

E o minune!

Eu am căzut acolo, la praguri, în palat.

Muream. Străină-n lume, căci tu m-ai alungat.

Dar Aditi din ceruri, cea-n haină de porfiră,

Trimise-ndată genii, pe-un nor de mă suiră

La cer... Şi-aveam locaşul în rând cu sfântul neam.

Pe două nimfe-n codru tovarăşe le-aveam,

Şi-o vrednică bătrână, de-a pururi preoteasă,

Îmi da-ngrijiri. Întocmai precum era acasă

La noi, în codrul nostru, aşa era, având

Şi prietene şi mamă. Şi-n ceruri, în curând,

Născut-am pe nepotul lui Poros, dându-i nume

"Acel ce-nvinge leii"... Credeam, că-ntr-altă lume,

Într-altă, după veacuri, vedea-te-voi, ş-atunci,

Atunci... dar nu, Duşantal... O, spune-mi ce porunci

Ce zei te-aduc în ceruri?

DUŞANTA

E o poveste-ntreagă.

Menirea mea m-aduce... nu, nu! a noastră, dragă!

Dar mai întâi zâmbeşte-mi ochii tăi!

(Matali vine)

MATALI

Prin voia cea-nţeleaptă a vecinicilor zei,

Iubitul nostru rege din nou se-nveseleşte.

Kasyapa, văzătorul a toate, vă doreşte;

El stă pe tron, de-a stânga pe Aditi având.

Veniţi acum!

DUŞANTA

Să mergem!

(Duşanta cu Sacontala, de mână, cu Servademana)

Eu, cel ce de curând

Plângeam nefericirea, îmi ies acum din fire

Şi slab mă simt în suflet de-atâta fericire —

Ştia-nainte Indra, că azi voi fi ajuns

La cea mai bună soartă?

MATALI

Ce-i zeilor ascuns?

Ajunşi suntem, Duşanta. Smeriţi-vă obrazul!

(Scena se schimbă. Kasyapa Aditi pe tron)

CASYAPA

Tu, fiică a lui Dacşas! Acesta e viteazul

Duşanta, cel ce-n taberi pe demoni a răpus!

De când a prins el arcul, e pace jos şi sus

În cerul nostru. Iată-l, o lume-i este roabă!

Azi fulgerul lui Indra e numai o podoabă

A sfintelor palaturi, nu armă, cum era!

MATALI

Eternii zei, o, rege,

privesc în faţa ta

Cu dragoste de mamă şi tată! Mergi aproape!

(Duşanta cu Sacontala de mână se apropie de tron)

DUŞANTA

Voi zei, pe care lumea abia vă mai încape,

Voi primi născuţi din Brama cel fără de-nceput,

Cel ce născut din sineşi e vecinic nenăscut!

Izvor al bunătăţii, rânduitori de stele,

Stăpâni ai nemuririi ş-ai lumilor tustrele,

La tronul sfânt al vostru venim azi amândoi

Şi vă rugăm de milă, căci mila e la voi!

KASYAPA

Mulţi ani să porţi toiagul, primit cu vrednicie!

Lung timp să fii viteazul, al cărui car să fie

În şirul cel din frunte, de-a pururi nezdrobit!

ADITI

(Către Sacontala)

Şi tu să fii aleasă, şi-n traiul fericit

Al casei să ai parte de toată fericirea.

Virtuţile femeii sunt cinstea şi iubirea —

Şi tu, iubind pe rege, cinstind pe toţi, iubită

Să fii de toată lumea, de toţi să fii cinstită!

KASYAPA

Servademana unde-i?

(Sacontala îl aduce de mână)

Să-ţi fie fericit!

Tu, tu, născut din Poros, de ceruri eşti menit

Să birui lumea toată din mare până-n mare,

Şi-n pace fără seamăn, să n-ai asemănare

În taberi! Tot pământul cu spada să supui,

Stăpân pe cele şapte peninsule-ale lui!

Bharat să te numească vecia viitoare

Şi lumii biruite să-i fii al doilea soare —

Tu, Golava, tu pleacă pe aripe de vânt

La Canva-n sihăstrie şi du-i acest cuvânt

Din partea mea: "Iubite, alungă nedurmirea

Din ochii tăi cei veştezi şi plânşi mereu! Iubirea

Sacontalei îşi află răspunsul cunoscut

Din gura lui Duşanta. Iar dânsa i-a născut

Un fiu, şi-i fericită de soţul dânsei mama —

Tu pentru ei te roagă şi-nchină-te lui Brama!"

(Sacontala începe să plângă. Duşanta o Imbrăţişează)

DUŞANTA

Tu plângi?

SACONTALA

Ah, niciodată tu nu vei mai fi rău!

O, las să plâng, iubite, că plâng de dragul tău!

De cea dintâie dată plâng soarta mea-mpăcată,

Şi-mi plâng nefericirea de cea din urmă dată!

KASYAPA

De mori flămând pe drumuri, ori vesel stai pe tron,

Supus eşti vecinic sorţii! Atât de monoton

E traiul nostru-n lume: viaţă ş-apoi moarte

Aceste două vecinic au vecinica lor soarte!

De ce să plângi? În lume cu preţ nimica nu-i:

De moarte şi de viaţă şi zeii sunt sătui!

Tu, nobilă iubire, legi fapta cu cuvântul,

Legi moartea cu viaţa şi cerul cu pământul,

Şi numai prin iubire ne facem fericiţi!

Sunt zeu, dar nu ştiu însumi mai bun decât: "iubiţi!" —

Tu, Matali, e carul gătit?

MATALI

Gătit, sublime.

KASYAPA

(Către rege Sacontala)

Plecaţi acum acasă! Să nu mai fie nime Ca voi de neamuri!

Şi nimeni bun ca voi! Ş-amic vă fie Indra cu rodnicele-i ploi! (Duşanta, Sacontala se suie în car)

Ş-acum, mai înainte de ce plecaţi, tu-mi spune

De ai vrun dor.

DUŞANTA

Se poate să-mi cer eu sorţi mai bune?

Eu am răpus puterea protivnicilor mei,

Sacontala-i aproape de cel ce este-al ei.

Acesta-mi fuse dorul, şi dorul azi e faptă.

Poporul mă iubeşte; şi-n cartea cea-nţeleaptă

A Vedei, dânsul află virtute şi onor —

Ce dor să am?

Şi totuşi, de pot să am un dor

Şi am acum putinţa să-i cer îndeplinire

Te rog atunci, la moarte, să-mi iei această fire;

Să fiu pământ de-a pururi, atunci când nu voi fi

Acel ce sunt eu astăzi! Atât aş mai dori,

Ca zeii cei puternici să nu mă mai renască

În acest cuib de plângeri pe lumea pământească!