Stau acum pe-o buturugă

Și mă uit prin văi,

Nu-i mai mult decât de-o fugă

Până-n deal: și parcă-i oaste

Cum se văd în șir de coaste

Sutele de clăi.

Împrejurul meu învie

Toate câte sunt,

Ce de joc și veselie

Când e soarele la toacă!

Iată-le, sărind la joacă

Undele de vânt.

Una printre clăi s-ascunde;

Umblă pe furiș,

După ea mai multe unde, Fuge care mai de care,

Dar, cotind, gonita sare

Repede-n tufiș.

Toate-n câmp acum s-adună

Crângul răscolind

Iar frunzișul sună, sună!

Dar pe când aleargă ceata,

Iat-o, din tufiș, șireata,

Iese hohotind.

Ies, cu capul dat pe spate,

Soațele-i spre văi;

Răzvrătesc, întunecate,

Brazdele de fân, se-ncurcă

Printre spini și iarăși urcă

Coastra, printre clăi.

Și mereu așa colindă

Dealurile-ntregi.

Și-n sfârșit, când e s-o prindă

Toate cad pe ea deodată,

Din grămada-ncăierată

Nu le mai alegi.

Multe guri acum se-ngaimă,

Vălmășag nespus;

Paiele de câmp, de spaimă,

În vârtej acolo prinse

Se rotesc și joacă-mpinse,

Se ridică-n sus.

Liniștite-n urmă toate

Tac și stau pe loc.

Nu stiu, de-obosite, poate.

Ori aleg prin Ugă-Bugă

După cine să mai fugă

Într-al doilea joc.

Că-n curând încep să salte

Pe sub tei; și cern

Flori de tei din crăngi înalte.

Loc făcându-le să treacă,

Ierbi și flori pe câmp s-apleacă,

Spicele s-aștern.

Iar din tei, privind la ele,

Ispitiți de joc,

Niște pui de rândunele

Și-au uitat mâncarea-n gură:

Jocul ăsta nu-l știură!

Cerule, fă loc!

Unu-ncepe-acum să-și bată

Aripele-n vânt,

Iată-i toți acum deodată

Ciripind în zări senine:

Iar pe sus pe-acolo-i bine,

Nu ca pe pământ!

Și se-ncinge-o veselie,

Toate sar mereu,

Flori și ierburi din câmpie,

Vânt și flori și rândunele -

Vesel, de-aș putea cu ele

M-aș juca și eu!

Gâtul mierlele-ntinzându-l

Nici nu mai ajung

Să răsufle, — așa li-e gândul

La ce văd, la câte-ascultă,

Și-n uimirea lor cea multă

Șuieră-ndelung.

Veverița, de mirare,

Când e-n vârf de fag,

Când p-un ram, când pe-altul sare,

După cum mai bun e locul

Printre crengi să vadă jocul

Cel așa de drag.

Iată-i iepurii, nebunii

Coarne-n cap își pun,

Stau în două labe unii,

Alții peste cap s-aruncă,

Sturzii hohotesc pe luncă,

Și, de râs nebun,

Pitpalacu-n grâu sughiță

Iar nepoții lui

După mama cea pestriță,

Mai pestriți ca ea la pene,

Sprinteni fug prin buruiene

Doisprezece pui.

Și mereu se-ncinge jocul,

Până pe-nserat -

Și e plin de râset locul,

Plin de cântec deal și vale.

Câte-un nor drumeț pe cale,

Galben de mirat,

Stă pe loc acolo-n naltul

Cerului, privind.

Plec-apoi. Dar vine altul.

Nu știu ce gândește norul,

Dar atotstăpânitorul

Soare-n cer, zâmbind,

Ca un moș privind nepoții,

Zice: „Așa băieți!

Veseli și la joc cu toții!

Pentru asta-mi place mie

Truda mea de-o veșnicie

Să tot nasc vieți!“