Aproape de strîmbele maluri

Corabia-n fugă trecea,

Cîntau despicatele valuri,

Cîntau și matrozii pe ea.

Iar noaptea și marea-mpreună

Făceau armonie deplin —

Pe ape lucire de lună

Și pace-n văzduhul senin.

Trezit de puterea cîntării,

Aude, tresare prin somn

Din groapă-i, pe marginea mării,

Puternicul Schiției domn.

Încet se ridică-ntr-o mînă,

Se uită pe mare mirat;

Cărunta lui barbă bătrînă

Îi umple tot pieptul cel lat.

Furtunile mării grozave

Urlat-au, cu trăsnet trecînd,

Și valuri, și bîrne de nave

Trosnit-au pe groapă-i căzînd,

Și neamuri străine trecură

Pe-acolo, cu vuiete mari:

Pe groapa lui corturi făcură

Și-altare drumeții barbari.

El însă-ntre dune pierdute

Somn fără curmare și greu

Dormit-a ! de treizeci de sute

De ani el dormit-a mereu !

Și-acum îl deșteapt-o cîntare,

Un plînset de glasuri ce pier.

Se uită de-a lungul pe mare

LA navă, la maluri, la cer,

La lună cum albă străluce,

Și-i pare că n-o mai văzu,

Și-i pare c-aminte-și aduce

De-o lume uitată, ce fu.

O rază din vremile-apuse

E cîntecul celor ce trec:

Odată și dînsu-l știuse,

Copil al pămîntului grec.

Și vesel, ca valul și vîntul,

Cîntîndu-l, pe mare-a trecut,

Uitatu-l-a însă-n pămîntul

Acelor ce domn l-au făcut !

De ce și-a pierdut el viața

Cu taberi pe șesuri, cu oști?

Eu, mare,-ți cunosc ție fața,

Tu, mare, tu nu mă cunoști !

De ce-a alergat el prin lume

Cătînd și mărire și-averi?

Lăsat-a prin veacuri vrun nume?

Și parc-au fost toate ca ieri !

Copil el să fie-acum iarăși

Pe ionice maluri, sărac,

S-alerge cu dragii tovarăși,

Să vînture lumea pe plac !

Dar nava se duce, se duce

Dincolo de-albastru-orizont,

Tot Pontul de lună străluce

Și-un rege se plînge pe Pont.

(1902)