Râd cu toții! Singur mortul

Tace-așa pe loc.

Vine-o fată, pune ortul

Mortului pe piept, sub cruce,

O sărută și se duce

Să se-nșire-n joc.

Patruzeci de mâni așteaptă

Focul călător:

Ce primește mâna dreaptă

Cealaltă mână-alungă -

Vezi abia o roșie dungă

Dintr-un punct în zbor.

Dar zburând, slăbește focul

Aripile-i scad,

Se-nguntește-ntruna locul

Până n-o să mai rămână:

Cui i se va stinge-n mână

Țandăra de bord?

Dar ea zboară, zboară-n pace.

Grabnic într-un glas

Colo-n colț: — „Ei, na-ți-o, drace!“

Și-ntr-aceeași clipă unul

Mai din dos: — „Ei, vezi nebunul,

Mi-o zvârlit-o-n nas.“

— „Petre, tu? Hai, scoate banul

Sună-l să-l vedem.

Ce-ai tu, Petre, cu tărâmul?“

— „O să-mi fie naș, cumetre.“

— „Las' că știm! Ești vrednic, Petre,

Vrednic să te bem.“

Sună banul pe comoară —

Și din nou la gard

Zboară, tot mai mică, zboară

Ca un fulg lumânărica,

Multe, multe mâni, de frica

Stingerii, se ard.

Sfârâiesc făclii aprinse

Lângă mort acum.

Numai gâturi vezi întinse,

Numai ochi pierduți cu firea,

Stând ținți în urmărirea

Flăcării de drum.

Iat-o, nu-i! așa-i de slabă:

Dar deodată ce-i?

Nu știu care drac de babă,

Stând pe vatră sus, ca țapul

Ca să vadă peste capul

Altora femei.

S-a plecat prea mult, să vadă

Și, deodată, hu!

Și nu singură să cadă,

A mai tras cu ea vro două -

Ce să vă mai spun eu vouă

Hohotul ce fu!

Haid'! S-a stins lumânărica.

Zarvă-ntre femei:

— „Aoleu, e la Florica!“

— „Nu-i la ea; e la Ileana.“

Iar flăcăii trag cu geana,

Râd apoi și ei.

Râd cei moși cu albe plete,

Iar Ileana-i foc.

Hohotește-un stol de fete,

Iar nevestele s-adună;

— „Vino, fă, nu fi nebună,

Vezi că-i numai joc.“

Și cum stă proptit în coate,

Unul din bătrâni,-

Cel mai mare domn pe toate,

Până și pe-un fir de sare,

Dacă dă cel sfânt și-l are,-

Ia nuiaua-n mâni:

— „Haid', și de ți-or pune fato,

Brațul după gât,

O să-i răspopesc, că iat-o!

Am porunci de la vlădică:

Cine nu mi-o ști de frică

Nu mi-o ști, și-atât!...“

De-aș putea eu spune fostul

Cum a fost întreg,

Meșter, neică, mi-ar fi rostul!

Poate-aș isprăvi pe gheme

Până mâni cam pe-astă vreme,

Ei, dar nu mă leg!

Dintr-o vorbă hohot iese,

Hohot dintr-un semn,

Stau urcați acum pe mese,

Pe cuptor, pe unde-apucă

Și nevrând găsesc s-aducă

Râsului îndemn.

Singur mortu-n sfânta-i pace

Doarme somnul lui -

Să te miri de el că tace!

Iar lumânărica zboară,

Râde-n drumul ei ușoară,

Iat-o iar că nu-i.

Las' să doarmă-n pace mortul,

Om fără noroc!

Vine-o fată, pune ortul

Mortului pe piept, sub cruce:

O sărută și se duce

Să se-nșire-n joc.

(1902)