Ca lacrima-i limpede cerul

Și-aproape de ziuă. Frumos

Stă-n mijlocul bolții Oierul,

Luceafăru-i gata s-apuie,

Iar Carul spre creștet se suie

Cu oiștea-n jos.

Și doarme și apa și vântul.

Iar spaima și oștile ei

Țin mort, subt călcâie, pământul.

Și-atâta e roua ce-o plânge

Câmpia, că-n palme-o poți strânge

Ca-n cupă s-o bei.

Pe-ncetul tăria-nflorită

Cu galben ca strugurii copți

S-albește din clipă-n clipită.

Pe culmi întunerecul piere,

Dar valea e-n neagra putere,

A umedei nopți.

Pe sus, pe pustiile zgheaburi,

Prin râpele munților suri,

Zac zmeii cu trupul de aburi,

Și ceața prin noapte-nchegată

Stă-n hainele morții-mbrăcată

Pe-albastrele păduri.

Dar vântul cel fără de pace

Începe să cânte-n brădet -

Și tot mai lumină se face;

S-albește strâmtoarea cărării,

Pe rând depărtările zării

S-apropie-ncet.

Văd clăile-n câmp, pe coline

Cunosc singuratecii ulmi,

Și-acum, la lumina ce vine,

Încep să se miște greoaie,

Făpturi purtătoare de ploaie,

Se urcă pe culmi.

Din stânga, din dreapta, din față,

Din râpi și pe-o sută de căi,

Ies dungi plutitoare de ceață

Și-n cale s-adună cărunte

Târându-se-alene spre munte

De-a lungul prin văi.

E-n flacără bolta senină,

Și fără-ntrerupere-acum

Se varsă tăcută lumină,

Se varsă grăbită, se-ntinde

Pe dealuri, pe coaste, s-aprinde

Pe șesuri, pe drum.

Și parcă străbate-o săgeată

De-a lungul câmpiilor reci -

O dungă de soare s-arată,

Și-i crește pe șesuri lucirea,

Și iată-l în toată mărirea

Puterii pe veci!

Murmurul din dealuri pătrunde

Prin văi, și din vale-n păduri;

Ca-n farmec, eu nu știu de unde

E plin de mișcare pământul,

Și cântă și codrul și vântul

Și-o mie de guri.

Ici oameni cu coasa pe umăr,

Și fete cu secerea-n brâu,

Iar gloata cea fără de număr

A celor de-o sută de neamuri

Se joacă-n arinii cu ramuri

Întinse pe râu.

Și care, și turme-n pripoare

Pe umede coaste răsar -

Sunt toate-ale tale, tu Soare!

Făptură tu dând dimineții,

Ești singur ființa vieții

Și-al lumii altar ...