ACTUL VI

(Pe drum se văd venind un pescar si două fete)

PESCARUL

Ce vreţi? De-atâta vreme eu n-am spus nimărui,

Ş-acum să-mi umble gura?

PRIAMVADA

Nici asta nu ne-o spui?

Şi noi ţi-am spus pe cale de ce-am ştiut de toate.

PESCARUL

Da, voi. La voi e alta.

ANUSUIA

Ştii mare lucru, poate?

PESCARUL

Ştiu eu ce ştiu. Dar uite, stau locului în drum,

Nu-mi văd de trebi. În urmă, ştiţi ce? Ţineţi de-acum

Aminte că tăcerea e cea mai scumpă haină.

La curţi pe mii de oameni îi birui cu o taină!

Să ne vedem cu bine, drăguţe, şi s-avem

Noroc! (Pleacă în dreapta)

ANUSUIA

Să umbli-n pace!

PRIAMVADA

Eu nu ştiu cum mă tem

De lumea din oraşe! Auzi ce-a spus?

Nu-mi vine Să cred.

ANUSUIA

De-i obiceiul aşa, mă-ntorc mai bine

Din drum! Cum e şi asta? Deloc să nu vorbim?

PRIAMVADA

Ne-a spus şi tata Canva, când am plecat, să fim

Cuminţi şi bucuria să nu ne prea îndemne

La vorbă multă. Lucru domnesc, să taci!

ANUSUIA

Pesemne!

(Văd o amră Inflorită)

O, cât sunt de frumoase! Hai, rupem flori de-aici

Şi să-mpletim cunune...

PRIAMVADA

Da, tocmai bine zici.

(Culeg amândouă tlori)

Cât trebuie să fie de mândră, ca mireasă

Pe tron, iubita noastră Sacontala! De-acasă

Venind pe drum, într-una tot asta m-am gândit!

Mi-e dor s-o văd.

ANUSUIA

Ce zgomot!... Un om înlănţuit!

(Apare pescarul, după el slujbaşi regeşti)

PESCARUL Îmi spargeţi capul.

SLUJBAŞUL

Spune, de unde ai inelul?

PESCARUL

Nu l-am furat! Dă-mi pace!

UN SLUJBAŞ

A prins obraz, mişelul!

Spui nu? (Îl bate).

PESCARUL

Vă spun pe cinste.

UNUL

Auzi, pe cinstea lui!

Nu eşti cumva tu prieten cu regele? Nu spui?

De unde ai inelul? Tu l-ai furat, de unde?

Ei, las' pe mine!

PESCARUL

Doamne! Mă schilăviţi!

SLUJBAŞUL

Răspunde!

PESCARUL

Nu l-am furat, Şuşaca! Eu sunt un biet pescar,

Prind peştele cu mreaja şi undița...

SLUJBAŞUL

Ei, dar! Să ştii tu că minciuna şi plânsul nu te scapă,

Cinstitule, sunt temniţi destule să te-ncapă.

PESCARUL

În Gange!

SLUJBAŞUL

Taci din gură! Că-ţi pun o mână-n păr,

Te pleşuvesc de-a una! (îl bate).

PESCARUL

Eu spun ce-i adevăr,

De ce mă baţi? În Gange am prins zilele-aceste

Un rohita; inelul...

SLUJBAŞUL

O poveste!

(Un slujbaş miroase trece altuia)

ALT SLUJBAŞ

Miroase-l! După miros el pare c-ar fi stat În rohita.

SLUJBAŞUL

Aşteaptă, tu gureş blestemat!

A mers la rege vrunul?

ALT SLUJBAŞ

A mers.

PESCARUL

(Plângând)

Aşa năpaste!

SLUJBAŞUL

Ei, parcă mă mănâncă să-ţi rup câteva coaste!

ALT SLUJBAŞ

Şi eu să-ţi frâng grumajii.

PESCARUL

(Îndărătnicit de bătăi)

Hai, frânge-mi-i.

SLUJBAŞUL

Cum, cum?

Ai grije, că-ţi dau una, de-ţi zboară capul scrum!

PESCARUL

Tu ai să vezi, în urmă, că sufer nedreptate.

SLUJBAŞUL

În urmă! Cine ştie ce-i urma.

SLUJBAŞUL II

(Venind în fuga mare)

Nu-l mai bate.

Am fost la rege.

SLUJBAŞUL

Bravo! Ce-a zis?

SLUJBAŞUL II

A zis să-i dați...

SLUJBAŞUL

Treizeci de palme? Bine! Pe el, şi mi-l umflaţi!

(Îi umflă pescarului spetele)

SLUJBAŞUL II

Nu, Raja, să-i daţi pace!

SLUJBAŞUL

(Mirat)

Cum pace? E poruncă?

SLUJBAŞUL II

Dezleagă-l!

SLUJBAŞUL

Ce? De lanţuri? Cum naiba? Nu-l aruncă

În temniţă? N-am voie să-i scarpin ceafa?

SLUJBAŞUL II

Nu!

Când a văzut inelul, mi-a zis: "Pe loc te du

Şi lasă-n pace omul! Nu minte, daţi-i pace!"

(Către pescar)

Şi trimis o pungă de bani.

SLUJBAŞUL I

De bani? Ei, drace!

Când vreai să descurci lumea, mai tare o încurci!

Dar asta ştii ce-nseamnă? Că tai pe-un om din furci

Şi-l faci apoi ministru.

PESCARUL

Nu te-năcri, fârtate!

Ei haideţi, că vă cumpăr pe banii jumătate

Ce vreţi! Îi bem!

SLUJBAŞUL I

Hai, hura! Vezi, asta o ghiceşti!

Dă-mi mâna, frăţioare! Ştiam eu, că tu eşti

Om drept şi cumsecade. Glumeam numai cu tine.

(Se prind cu toți de după cap ies)

PRIAMVADA

Văzut-ai, Anusuia?

ANUSUIA

Sărmanul om, el vine

De-acasă, ca să-L bată slujbaşii din oraş —

O, uite tu minunea! Nu vezi ce drăgălaş

E înflorită amra? Ce floare, ce lumină!

Haid' ne suim pe creangă! Culegem poala plină

De flori ş-apoi le ducem lui Cama. Dragă, vrei?

PRIAMVIVADA

Cum nu? Ba chiar e bine.

(Se suie amândouă în pom. Vine Viduşaca)

VIDUŞACA

(Către fete)

Hop, hop, dar asta ce-i?

Aţi nebunit?

PRIAMVADA

Noi?

VIDUŞACA

Tocmai.

PRIAMVADA

De ce? Culegem doară.

VIDUŞACA

Dar las' şi nu culege! Fii bună şi scoboară!

Aşa! Mai iute, iute!

(Fetele scoboară)

Nu ştiţi că nu-i iertat?

PRIAMVADA

Noi n-am ştiut, ne iartă.

VIDUŞACA

(Pentru sine)

Sunt capre de la sat. Ei, bată-mă norocul, sunt fete frumuşele;

S-ar prinde-n joc de-a dragul şi regele cu ele.

(Tare)

Voi ce cătaţi la curte?

ANUSUIA

(Către Priamvada, speriată)

Zi tu, că eu mă tem.

PRIAMVADA

Noi am venit din codru cu dorul să vedem

Pe doamna, pe regina Sacontala...

VIDUŞACA

(Mârâind)

Ce încă?

PRIAMVADA

Nimic.

VIDUŞACA

(Privind-o dintr-o parte)

De-ar fi urâtă, i-aş da acum o brâncă!

PRIAMVADA

Ni-e prietenă regina şi ea ne are dragi. Părechea noastră...

VIDUŞACA

(Ironic)

Tocmai! Păreche de desagi!

PRIAMVADA

Şi ştiu că-i şade bine Sacontalei nevastă,

VIDUŞACA

Ce mamă-ţi dă mâncare, de eşti aşa de proastă?

Sacontala regină? De unde ştii?

PRIAMVADA

Eu ştiu!

Doar a trăit în codru; şi eu din codru viu.

VIDUŞACA

Hai, cară-te, că vine monarhul.

(O ia de spate)

PRIAMVADA

Vine, vine!

Eu vreau să-l văd!

VIDUŞACA

Hai, du-te, că nu-i pe-aici de tine!

(Le împinge. Ele ies. Se iveşte regele cu doi miniştri)

VATAIANA

Să mergem pe dincoace. Aici e răcoros.

REGELE

(Obosit)

Nu pot! Aici e umbră; să stăm aici — cad jos!

O, cât amar e-n mine, Vataiana!

VATAIANA

Se curmă

Cu timpul orice chinuri. Tu plângi, cât plângi, şi-n urmă,

Uitând de tot, te vindeci.

REGELE

Se poate vindeca

Un rău prin rău? Tu însuţi ce-ai zice de-aş uita?

Când faci un rău, cunoaşte-l şi rău făcut rămâie,

De-l tu faci o faptă mai rea ca cea dintâie.

Nu zici aşa?

VATAIANA

Se poate. Dar este caz şi caz.

Azi, uite, eşti o umbră de om. Al tău obraz

E-ntocmai ca a celui ce stă pe prag de moarte.

Eşti slab de cazi pe drumuri! Tot să te poarte!

Rosteşti cuvinte sterpe şi fără de-nţeles,

Încât se miră lumea de vorbele ce-ţi ies

Din gură. Faci de-a-ntorsul, te-nveţi cu alte datini,

Ş-ai prins în cele sfinte de-o vreme să te clatini.

REGELE

Eu?

VATAIANA

Tu! Şi de ţară şi nu faci judecăţi,

Şi fugi de popi! Te cheamă poporul să te-arăţi

La jertfe şi la jocuri — tu nu eşti nicăirea.

Şi mintea ta-i slăbită, şi slăbită firea,

Și uneori te prinde extazul într-atât

Că-n tremur tu oricărei femei îi sari în gât;

O rogi şi plângi, te zbuciumi, te zbaţi şi-i ceri iertare.

Orice femeie, rege, Sacontala pare.

Ba câteodată ziua tu şi mai mult te pierzi,

Faci semne, strigi pe nume şi dornic o dezmierzi

Şi strângi în braţe vântul, crezând că-i lângă tine

Sacontala. Şi-n urmă, când firea iţi revine,

Eşti negru de-oboseală, te-arunci pe tron şi plângi

Şi pe genunchi pui capul şi strâns pe tâmple strângi

Cu mânile-amândouă...

(Regelui i se face rău)

Să ne plimbăm, stăpâne!

REGELE

Tu vrei să-mi speli ruşinea. Dar crima? Ea rămâne!

(Scoate inelul şi-l sărută. Vorbind cu inelul)

O, tu eşti vinovatul, acel ce-nvinuieşti,

Tu-mi faci amară viaţa ş-atât de drag îmi eşti!

De-ar fi venit ca martor să jure lumea toată,

Convins eram în suflet că ea-i nevinovată.

Dar eu am pus inelul să judece-ntre noi.

(Cu dispreţ, scrâşnind către Viduşaca și Vataiana)

Am făptuit o crimă orbit de voi! De voi! Da, voi aţi omorât-o!

VATAIANA

Credeam că-i o femeie

Pe care vreau sihastrii cu sila să deie

Soţie — ziceai însuţi aşa!

REGELE

(Către Viduşaca)

Tu ai ştiut!

VIDUŞACA

De unde?

REGELE

Ah, de unde! Din codru.

VIDUŞACA

Am crezut

Că-i glumă. Ai zis, rege: "Alt lucru mă reţine —

Sacontala-i poveste scornită pentru mine

Să-mi pierd cu dânsa timpul!"

REGELE

Atunci sunt un mişel, Eu singur!

(Vine un servitor cu o scrisoare)

Ce-i aicea?

SERVITORUL

Ministru...

REGELE

Ce-i cu el?

SERVITORUL

Ar vrea răspuns. S-audă ce ziceți.

VATAIANA

(Împinge pe servitor îndărăt, îi ia repede scrisoarea o ascunde în sân)

Să n-audă!

S-aştepte, să nu-mbrace cămaşa când e udă.

REGEle.

Aş merge-n lumea toată s-o aflu, de-ar trăi,

La marginile lumii, şi orişiunde-ar fi!

Sărmana! Cât de blândă era, şi cât de bună!

Ş-avea de spus atâtea, şi n-a voit să-mi spună.

Când i-a strigat braminul — privind în ochii ei

Cei tulburi — "Stai femeie! La tatăl tău ce vrei?" —

Ea s-a întors spre mine ş-a mai privit o dată

În faţa mea şi-n urmă a stat ca fulgerată,

Apoi plecându-şi capul s-a dus încetişor.

Ş-am fost eu, ticălosul, aşa cutezător

Să-i mai privesc în urmă cu zâmbet! Mi-e ruşine!

De ce n-am mers, nebunul, s-o chem atunci la mine,

S-o împac, să-i spun că alţii mă-ndeamnă s-o alung!...

Şi eu trăiesc. Ce bine, ce vreau să mai ajung?

(Ciaturica aduce un tablou)

CIATURICA

Măritul nostru rege să aibă bunătatea Să-l vadă.

REGELE

E tabloul.

VIDUŞACA

(Râzan d aparte)

Comedii colorate!

REGELE

Sacontala! E dânsa! Obrajii ei rotunzi

Roşesc acum, ea-şi pleacă statura ei înaltă,

Mă vede! Ea tresare şi plinul piept îi saltă,

De-un dulce neastâmpăr ! Vezi ochii ei frumoşi,

Se-ntorc acum de mine şi cată sperioşi

Încolo! Drăgălaşul ei păr căzând pe spate,

Ea-ntinde mâna mică să-l prindă, şi nu poate!

Ce? N-ai mişcat din buze? Te-am prins! Vrei să zâmbeşti,

Ce gingaş ai tu statul şi ce subţire eşti!

Tu râzi?

VIDUŞACA

E foarte bine.

REGELE

(Supărat)

Că râde?

VIDUŞACA

Nu pictura.

REGELE

Cu arta poţi ajunge, dar nu întreci natura.

Tot chipul e asemeni Sacontalei, dar nu-i,

Nu-i ea! Originalul ş-acest portret al lui

S-aseamănă-ntr-atâta, ca-n de vară

Lumina cea din peşteri ca cea de din afară.

VIDUȘACA

Eu văd aici mai multe femei, şi mari şi mici.

Dar care-i şi unde-i Sacontala?

REGELE

(Arătând)

Aici.

Nu vezi, a ei statură e mult deosebită.

Priveşte-o! Dânsa pare puţin mai ostenită,

Îi cad braţele moarte, şi brâul ei puţin

E dezlegat, iar ochii îi ard ca beţi de vin.

Din plete, despletite pe umeri, trandafirul

Îi cade, vezi? Pe faţă i se prelinge şirul

De lacrimi zâmbitoare...

Ciaturica! Tu faci

Pe draga mea să plângă? Cu mine s-o împaci

Nu s-o-nvrăjbeşti! Hai, adu văpseaua şi penelul

Pe gingaşul ei deget eu vreau să văd inelul,

Apoi să-i ştergi plânsoarea din ochi! O, nu, nu vreu

S-o văd plângând! Mă doare, că plânsul ei sunt eu!

Ea plânge pentru mine! Şi nu se potriveşte

Momentul! O, şi-n urmă atât de mult lipseşte

Din ce-aş voi să fie în chip! Nici râul nu-i!

VATAIANA

Adauge artista, tu n-ai decât să-i spui.

REGELE

Ciaturica, la dreapta întins şi alb, ca brâul

Nevestelor, s-aruncă în larga-i matcă râul

Pe-a cărui ţămuri-nalte flamingii-namoraţi

Se cheamă şi se joacă, iar norii-ntunecaţi

Tivesc cu negru culmea. La stânga e tufişul.

Un arbor vechi ca lumea se-nalţă cu frunzişul

Cel plin de întuneric, ca un colos rotund,

Mai sus decât acele coline, care-n fund

Răsar în haină verde şi pier în largul zării.

E linişte pe câmpuri, ş-albastru îndepărtării

E plin de soare palid, ieşit de subt un nor.

În fund e Himalaia; culmi largi, pe fruntea lor

Cu iarna, şi la mijloc cu toamna, şi cu vara

La poala lor, ş-acolo pasc turme de ciamara.

Şi-n umbra neclintită a arborelui vechi

Stau rumegând alene vro două-trei perechi

De antelope negre, iar femeiuşca vine

Încet şi-şi freacă fruntea de cornul ce i-l ţine

Spre frunte bărbătuşul.

VIDUŞACA

Frumos e tot ce-ai spus.

Dar eu sunt de părere că altceva-i de pus

În chip. Nişte sihastri bătrâni şi drepţi de spate

Ca mine-acum.

(Se face ghebos)

REGELE

Ah, uite, şi florile-s uitate!

Ea trebuie să aibă un crin aici, la piept,

Ş-un nufăr la ureche. Şi braţul ei cel drept

E prea întins.

VIDUŞACA

Nu-mi pasă! Dar eu mă mir de una.

Sacontala-şi ascunde obrazul alb ca luna

Sub vârfurile roşii a degetelor ei —

Se teme? I-e ruşine de noi? Ori alta ce-i?

A, văd acum! Pe buze obraznica albină,

Ascunsă ca-ntr-o floare de lotos, care-i plină

De pulberea cea dulce! Aha, te-am prins acu' !

(Ciaturica pleacă spre palat)

REGELE

Alung-o !

VIDUŞACA Nu m-ascultă.

REGELE

(Către albină)

De ce te-apropii tu

De florile din codru? Crezi bună lumea toată?

Tu-ţi pregăteşti durerea de-a plânge alungată!

Fugi, fugi, albino! Uite, tremurând

Stă singură-ntr-o floare ş-aşteaptă până când

I se rentoarce soţul. Ea nu-şi găseşte pace,

Nici mierea fără tine n-o gustă, că nu-i place!

N-asculţi? De vei atinge şi iarăşi vei umbri

Guriţa dragei mele, pe loc voi porunci

Ca sclavă să te-nchidă într-un potir de floare —

Ce, nu te temi?

VIDUŞACA

Se teme. O vezi, că vrea să zboare!

(Aparte)

De supărat, sărmanul, devine furios.

Şi zbiară câteodată, de cad de spaimă

Şi stându-i tot aproape, în loc să-i vindec plânsul,

Mă voi trezi că-n urmă turbez şi ca dânsul.

REGELE

Când eu îţi dau poruncă, n-asculţi? Eu zic din nou!

VIDUŞACA

Prietene, albina nu-i vie; e-n tablou.

REGELE

(Către Viduşaca)

Tiranule! Pe mine mă farmecă privirea

Albinei, că-mi recheamă întreagă fericirea

Pierdută-n veci şi moartă din leagăn, şi tu-mi spui,

Tiranule, că dânsa nu-i vie! Ştiu că nu-i

Dar lasă-mă-n credinţa că dânsa nu e moartă.

(Vine Ciaturica speriată)

CIATURICA

Voiam s-aduc penelul.

VIDUŞACA

Şi ce-ai păţit?

CIATURICA

La poartă,

Când într-un parc, apare deodată-n faţa mea

Vasumati, regina, şi cu piutere-mi ia

Paleta şi penelul, ba vrea să mă şi bată.

VIDUŞACA

Ş-ai prins de coadă vulpea? Ce?

CIATURICA

Haina-i agăţată, De-un spin, mi-a fost

În loc pe când stetea,

Ca să-şi descurce haina, eu grabnic...

VIDUŞACA

(Face cu mâna semn de fugă si fluierâ)

Scumpa mea!

REGELE

Îmi pare că de-o vreme Vasumati se poartă

Prea rău, şi e-ncrezută.

VIDUŞACA

A prins oala de toartă.

Tu eşti de vină! Dat-ai tu nas unei femei,

Atunci e dânsa doamnă, iar tu eşti sclavul ei!

REGELE Aş vrea s-ascund tabloul, dar în palat n-am unde, Viduşaca...

VIDUŞACA

(Fricos)

Nu, rege, nu, nu! Eu l-aş ascunde,

Dar cât ce dă de veste Vasumati, sunt mort.

Tu ştii că pentru dânsa sunt marfă de transport.

Trimite două slujnici pe sus ca să mă ieie,

Iar eu am totdeauna respect de o femeie

Mai mult decât de zece bărbaţi! Sunt om păţit!

(Intră un servitor)

SERVITORUL

Etern cu slavă, rege, şi-n veci nebiruit!

Ministrul trimite să judeci o scrisoare.

REGELE

(Citeşte)

"Stăpânului Duşanta ne-aşternem la picioare!

Iar regele să afle, că de curând muri

Un negustor pe mare, numit Danavridi.

El n-a lăsat în urmă-i orfani şi nici, orfane;

Averea-i, socotită la multe milioane,

Va trece-n visterie, la caz de va afla

Măritul nostru rege că este bine-aşa".

El a avut, desigur, mai mult de trei neveste,

De el îngreunată nici una nu-i?

SERVITORUL

Ba este,

Sachetaca. S-aude că ea ar fi ajuns

La împlinirea legii.

REGELE

Atunci, tu du răspuns

Ministrului, din bunuri să i să ţină partea

Ş-acelui ce se naşte legitim după moartea

Părintelui. Daţi veste întregului popor

Că rudele au dreptul să-şi ceară partea lor,

De sunt cinstiţi şi oameni ne-nvinuiţi de crime.

Nu vreau să mi se plângă de nedreptate nime!

Pe cei respinşi de lege, pe cei tăgăduiţi,

Vreau însumi eu să-i apăr! Aceste le vestiţi,

Trimiteţi strigătorii!

SERVITORUL

(Iese închinându-se)

Tu singur eşti puterea,

Dreptatea tu eşti singur!

REGELE

O, mare e durerea

Părintelui, să moară neplâns, fără urmaşi!

Tu strângi atâtea bunuri, şi-n urmă cui le laşi?

Acelor ce-amărându-ţi viaţa râd de moartea

Pe care ei cheamă! O, asta e şi partea

Averilor pe care luptându-se le-au strâns

Strămoşii mei!

(S-aruncă pe scaun plânge)

VIDUŞACA

Duşanta născut e pentru plâns?

REGELE

Duşanta? Cine-i dânsul, să n-aibă drept să plângă?

Mai mult! Să-şi smulgă părul şi mâinile să-şi frângă,

Să blesteme, să urle, să-şi muşte mâna-n dinţi!

Strămoşii mei şi moşii şi morţii mei părinţi

Mă blestemă-n morminte şi ies să mă sugrume

Că mai cutez nemernic să mai trăiesc pe lume.

Cu ce obraz voi merge să mă-ntâlnesc cu ei?

Vor râde şi vor zice: "Acest om cine-i? Ce-i?"

Şi s-or feri cu toţii de-un famen, de infamul

Duşanta, care moare, cu el stârpindu-şi neamul!

Eu, singurul din Poros, eu mor fără urmaş,

Eu, cel din urmă rege, dar cel dintâie laş

În neamul nostru!

(Viduşaca face semne de nerăbdare. E plicdsit de vorbele regelui. EI iese).

VATAIANA

Rege, dar slava-ţi şi dreptatea?

Tu ai idei prea aspre. Ştii tu ce-i laşitatea?

REGELE

Eu, eu sunt laşitatea! Eu însumi! Cine vrea

Să vadă-o faptă laşă, să vadă fapta mea!

Sacontala, iubita, era să fie mamă;

Copilul lui Duşanta ş-al ei, de bună seamă

Menit era să fie cel mai viteaz nepot

Al vrednicului Poros!... să sting eu neamul tot!

Un neam trăind din veacuri, un stâlp de trăinicie,

Să-l sting eu printr-o faptă de-atâta mişelie!

Strămoşii mei lăsat-au copiilor cuvânt,

Să aibă-ntâi de toate ca-ntâiul lucru sfânt

Al vieţei noastre grija de neam, ca să nu peară.

Nu ştii să-nmulţeşti neamul? N-ai dragoste de ţară,

N-ai dragoste de lume, ş-o rupi cu Dumnezeu!

Şi cine-i om? Cu toţii, cel bun ca şi cel rău;

Tu ari, eu ar ca tine; eu searnăn şi tu seameni —

Dar om atunci e omul, când poate face oameni!

Tot cerşetorul astăzi e-n dreptul lui oricând,

Pe drumuri să m-arate cu degetul, zicând:

"Ha, iată-l, veştezitul! Acesta-i omul legii!

E rege, ca dintrinsul să ni se nască regii

Cari vor domni în ţara nepoţilor! Va fi

O ţară peritoare... când fiii ne-or peri,

Că n-au stăpân"! — Eu însumi sunt cel ce perd o ţară!

VIDUŞACA

(De după culise)

Eu sunt bramin! Dă-mi pace! Săriţi că mă omoară!

REGELE

Viduşaca!

CIATURICA

Desigur Pingalica l-a prins,

Iar celelalte fete fac gluma dinadins

Şi-l bat.

REGELE

Îi iau tabloul! Vasumati îşi face

De cap, parcă-i nebună! Să n-am odată pace —

Se vaietă, fricosul, auzil parcă-i pierdut.

(Vine un păzitor)

PĂZITORUL

E rău!

REGELE

Ce rău? Tu tremuri.

PĂZITORUL

Un demon nevăzut

De ochii noştri, rege, a prins ş-acum sugrumă

Pe Madava!

VIDUŞACA

(Ţipând întruna)

M-omoară, săriţi!

REGELE

(Aprins)

Hai, iute, du-mă Să văd ce demon este atât de-ncumetat,

Să intre cu puterea chiar până şi-n palat —

Viduşaca, n-aibi teamă!

VIDUŞACA

(Plăngănd)

A, ce mi-e bun învăţul!

Mă rumpe peste mijloc în două, cum rupi băţul!

Îşi bate-n gură vai, cât e de urât!

Cu dreapta-mi umflă ceafa, cu stânga-mi stă de gât.

REGELE

(Către un servitor)

Dă-mi armele!

DEMONUL

(De după culise)

Duşanta, hai apărăii amicul,

Eu am să-l fac cenuşă şi una cu nimicul!

REGELE

Vataiana, cu mine!

(Regele pleacă spre palat. Se iveşte Matali)

MATALI

tăi, rege, stăi pe loc!

REGELE

Tu cine eşti, nebune, de-ţi baţi de mine joc?

MATALI

Tu eşti menit de Indra să fii de-a pururi gata,

Ca să răpui pe demoni. Întinde dar săgeata

Spre dânşii, nu spre mine, cel care-ţi sunt iubit.

REGELE

(Recunoscând pe Matali)

Tu, Matali? Tu însuţi! Să fii binevenit!

(Se Imbrăţişează. Se iveşte Viduşaca, şchiopărând văietându-se)

VIDUŞACA

(Către rege)

Ei, iacă! Pehlivanul era să mă omoare,

M-a strâns de gât o dată, cât şi acum mă doare,

Şi tu-l primeşti cu zâmbet.

MATALI

(Către rege)

Ştiam durerea ta,

Şi ca să-ţi cerc puterea şi dorul de-a lupta,

Am prins pe păcătosul de colea, ca să ţipe.

Credeam că vei sta pacinic. Dar tu în două clipe

Ai fost întreg sub arme. Aşa ţii focul treaz,

Punând pe dânsul lemne, iar pe-un bărbat viteaz

Atunci îl faci războinic, când i-ai trezit mânia.

REGELE

Ai înţeleaptă vorbă.

MATALI

Ş-acum să-mi dau solia.

Tu ştii pe cei din Danu, sunt demoni uriaşi.

E greu cu aceşti demoni la luptă să te laşi.

Iar Indra, împăratul văzduhurilor toate,

Degeaba s-osteneşte să-i biruie. Nu poate.

Acum e gata Indra de cel mai lung război

Ce l-a purtat vreodată. Pe cei mai bravi eroi

Îi pune-n front. Tu sta-vei aşa, încât pe toate

Şireagurile oastei le vei avea la spate,

Ş-un singur şir la stânga, pe cel dintâie şir.

Acesta este felul ce-l vrea Divespetir.

DUŞANTA

De ce nu-i vrednic Indra, Duşanta-i vrednic oare?

MATALI

Nici soarele nu poate, cu toate că e soare,

S-alunge noaptea. Dânsul se culcă desperat,

Atunci răsare luna, şi vezi cum s-a-mprăştiat

Întregul întuneric!

DUŞANTA

Putem pleca! (Lui Viduşaca) Tu spune

Ministrului ca dânsul prin legi şi fapte bune

Să-mi ţie locul.

VIDUŞACA

Bine. Să-l caut, că-i ascuns —

Dar aş fi vrut ca dânsul pe tron să fi ajuns

Făr de-a mai fi nevoie să rabd bătăi din darul

Lui Matali!

MATALI

Duşanta, plecăm! Ne-aşteaptă carul!