—„Ai poate prin lume vro țintă

De-alergi, călătorule vânt?“

—„Prin largile lumi ale zării,

Prin taina cea sfânt-a cântării

Și, singur, pe vremea-nnoptării

M-opresc pe-o colină și cânt.

Și-n urmă-mi pădurile cântă

Cu freamăt de doină, cu șoapte,

Iar uneori până-n pământ

Cu șuier de crivăț -prin noapte.“

—„Dar care ți-e veșnica țintă

De-alergi, călătorule nor?“

—„Ascult și eu vântul prin vale

Cum șuieră doine de jale,

Iar dacă-mi întâmpin în cale

Tovarăși, începem în cor

Cântarea ce vântul ne-o cântă:

Cu murmur prin noaptea cu lună,

Cu vuiet de aripi în zbor

Și trăsnete-n zi de furtună.“

—„Ai poate pe dealuri vro țintă

De-alergi tu, drumețe pârîu?“

—„Țin ochii la norul din zare

Să-nvăț aiurata-i cântare;

De-i pașnic, pe-ascunsa-mi cărare

Eu cânt printre lanuri de grâu:

Când noru-n văzduh se frământă

Îmi urlu de-a lungul câmpiei

În goana mea fără de frâu

Sălbatecul cânt al mâniei.“

—„Tu singur ești fără de țintă,

Poete, și-n gânduri mereu?“

—„Ascult cum își freamătă cântul

Pădurea, pârîul și vântul;

E cerul al meu și pământul,

Și cânt, ca și ele, și eu.

În urmă-mi popoarele cântă

Cântări de la mine-nvățate:

Și tot ce e-n sufletul meu

E-n sufletul lumii mirate“.