Capul al șéptesprădzécè
Încep. 1. De vréme ce scriitorii cei streini pe lîngă poveștile sale n-au trecut cu pomenirea și de lucrurile țărîi noastre Moldovei și cît știm de lucruri trecute în țara noastră, mai mult dintru dînșii știm, cu cale este și noaă a pomeni de vrémile lor, ales povestea lui Hmil, hatmanului căzăcesc, de la care vrémi (ah) s-au început si râul nostru, în care pănă astădzi ne aflăm cu acest pămînt la cumplite vrémi și Dumnedzău știe de nu și peste vacul nostru trăitoare.
Zac. 2. Izvorul a tuturor răutăților și pustiității acestor părți, începutul căderii și împuținării Crăiei Leșești, răssipă și pustiitatea și cazacilor, stîngerea și țărîi noastre.
Zac. 3. Iară mainte de ce om începe a scrie rădicarea cazacilor cu Hmil hatmanul lor asupra léșilor, stăpînilor săi, a pomeni de cazaci, ce neam sint și de cînd sint supt acest nume cozac, cu cale că va hi am socotit, audzînd pre mulți întrebînd de acest nume a lor, de unde și de cînd ar hi. Deci mulți au dzis că numele lor cozac ar hi de la unu neam ce este peste apa Volghăi, anume cassac, ce acéle deșerte povești sint.
Zac. 4. Sint cazacii de neamul său ruși, rămășițele de oșteni a cnédzilor rusești, pre carii cu îndelungate vrémi, supuind craii leșești și cădzînd și Chiovul, scaunul Rusii, pre sama leșilor, ei pe Nipru în gios și pe de céia și pe de iasta parte, trăiia supt ascultarea crailor leșești, slobodzî de vecinătate, în chipul oștenilor, cu hrana sloboadă pe Nipru, ori cu vînătoriia la cîmpi, ori cu pascăriia pănă la pragurile Niprului, unde are Niprul în trei locuri praguri, așea den hirea locului făcute, de cade apa de pe stinci, ce sînt în fundul apei, la loc mai gios. Care locuri nici un fél de vas a trece nu poate, iară vasele lor și acéle a lor încă cu mare grije trecu și de multe ori pe uscat trag vasele, pănă trecu acéle locuri. Și așé trăiia pănă în dzilele lui Avgust-crai.
Zac. 5. Acela crai leșăsc vădzîndu-i oameni cu viață direaptă de oșteni, i-au tras și la lefe și le-au făcut și căpetenii cu tocmală și în rîndul său să fie volnici a să buluci și a să oști împrotiva tătarilor, ca o pază să fie Crăiei Leșăști, că dodiia tătarîi marginile țărîi lor și pre atunce. Și de pe sprinteniia lor, fiind oameni sprinteni și sălbateci, li-au dzis cozac, adecă capră sălbatecă, sau că îmblînd ei la cîmpi după capre sălbatece si în luncile Niprului, le-au venit acest nume de atuncea, de le-au dzis cozac, adecă căpraș. Care nume și la leși, la o samă de oaste, ales steagurilor ce sint mai sprintene, le dzic steagurile Căzăcești și pănă astădzi.
Zac. 6. Apoi Ștefan Bator craiul leșăsc și mai mare aședzare le-au făcut cazacilor, dîndu-le și hatman să aibă, cu steag, cu doabe, cu trîmbiță și după voia lor să-și aleagă hatmani. Și le-au pozvolit și i-au întărit să facă și vase de Marea Neagră și să facă cazaci răiestrovi, adică de catastiv, pănă 40.000 de oameni și loc să aibă scaunul său, un ostrov la Nipru, în care este o mănăstire mare, cu cîteva alte mai mănunte bescrici, anume Trăhtămirov. Și aceasta este începătura oștilor lor, după ce cădzuse cnedziile rusești, de o sută și 50 de ai încoace.
Zac. 7. De pre acéle vrémi, multă nevoie făcea cazacii Crîmului și Țărîlor Turcești, pănă și Anadolul nu hălăduiia. Sinopul, Tropezonul, cetăți mare le-au luat în cîteva rînduri și alte orașe mai mici și den-colo de Marea Neagră și dencoace, Varna, Misăvriia, Ahilo, pănă la Aitos si la Pravadiia pururea prada. Și au lovit și pănă aproape de Țarigrad, la Eni-Chioi, pre Boaz, pre scursura céia, cu care să scură Marea Neagră în Marea Albă, supt cetatea Țarigradului. Și așea dodiind împărăției Turcești, veniia de la turci ponoslu pentru prădzi ce făcea cazacii în părțile lor. Acéle socotind de la o vréme léșii, pentru să nu strice pacea cu împărățiia Turcului, face cazacilor mare strînsoare, oprindu-ide pre mare, care hrană o deprinsesă ei, cu mare dobînde și avuții ce scotea de acolea. Și cu acéle avuții zidiia beserici de piatră, mănăstiri, cît o mănăstire la Chiev, căriia dzic Arhanghelii, stă și pănă astădzi cu o boltă, cea den mijloc, foarte mare și toată bolta acoperită cu scînduri de aramă galbănă și poleite scîndurile cu aur. Și pentru să-i oprească de tot, să nu îmbie pre mare, au făcut léșii o cetate, anume Godacul, la pragul cel dentîi a Niprului, și ținea acolea cîte 2.000 de némți, pedestrime cu pușci, pentru opreală lor, care era foarte cu mare sită cazacilor, ca unor oameni carii altă hrană nu știé, fără oștenia. Și den céia opreală s-au rădicat în cîteva rînduri împrotiva léșilor, cu Nalivaico hatmanul, apoi cu Sulima, mai pre urmă cu Căzima, hatmanii lor, ce tot îi răzsipea hatmanii leșăști. Pănă vădzînd neticneală cu dînșii, le rădicase și hătmăniile, să nu hie și le trimite cîte doi domni comisari mai mari și aceia comisari le făcea giudeță și-i cîrmuia. Și cu vremea și alte volnicii le-au stricat toate, cît nu era cazacul cu nemică volnic.
Zac. 8. Așea s-au tras asuprelele lor pănă la Vladislav-crai, în anul... Acela Vladislav, craiul leșesc, precum s-au pomenit și mai sus în capul al 16, vădzîndu-se crăiia în virtute, după atîtè izbînde și asu-pra Moscului, cumu-și era așea că mai fericită Crăiia Leșască și în tărie și în tot binile și bivșuguri nici la unu crai n-au fost, cum au fost pe atunce. Pentru acéia bine dzice un dascăl: „Si qui sunt in superiore valetudinis gradu, dum in eodem permanere non possunt, cadunt in deterius”, adecă „Céia ce sint în scara virtuții acea mai de sus, neputînd a sta tot într-acéle stepene, cad foarte la mare slăbiciune”. Așea toate împărățiile, cînd prea să suie la mare tărie, neavînd loc să să mai sus suie, cad și purced îndărăpt, cum vedem și Crăiia Leșască.
Zac, 9. Avîndu acéia crai Vladislav și praxis, adecă știință, ce sînt turcii, cu războiul de la Hotin cu sultan Osman, la care războia fusese singur el cu sine, trimis de tată-său, Jigmont, craiul leșăsc, îndemnat de papa de Rîm și de venețiieni, cu mare făgăduință și cu bani gata de la papa, de an în an, pre 12.000 de oaste leafa de la sine și venețiienii avîndu cu turcii începute războaie la Critu, au pus gîndul craiul leșăsc numai să înceapă sfada cu turcii. Pentru care treabă și singur împăratul nemțăsc au mărs, de s-au adunat la Vratislav, în țara Silezii, care țară împăratului nemțăscu să hotărăște cu léșii, și acolea, după aședzată voroava cu împăratul, i-a orînduit Neamțul 12.000 de oaste némțască, făcînd știre și papa, și împăratul pe la toți crai creștinești, cum este craiul leșăsc ales să hie la toată creștinătatea gheneral, adecă purtătoriu de oaste împrotiva Turcului.
Zac. 10. Deci întîi Hișpanul o sumă de bani i-au orînduit la crăiia lui de la Neapoli, că să rudiia Vladislav cu împăratul nemțăsc și cu craiul Hișpanii, fiind feciori dentr-o nepoata împăratului némțască. Șfedul iarăș făgăduise 6.000 de oaste și împăratul moschicesc 20.000. Acéle toate vădzînd gata Vladislav, au trimis și la cazaci și au chemat la sine pre unu căzac bătrîn, anume Barabaș, și pre Umil, care era pre atunce diiac ostiilor, cum dzic ei, pisar. Dacă au venit Barabaș și cu Hmil la craiul, cu dînșii au tăinuită cu multe voroave craiul, pentru gătirea lor, pentru Marea Neagră, pentru locuri pe lîngă mare. Si au aședzat cu acei amîndoi și dintr-acolè toată gătirea, dînd cu uric lui Barabaș hăt-măniia pre cazaci, cu steag pre obicei bătrîn și lui Hmil pisariia de oaste, dîndu-le și cîtăva samă de bani gata, să facă vase și ce ari trebui de aceia cale. Și așea gătind toate craiul, înșălat de domni, carii toți îi făgăduia că or priimi acela sfat și oastea némțască amu sosisă păn spre Liov, iară ascunsă giudéțul lui Dumnedzău toate gîndurile omenești le strămută, lipsiia numai săimul, pre obiceaiul cra-iei, să fie cu sfatul tuturora și pentru cheltuiele și pentru încălecatul léșilor. Deci, la săim au stătut léșii împrotiva craiului, întrebînd pre crai ce pricini ari avea începăturii de sfadă cu turcii, aducîndu-i amente primejdiia strămoșului său la Varna1 banuin-d pre crai că li-au băgat oști streine în țară, fără știrea lor și cum acéle țări streine numai deodată or da agiutor, apoi ari cade sfada numai pre dînșii. Și să prilejise de murise și hatmanul lor cel vestit, Conețpolschii. Și așè împiedecat craiul, cu lucru gata, s-au poftit la leși să-i pozvolească, cu cheltuiala lui, cu oaste streină, să margă asupra turcilor. Au strigat cu toții, în gura mare, că cît va trece hotarul, or rădica altcrai. Deci, numai ce i-au căutat a să surupă toate nevoințele a craiului și a merge în vînt.
Zac. 11. S-au tras cuvîntul în Țara Leșască păn astădzi, cum craiul, dacă au vădzutii că-i stau împrotiva léșii la acel gînd a lui, în pizma lor au îndemnată pre cazaci să se rădice asupra léșilor, cum s-ari putea a-și cerca lucrul. De față am fostă la Bar, îmblăni la școală, la carte, cîndă au trecut pe la Bar canțelieriul cél mare, anume Osolinschii, om foarte de la inima craiului și mare cap, întorcîndu-se de la Chievă, unde s-au făcut a merge la moaștile sfinților ce sîntă la Chievă pentru boala lui la picioare. Și de la Chiev au îmbiat pe la cîteva orașe Căzăcești și la întorsă au venit pe la Bar, unde era scaunul hatmanii. Era hatman mare, pre urma lui Conețpolschii, Nicolai Potoțchii. Au ședzut vro trei dzile acolo la ospăta, la hatmanul, canțeleariul și sa mira oamenii ce era mai căpetenii, cum nu țin minte să vie una canțelar, să îmbie pen Ucraina. De ieste așea, c-au îmbiat cu acéia treabă, nu știu, iară la ce am fostă de față, scriu.
Zac. 12. Cazacii, macara că alte oști streine, după ce s-au răsipită lucrul si gătirea craiului, cineși în țărîle sale să întorsesă, iară ei tot păziia treaba lor și lucra la vase bărbatește cu banii craiului și să gătiia pre mare. Pănă oblicindu hatmanul Potoțchii că tot să gătescă cazacii, și supt mînă hatmanilor sintu toate părțile acéle, au scris la Barabașă, să părăsască acesta lucru, să-și aducă amente patimile lui Pavliuc și lui Suliina. Deci Barabașă, ca un omă bătrînă, vădzîndă cartea hatmanului, au lăsat lucrul mai în slabă, socotindu cea de apoi. Iară Hmil tot îndemna bărbatește și pre Barabașă, și pe alți polcovnici, pănă au trimis hatmanii leșești Potoțchii și Calinovschii, de le-au ars toate vasele, multe amu gătite de apă. Și au început a veni de la starostii cei leșăști de la margine pîră la hatmani pre Hmil pisariul.
Zac. 13. Avea Hmil danie de la crai, lîngă Cea-hrin, unu loc de odaie. Acolea făcîndu-și și besérecă lîngă odaie și adăugîndu-să oameni den dzi în dzi, s-au făcut slobodziie, anume Subotov, loc de o milă de la Ceahrin, în cîmpi, pe apa Tiasmănului. Și starostiia Ceahrinului fiind pre sama lui Conețpolschii Horunjii, feciorului lui Conețpolschii hatmanul, ispravnicul lui, anume Ceaplinschii, totdeauna pîrîia pre Hmil pisariul la stăpînu-său pentru Slobodzia acéia Subotov, dzicînd: „Pentru ce să ție un mujic tîrguri?” Și așea prilejindu-să lui Horunjii, stapînul Ceahrinului, a trece cu oști asupra Orului, unde mult plean au luat de la tătari și au prădat atunce ce era pe lîngă Ori pre nohai și la întorsul său, au venit la starostiia sa în Ceahrin. Și acolea ședzînd peste cîteva dzile, pre gura ispravnicului său, lui Ceaplinschii, au închis pre Hmil și i-au luat și tîrgșorul lui, carile mai sus pomenim, Subotov, și l-au dat pre sama lui Ceaplinschii. Și de nu l-ar hi scos un leah den slugile lui Conețpolschii, o slugă bătrînă, anume Zațvilinovschii, amu îl pusesă în proașcă, să-l omoară. Ce, hălăduind Hmil, pentru rugămentea lui Zațvilihovschii, de moarte, dacă au purces Horunjii, feciorul lui Conețpolschii hatmanul, de Ceahrin în sus, n-au răbdat Hmil, ce au dzis: „Luatu-mi-au Ceaplinschii Subotovul și tot ce am avut, iară sabia den mînă nu mi-au luat”. Și peste puține dzile au lăsat Ceahrinul și s-au dus peste Nipru, în olatul Periiaslavului. Acolo oblicindu-l hatmanii leșești, au scris la polcovnicul de Periiaslav, să-l prindză. Ce, fiindu-i polcovnicul de Periiaslav priietin, i-au dat cale. Și așea neavînd loc nici peste Nipru, au scăpat la cazacii de la praguri și de acolea, fără nice o zăbavă, s-au dus în Crîm, la hanul Crîmului și, la adunarea sa, i-au dzis hanului aceste cuventé:
Zac. 14 „Crăiia Leșască cît și ce slujbe are despre noi, nime ca Crîmul nu este martor. Cu noi léșii ș-au lățit crăiia, cu noi nu bagă în samă nice o împărățiie, în nedejdea noastră mai mult să rădică asupra împărăției Turcești și Crîmul să-l ia de la turci cătră crăiia lor amu este gata. Iar ce bine au cazacii și ce volnicii de la dînșii? Robii în Crîm au mai bună viață! Ce-ți adu aminte, luminate hane, slujba noastră, care o am făcut moșului tău, lui Șaan Ghieri-sultan. Nu lepăda de la tine mare izbînde și vestite în toată lumea, nu te lăsa de mare avuție și dobînde, care în puțină vréme pren noi ț-or veni la mînă. Nu lăsa să să mai întărească nepriietini! tău și călcătoriul de volniciile noastre, Leahul. Au nu vedeți că v-au început a vă călca și pre voi léșii? Cîmpii, cît țin între Nipru și între Nistru, ei stăpînesc cu cetele lor. Bugeacul, cu oamenii săi, în toate dzile îl pradă. Conețpolschii Horonjii v-au prădat pănă în Or, în ceste dzile. Aceste toate începături sînt. Iată cărțile craiului! Citiți-le, ce ne scriu, să lovim Crîmul, să cuprindem marea. Iară de te vei, îndoi, hane, și n-pi avea la tine credință, feciorul mieu la curtea ta zălog oi pune”.
Zac. 15. Muîtu au statut hanul îndoit după aceste cuvinte a lui Hmil și căuta la ce ari ieși soliie ca aceia. La Hmil era cărțile crăiești, céle ce didésă cazacilor pre Barabaș și pre dînsul la Varșeay, supt vremea gătirei asupra turcilor, precum s-au scris mai sus și le furase de la Barabaș Hmil. Iară tot nu priimiia hanul, ce Togai-bei, care era pre atuncea bei la Or, au luat asupra sa lucrul, dzi-cînd hanului: „Dzi că fără știrea ta au fugit niște nohai”. Și așea aședzînd cu hanul Hmil toate legăturile, au purces depreună cu Togai-bei, deodată cu oaste ca 7.000 de tătari, însă tot într-ales oșteni. Zac. 16. Potoțchii hatmanul leșésc înțelegînd de scăparea lui Hmil la praguri și de turburări care au început a face între cazaci, pănă nu s-ari îngloti cazacii, să să lățască în amestecături, au purces din Bar spre Cercaz pre Nipru și cu al doilea hatman Calinovschii, dzicînd aceștii cuvînt: „Șérpele, pănă nu ridică capul din iarbă, să-l lovești”. Ce aceia iarnă l-au apucat acolea, cît n-au putut trage oștile nici într-o parte, ce i-au căutat a ierna pre Nipru, pren olatele Cercazului și a Caniovului pănă în primăvară. Și cît s-au dezvărat, îndată den 8.000 de oaste ce avea hatmanii leșăști, într-ales au orînduit 3.000, cu fecioru-său, Ștefan Potoțchii, pe us-cat și 1.000 de némți și 3.000 de cazaci de pen orașele Niprului cu Barabaș, pre apa Niprului în vase asupra pragurilor, să-i strîngă pre cazaci de la praguri, să dea pre Hmil, care amu era bulucit cu 8.000 de cazaci de pen ostroave și 7.000 de tătari cu Togai-bei.
Zac. 17. Vadzînd Hmil cu Togai-bei că vine Ștefan Potoțchii în puțină oaste asupra lor, au sfătuit întîi pre acei de pe uscat să-i lovească și așea au făcut. La unu loc ce să chiamă Jolta Vodă au dat războia léșilor, carii fiind în număr cu mult mai puțini și în locuri depărtate, în cîmpi, de la temeiul său și tătarîi cu călăriia, iară cazacii cu pe-destriia den sinéțe împresurîndu-i, au slăbit în loc léșii și să să apere de năvala Iar, s-au pedestrit toată oastea. Iară puțin loc au ținut, de mulțimea care era cu cinci părți mai mulți decît dînșii. Toată acéia oaste leșască și singur Ștefan Potoțchii, Sapiha, Balabanj ce era capete, s-au topită acolea pre cîmpi. Ștefan Potoțchii, rănit, au murit în război, Sapiha și Balaban au cădzut la robia tătarîlor.
Zac. 18. Hatmanii leșăști, audzind de nevoia celor 3.000 de oaste ale sale, ales Potoțchii avîndu de fecior grije, au purces într-agiutor cu céle 5.000 de oameni ce le mai rămăsesă. Ce a doua dzi după ce au ieșit la cîmpi, i-au tîmpinat veste de oameni den război scăpați de răssipă oștii sale și de perirea în război lui Ștefan Potoțchii. Și înțelegînd și de puterea lui Hmil, la carele curea de pe la toate ostroavele cazacii, ca la Mesiia jidovii și să adăogea și tătarîi, au sfătuit să să întoarcă înapoi. Ce Hmil știind și de puterea hatmanilor slabă și îndrăzneții după izbîndă dentîi, în loc au purces în urma oștii leșăști și la Unu oraș, anume Corsun, agiungînd și pre hatmani, au sărit toate orașele Căzăcești, unii adăogîndu-se la Hmil, alții țiind trecătorile și sapînd drumurile pe la strîmtori, au venit și acéia oaste a hatmanilor la primejdiie, den care puțini leși au scăpat. Hatmanii amîndoi au cădzut la robiie, Sinavschii și alte toate capete1. Gloata, cîtă n-au cădzut pre mîna tătarilor, au perit de țărănime.
Zac. 19. Iară oastea ce era trimasa pre apa Niprului, dacă au înțeles de perirea oștii de pe uscat cu Ștefan Potoțchii, s-au burzuluit pe biietul Barabaș, capul lor, vrînd să ție credința sa, că era căzac bătrîn și vestit Barabaș. Și de mirat, și némții cu cazacii au viclenit, însă era némții acéia numai cu nume de némți, iară toți den cazaci era făcuți. Au legat o piatră la grumadzii lui Barabaș și l-au aruncat în Nipru si cîte capete mai era nemțești cu dînsul. Și după acéia faptă, s-au dus toți și s-au închinat la Hmil.
Zac. 20. Să scrie de acmu léșii ce pojar au purces dentr-aceasta scîntéie în multe părți de lume, ce vărsare de singe, ce pustiitate țărîlor, ce surupare și slăbiciune puterii Crăiei Leșești, ce răsipă a mare și nedobîndite cetăți, ce robii și plean de creștini în mînule păgînești. Noi să ne întoarcem la ale noastre. Și de aș avea la cineva pentru acesta lucru vreo hulă, că letopisețul acesta mai mult de lucruri streine pomenește, decît de loc de țară, făcut-am acest curs, pentru să să dezlege mai bine lucrurile țărîi, care la ce vréme s-au prilejit. Și acéia să să știe că această țară fiind mai mică, nice un lucru singură den sine, fără adunare și amestec cu alte țări, n-au făcut.
Zac. 21. S-au cutremurată toate țărîle acéstea prinpregiur de năprasnica turburarea Crăiei Leșești. Insă țara cu nărocul, cu cîrma și vîlfa vestitei domniei Ini Vasilie-vodă, cîțva ani si după ce să rădicase Hmil, au stătut neclătită de nimea, pănă la anul... într-acest an începătorul spre mare scădere țărîi, întorcîndu-să tătarîi den Țara Leșască cu plean, bugegenii și o samă de crîrneni au lovit la întorsul său pren țară și ca o oaste ce trecea, nu poate hi să nu și strice ceva. Au venit pruténii și de pe alte văi pe lîngă Prut cu jalobă la Vasilie-vodă, jeluind că-i pradă tătarîi și le strică pîinile. Și într-una de dzile, prilejindu-se Vasilie-vodă vesel la masă și viind jalobă iară pre tătari că strică țara, cum au fost la masă vesel, au chemat îndată căpitanii, dîndu-le poruncă să purceadă într-acea dată cu toți slujitorii și din slugi boierești și din tîrg, cineși ari vrea în dobîndă, să lovască pre tătari. Au făcut îndată porunca căpitanii și neamul den hirea sa a muldovenilor lacomi la dobîndă, care cum au putut și den oraș a dobîndi cal, fiind orașul plin de toată sama de oameni pre atunce și den slugi boierești mulțime și au mărs depreună cu slujitorii, de au lovit pre tătari fără veste, negîn-dind tătarîi de una ca acéia.
Zac. 22. Era descălecată orda cu temeiul la un satu anume Brătulénii la Răzina, încărcați tătarîi de robi și de plean den Țara Leșască. Nefiind gata, au întrat ai noștri îndată într-înșii cu săbiile. Perit-au mulți tătari și le-au luat ai noștri și pleanul și robii, carii numai cu fuga au putut a hălădui dentr-acela feredeu spre Bugeag, ce și pe cale, în multe locuri, le-au ținut calea ai noștri pe la Lăpușna.
Zac. 23. Mult au stătut boierii, carii să prilejise la acéia masă, mai vîrtos Catargiul, să nu se facă graba acel lucru și din socoteala de la masă. Iară ce este să nu treacă, au anevoie să mută cu sfatul. Tătarîi, dacă au scapat la Bugeag, îndată pren câteva capete au făcut știre la hanul cu mare jalobă, cum i-au lovit moldovenii fără veste, tre-cînd ei spre locurile lor, fără nice o stricăciune țărîi și le-au luat atîta plean și atîtea rohi. S-au împlut îndată și hanul, și toate capetele a Crîmului de vrăjmășiie, fiind și simeți pre acéle vrémi, din izbîndile asupra léșilor, îndată au trimis știre la împărățiie pre Vasilie-vodă și pre toată țara cu pîră că este haină. Și turcilor la mare socoteală, și prepus era domniile cestor țări, așea de tare și de temeinice; ce îndată au pozvolit hanului, să hie volnic a prăda Țara Moldovei, pentru fapta acéia.
Zac. 24. Vasilie-vodă, după acéia faptă, să păziia foarte cu grije și la împărățiie și la curtea hanului. Ce, de îmbe curțile i-au venit înșălăciune, ales de la Sefer Cazi-aga, veziriul hanului. Așea îl aședzase pre Vasilie-vodă pren cărți cu cuvente blinde, cît să părea că nici în gînd n-are hanul, nici alte capetele a lor pentru aceia patimă a tătarîlor ce petrecusă aicea în țară. Iară vrăjmășiia acoperită mai mult rău aduce.
Zac. 25. În anul 7158<1650>, sfătuind Crîmul să răscumpere paguba făcută de Vasilie-vodă ordelor lor la Brătuléni și să curmédze și simețiia pănă în cîtă era în Vasilie-vodă, au pornit pre galga-soltan cu oști, cu acela glas că merge să lovască Țara Moschicească. Și hanul didésă știre și lui Hmil singur, să fie gata, să purceadă asupra lui Vasilie-vodă. Și cît au sosit soltanul, amu mainte Hmil cu oștile gata era anume spre părțile Moscului. Au purces îmbe oștile cu mare taină spre Nistru. Sosincl, îndată au împărțit oastea, o samă de la Soroca, clirépt spre părțile Sucevei, altă samă spre Orhei și Lăpușna, păn în Prut, oastea tătărască cu cazaci amestecată. Nespusă pradă aceasta este țărîi și de prada de la Ion-vodă cu puțin mai mică (alegînd de aceste cumplite vrémi de acmu, cu care toate primejdiile acestui pămînt covîrșite sint).
Zac. 26. Nu știia nemică Vasilie-vodă șădzînd la divan, una după alta veste viind, cum pradă tătarîi țara. Au vădzut la ce au ieșit sfatul de la masă și în deșert procitind cărțile lui Sefer Cazi-aga, în nedejdea cărora cărți să lăsasă Vasilie-vodă.
Zac. 27. Drîmbă acéia de oști, care era orînduită spre Suceavă, au cuprins cît ține Soroca și ținutul léșilor, pănă în tîrg, în Iași, Hotinul, Dorohoiul, Hîrlăul, Cernăuții, pănă în cetatea Sucevei temeiul, iară aripile pănă în munte agiungînd. Cetatea Sucevei apucase Gavrilaș logofătul și cîțva boieri de la țară, de să închisésă acolo; au dat cazacilor și tătarîlor o sumă de bani. Iară denafară, la țară, au aflat țara toată pre acasă, cu dobitoc, cu herghelii, de care era pre atunci plină țara. Plean, robi au luat fără număr multe și case de boieri au robit. Atunce au luat pre giupîneasa lui Miron Ciogolii stolnicul cu o cucoană a lui, care n-au mai ieșit den robie în véci și au perit și Murguleț Ștefan la Cernăuți, pementean vestit între curte. Satele, orașele, toate ardzînd și prădînd, cu acéia vrăjmășiie era tătarîi asupra țărîi.
Zac. 28. Iară céialaltă drîmbă de oști au lovit Orheiul și Lăpușna și Fălciul păn în Prut. Atuncea au robit casa Sturdzii jicnicériului, carele apoi au cădzut și vistiernic mare și multe case întemeiate le-au dus în robie. Iară codrului Chighéciului la Fălciiu foarte puțină pagubă au făcut tătarîi atuncea, că îndată au năzuit la codrișorul lor, ce au ei acolea, anume Chighéciul, pădure nu așea înaltă în copaci, că copacii foarte puțini sint, cum este deasă și rîpoasă și de spini mai mult decît de alt lemn crescută. Și s-au apărat chighecenii, de nu le-au putut strica nemică tătarîi.
Zac. 29. Galga-soltan singur cu coșurile și Hmil hatmanul cu tabăra, de la Soroca dirept au tras la Țuțora, unde soltanul cu coșurile tătărești au descălecat, iară Hmil cu tabăra căzăcească au stătut pre Vladnie.
Zac. 30. Vasilie-vodă vădzîndu-se la grije ca acéia și spaimă, că luasă tătarîi păn supt tîrg hergheliile și a slujitorilor cai le-au apucat, au pornit pre doamna depreună cu casele boierilor pen frîn-turile codrilor, pe la Căpotésti, spre Cetatea Neamțului. Iar și singur n-au ținut multe dzile scaunul, ce s-au mutat din Iași în nește poieni a codrului, ce-i dzică codrii Căpotéștilor și s-au așădzat acolea în codru cu curtea, lăsind puținei darabani de apărarea curții, carii, dacă au vădzut mulțimea de tătari, den ceas în ceas adăogîndu-se și cu cazaci amestecați, au lăsat cu noaptea curtea pustie. Și au ars atuncea tot orașul. Unde și unde au rămas cîte o dugheniță. Curtea cea domnească, casele boierilor și tot orașul într-o mică de ceas cenușe au stă-tut, iară mănăstirile au hălăduit, că n-au vrut cazacii să dodiească, den porunca lui Hmil hatmanul, și tătarîi n-au putut, că era și oameni cu sinéțe închiși pren mănăstiri. Numai la mănăstirea a Trei Sfetiteji, oamenii ce-au fost închiși acolo au avut primejdie, că ardzînd tîrgul, din para focului s-au aprins și mănăstirea. Deci, au căutat o samă de oameni, de arșiță și de groaza focului a ieși pre o portiță ce este în zid, spre hăleșteul orașului și acolo au luat pre mulți oameni în robie tătarîi și mulți oameni s-au și înecat în hălăsteu de groaza robiei.
Zac. 31. Au oblicit sultanul și Hmil hatmanul de fuga lui Vasilie-vodă și au trimis soltanul un mîr-zac la Vasilie-vodă, mtrebîndu-l că ce au fugit din scaun? (De șagă lucru este întrebare ca aceasta pre o vréme ca acéia?) Deci, Vasilie-vodă, dăruind bine pre tătarul, au trimis de la sine boieri la soltanul, pre Ghica vornicul de Țara de Gios, iară la Hmil pre Ciogolea spătariul cel mare și au tocmit lucrul cu soltanul, cu daruri și nu cu puțină cheltuială. Și de atuncea au legat Vasilie-vodă banii ce să dau soltanilor den an în an și cabaniță și cîte... pungi de bani. Iară lui Hmil hatmanul mainte încă de aceasta vréme intrase în gînd cuscrie cu Vasilie-vodă și pomenind și mainte pren Ciogolești cu soliile pentru fata lui Vasilie-vodă, Roxanda, numai ce au căutat lui Vasilie-vodă a aședza și logodna fetii sale, Roxandei, după Timuș, feciorul hatmanului Hmil, și cu cîteva daruri și lui.
Zac. 32. În... dzile, au purces și soltanul și Hmil de la Țuțora spre locurile sale, iară țara au rămas prădată și pen multe locuri pustie, schimbată den fericiia acea dentîi. Au ieșit și Vasilie-vodă den codru în scaun. S-au prilejit atunce în bejeniile acéle și moartea lui Toderașco logofătul. Făcut-au Vasilie-vodă cîtăva jalobă la împărățiie pre tătari, pentru stricăciunea țărîi, ce nice un folos n-au făcut. Darabanii la acéia fugă a lui Vasilie-vodă den scaun era gata să jecuiască carăle cele domnești, ce, după ce s-au aședzat Vasilie-vodă în scaun, s-au făcut a le face căutare încins cu sabie și némții ce avea, den poruncă, gata cu sinéțele pline, întîi le-au luat darabanilor armele, apoi pre toți, cu capetele lor depreună, i-au închis, pre unii pen temniță, pre alții i-au trimis la ocnă și cu alte pedepse i-au certat. Și de atunce țara au purces tot spre rău, den an în an, pănă astădzi.
Zac. 33. Nu cu o certare numai ceartă direaptă mîniia lui Dumnedzău, dacă să pornește spre vreo țară, ce după ieșitul tătarîlor au lovit mare omor în oameni și aice în oraș și pen țara toată.
Zac. 34. La anul, Hmil hatmanul cu mare mulțime de oști Căzăcești și singur hanul, pănă cu 70.000 de tătari, strînse oaste și de pe la cerchieji și de la toată Dobrogea, au purces asupra craiului leșesc, cărora oști craiul leșască Cazimir le-au ieșit înainte la un tîrgșor anume Berestecico, cale de a treia dzi de la Cameniță în sus, cu 40.000 de oaste leșască, în care oaste m-am prilejit și eu.
Zac. 35. Nu era toate voievodziile sosite, nice Litfa, că Litva avea de cazacii de peste Nipru mare dodeială. Și au ieșit craiul leșăsc cu acela război biruitori și asupra tătarîlor, și asupra cazacilor, cât au căutat hanului a lua fuga și lui Hmil hatmanul a-și lăsa tabăra cu toată oastea. De care izbîndă a léșilor, dacă au înțeles Vasilie-vodă den Ionășcuță pîrcălabul de Hotin, l-au îmbrăcat cu haină cu soboli, avînd nedejdea că cu acéia izbîndă a léșilor va hălădui de cuscriia lui Hmil.
Zac. 36. Iară nu s-au tăiat cu atîta răutățile Țărîi Leșești, că apoi, la anul după izbîndă de la Berestecico, așea au perit de rău oastea leșască de cazaci și de tătari, lăsați léșii în nedejdea păcii ce să făcusă la Bela Țercov, cît nici hatman, nici un cap, nici un suflet oi dzice, de 8.000 de oaste pedeastră ce era, n-au hălăduit. Și den oastea călăreață, ce era pănă la 12.000 de oameni foarte puțini de cei de gios, încă de or hi scăpat cineva, încungiurați de toate părțile de tătari. Iară ce era frunte, tot supt sabie au mărs, că așea aședzase Hmil cu soltanii, cum la cela război un rob să nu ia tătarîi, ce tot supt sabie să puie, să să mai împuținédze oamenii de oaste den Țara Leșască. Și acolo au perit și singur hatmanul Calinovschii și cu feciorul lui, carele îl avea numai acéia.
Zac. 37. Și într-acesta an au căutat a face lui Vasilie-vodă și veseliia fiei sale, Roxandei, după Timuș, feciorul lui Hmil, hatmanul căzăcesc, în anul... <1652>.
Zac. 38. Mare netocmala în depotriva caselor și a hirelor! Aceasta parte era o domnie de 18 ai și împărăției cu bivșug și cu cinste sămănătoare, iară céelaltă parte de doi ani ieșită den țărănie. Rușcile cu „lado, lad”, pen toate unghiurile, ginirile singur fața numai de om, iară toată hirea de hiara.
Zac. 39. Însă cîte trebuia la o nuntă domnească, nemică n-au lipsit. Și după cîteva săptămâni ce au ședzut Timuș aicea în Iași cu assaulii, polcovnicii și atamanii săi și nepoții lui Vasilie-vodă, feciorii lui Gavril hatmanul și lui Gheorghie hatmanul și den feciori de boieri de țară, Nicolai Buhuș și Ion Prăjescul, acolo în Ceahrin pentru Timuș zelog, au purces cu doamna-și la Ceahrin. Iară Vasilie-vodă au rămas îndată la prepusuri la turci, pentru urît numele cazacilor la dînșii si la megiiasi îndată la zarve, ales la Matei-vodă, neprietimil vechi, care siindu-se de unirea lui Vasilie-vodă cu cazacii și la turci amesteca domniia lui Vasilie-vodă și cu Racoții îndată au stătut în sfaturi. Că amîndurora era învrăjbită Vasilie-vodă și amîndoi să siia de acéia unire, ales cînd audziia solii ca acéle Racoții de la Vasilie-vodă, cum i-au trimis pre Ștefan Gheorghie logofătul într-un rînd, poruncindu-i să șadză mîlcom Racoții, că-i va face de va vărsa niști galbeni tătarîlor și la ce va sosi, el va vede. Și să prilejisă și solul, unul ca céia care, neavînd cuconi, de atunceși luasă gînd spre domniie și mai multe adăogea spre vrajbă și în locul trébilor stăpînu-său, în solii au asedzat treaba sa spre domnie și la Racoții, și la Matei-vodă.
Zac. 40. Precum munții cei înalți și malurile céle înalte, cînd să năruiesc de vreo parte, pre cît sintu mai înalți, pre atîta și durît făcu mai mare, cînd să pornesc și copacii cei înalți mai mare sunet fac, cînd să oboară, așea și casele céle înalte și întemeiate cu îndelungate vrémi, cu mare răzsipă purceg la cădere, cînd cad. într-acéia chip și casa lui Vasilie-vodă, de atîtea ai întemeiată, cu mare cădere și răzsipă și apoi și la deplină stingere au purces de atuncea.
Zac. 41. Ștefan Gheorghie logofătul, care era logofăt mare la Vasilie-vodă, după moartea lui Tode-rașco logofătul, știind Vasilie-vodă pre tată-său, Dumitrașco logofătul, la atîtè domnii boieri ves-tit cu ocine întemeiate, care nici o casă aicea în țară moșii ca acéle, ocine, sate, curți n-au avut. După ce ș-au gătit lucrurile spre domniie, precum s-au pomenit mai sus, la Racoții și la Matei-vodă, au legat voroava și cu o samă de boieri în țară, cu Ciogoléștii anume și cu Ștefan sărdariul, cuprindzîndu-i cu giurămînt să ție taina. Au ales cu sfatul lor, numai să aducă oști Ungurésti și muntenești asupra lui Vasilie-vodă.
Zac. 42. Sunase amu den la cîțva la urechile lui Vasilie-vodă acéstea și întîi de la un turc la Focșeani și de la munteni încă au scris, ce n-au credzut Vasilie-vodă.
Zac. 43. Spun istoriile de Pir, împăratul epi-roților, că fiind într-un război la Tara Italii împrotiva rîmlénilor, îmblînd Pyru-împăratul în fruntea oștilor sale, tocmindu-și oastea și mutîndu-se și într-o aripă și într-altă, unul den copiei lui ce-i păziia s-au apropiiat și i-au dzis: „Să iei aminte, împărate, cel rîmlean pre un cal negru. Den toți alți oșteni, alta nemică nu păzește, numai ș-au pus pre împărățiia ta ochii, ori încătro te întorci, el tot acéia păzește și cearc, cînd și cînd să vie asupră-ți cu sulița gata.” Au răspuns Pir copilului: „Cu anevoie este hiecăruia a să feri de ce ieste să hie”. Așea să poate dzice și de Vasilie-vodă, domn cu paza în toate părțile și pe la toate porți, nu s-au putut feri, ce-i era să-i vie asupra și mai ales de primejdiia den casă foarte cu anevoie a să feri hiecăruia.
Zac. 44. Macara că intrase la un sfat cu acéia și Ciogoléștii, și Ștefan sărdariul, iară șagă le părea a sfătui niști lucruri ca acéle, ce șidea uitați, gîn-dind că nu va naște nemică dentr-acélea sfaturi. Iară Ștefan Gheorghie logofătul vădzînd ce soții au dobîndit la acéia sfat, aștepta den dzi în dzi să să vădească sfatul lor despre Ciogolea spătariul la beție, că la cîteva mese, bătu, mai vadiia lucrul. Ce, nime nu lua aminte un lucru care în gînd nu încape. Deci, au păzit singur Ștefan Gheorghie logofătul treaba care o luase și însemnase dzua oștilor ungurești și muntenești, să iasă în țară, tocma în serbătorile Paștilor.
Zac. 45. Își trimisese Ștefan Gheorghie logofătul giupîneasa la țară, în pilda că o trimite pentru trébile casei. Iară sîngur, tocma în dzua cînd cîntă beserică canonul sfîntului Andrei de la Crit, la 8 ceasuri de noapte, gătindu-se Vasilie-vodă de beserică, încă nime nu venise den boieri la curte, au mînecat să-și ia dzua bună, dîndu-i știre de acasă că-i ieste giupîneasa spre moarte, cu hîrtiie scornită. Și întrebînd Vasilie-vodă pe postelnici cine din boieri este afară, au spus postelnicii că ieste logofătul cél mare, dvoréște să-și ia dzua bună, că i-au venit veste de boală foarte grea giupînesăi. Să hie dzis Vasilie-vodă: „Ce om fără cale, logofătul! Știindu-și giupîneasa boleacă și nu o ține aicea eu sine.” Și i-au dzis să între, să-și ia dzua bună. Au intrat Ștefan Gheorghie logofătul cu fața scornită de mare mîhniciune și ș-au luat voie să margă spre case-și. Spun să hie dzis Vasilie-vodă: „Să afle lucrul pre voia sa.” Neștiutori gîndul omului spre ce menește! îndată, fără nemică zăbavă, ca cela cu grije, si nu cu hie ce grije, au purces îndată de olac și într-acéiași dzi au sosit la Bogdana, la satul său supt munți. Și amu era și oastea ungurească toată, cu Chimini lanîș pe potici si oastea muntenească la Rîbna cu Diicul spătariul.
Zac. 46. Spun de Vasilie-vodă că den beserică l-au lovit gînduri de purcesul logofătului, așea fără nădejde. Și așeași de a doa dzi după purcesul lui, au început a vedere a suna glas de unguri și de munteni. La care sunet vădzîndu-să Ciogoléștii cuprinși și lăsați de logofătul, cu care își Știia voroava, au stătut la grije ca acéia, cît pri pășitul lor și pre căutătură, cine le-ar hi luat sama le-ar hi cunoscut îndată vina. Ce, mirîndu-se, cum or face, să fugă, să-și lase casele, carii era cu totul aicea în Iași, greu și a doa moarte este si dzilele lor fîrșite, poate hi, cum să dzice, s-au apucat de altă îndireptătura, scriind un răvaș Ciogolea spătariul la Vasilie-vodă într-acesta chip:
Zac. 47. „Milostive doamne. Eu, unul den slujitorii cei streini, mîncînd pînea și sarea măriei-tale dentr-atîțea ai, ferinclu-mă de osîndă, să nu-mi vie asupra, pentru pîinea și sarea măriei-tale, îți făcu știre pentru Ștefan logofătul cel mare, că-ți este adevărat hiclean și s-au agiuns cu Racoții și cu domnul muntenesc și sînt gata oștile, și a lui Racoții, și a lui Matei-vodă, să vie asupra mării-tale. De care lucru adevărat, adevărat să credzi măria-ta, că nu este într-alt chip.”
Zac. 48. Și dacă au scris răvașul într-acesta chip Ciogolea spătariul, au chemat la sine pre egumenul de Aron-vodă, anume Ioasafu, care era pre acéle vrémi pe la toți boierii duhovnic și cu ispovedanie giurînd pre egumenul, să nu-l vădească cine este și întîi să arate răvașul la Iordachie visternicul, apoi la domnie, l-au legat cu mare giurămînt, așè să facă. Mirîndu-se călugărul de unu lucru ca acéia, au mărs cu răvașul la lordachie visternicul, care, dacă l-au înțeles și știind că s-au sunat acéstea și dintr-alte părți, îndată au stătut la mare voie rea, ca un om întreg ce era la toată hirea. S-au lepădat îndată de răvaș și au dzis egumenului numai să margă, să dea el răvașul la domniie. Au mărs călugărul cu acéia răvaș și l-au dat la Vasilie-vodă și îndată ce l-au înțăles, s-au simțit cuprins de primejdii și au stătut cu mare strînsoare asupra călugărului, să spuie de la cine au ieșit acela răvaș. Au stătut călugărul dentîi foarte tare, priimind și moartea, iară a vădi nu poate, că era dat cu taină de ispovedanie răvașul. Și dacă s-au strîns boierii la sfat și arătînd călugărului și munca Vasilie-vodă, ca pentru un lucru ca acéia, ce să atingea de domniie și de atîtea case, deci luîndu-și egumenul și de la vlădica Varlaam, care era mitropolit pe atunce, dezlegare, au spus călugărul, anume cine i-au dat răvașul. Și îndată chemînd Vasilie-vodă pre Ciogolea spătariul, i-au spus toate de-amănuntul și cum ieste și Ștefan sărdariul tot într-acéia sfat.
Zac. 49. Cu puține cuvinte i-au mustrat Vasilie-vodă pre amîndoi Giogoléștii, ce ei amîndoi să apăra tare, că i-au fost tot cu credință și n-au priimit acéstea și de i-ari trimite unul macara dentru dînșii, să aducă de grumadzi pre Ștefan Gheorghie logofătul. Și hie dzis Vasilie-vodă: „în zedar această slujbă acum: să-mi hie spus acéstea, pănă era în Iași logofătul”. Deci, pre Giogolești i-au pus la închisoare, iară în urma logofătului Ștefan au răpedzit întîi pre Sculi, apoi pre lacomi, ce era vătav de aprodzi și pre Alexandru Costin, cu carte la dînsul, să vie cum mai de sirg la curte, pentru mare trébi ce au nemerit de la împărăție, însă la mai mare grije au stătut Vasilie-vodă de serdariul, fiind atîtea oști pre acéia vréme și marginea toată pre sama lui. Ce îndată au scris cărți si la serdariul Ștefan, să vie cum mai de sirg la curte.
Zac. 50. Să prilejise mainte de aceste începături o treabă de care învățase Vasilie-vodă pre serda-riul, să gătédze niști steaguri de slujitori1, să hie gata și cînd i-ari da știre, să purceadă cu o samă de oameni la cîmpi, peste Nistru, că-și deschisese cale neguțitorii grecii carii îmbla la Mosc pentru soboli, pre la Tighinea, pentru greul vămii și face scădere vămii aice în țară. Ce pusesă gînd Vasilie-vodă să-i sparie de pe acela drurn, peste cîmpi. Cu prilejul acei trébi, scriind Vasilie-vodă la serdariul să vie cum mai de sirg la curte și pornind cărțile, déderă știre ca, iată și serdariul au sosit la curte. Spun că după ce s-au apropiiat de oraș Ștefan serdariul și l-au tumpinat o slugă a lui, i-au spus de toate ce să sună în tîrg și la curte și cum au purces logofătul cel mare den Iași și multe amestecături sint și cuvinte de unguri. Să hie stătut mult în gînduri serdariul, intra-va în tîrg, au întoarce-să-va înapoi. Și-i dzicea o slugă a lui: „întoarce-te,giupîine, că nice la unu bine nu mergi”. Iară osîndă trage la plată, au biruit gîndul să între în tîrg și îndată cum au sosit la gazdă, nemică nu zăbovind, au mărs la curte.
Zac. 51. Vasilie-vodă, cum au înțeles de serdariul c-au venit la curte, nu s-au încredzut deodată, ce în dooă-trei rînduri au trimis să vadză, adevărat au sosit? Ce, clacă au știut că este în divan adevărat, îndată au ieșit în spătărie si l-au chemat la sine, la adunare. Și i-au fost spus Vasilie-vodă cum au fost scris și cărți, să vie pentru treaba acéia, care s-au pomenit mai sus, ce mai bine este c-au venit sîngur.
Zac. 52. L-au întrebat după aceste și de lucrurile ce să vădesc despre unguri, cu amestecăturile lui Ștefan Gheorghie logofătul, știe ceva, au ba? Tare s-au apucat serdariul că nu știe nemică, cu mare giurămînturi. Și cum să hie el amestec la unile ca acelea, spre răul stăpînului său, dzicînd cu glas: „Cine au fost, doamne, mai credzut la mări-ia-ta și cinstit ca mine ? Și m-ai scos den obiele și den sărac m-ai îmbogățit”. I-au dzis Vasilie-vodă: „Așea știu și eu”. Și i-au dzis să margă, să grăiască cu Ciogolea, să audze ce spune Ciogolea spătariul.
Zac. 53. Cum au intrat serdariul în visterie ș-au văzdut pază de siimeni, s-au spăirnîntat, știutoare de vina sa hirea și îndată au început a-i spune toate de față Giogolea spătariul. Să apăra sărdariul de toate acelea, ce ca un vinovat într-acéle sfaturi, să apăra slab. Deci, au cunoscut Vasilie-vodă tot lucrul, iară n-au vrut să-i omoară îndată, așteptînd ce s-ar mai înnoi despre Totruș, unde au rnărs logofătul. Ce, nepestită vréme, sosi den fugă și Alexandru Costin dînd știre de perirea lui lacomi vătavul de aprodzi, de străjile Ungurésti și de oști ungurești trecute în țară. Atuncea au vădzut Vasilie-vodă asupra sa toată cumpăna, care îi veniia asupra, nefiind gata de nemică, la o primejdiie de sîrg ca acéia.
Zac. 54. lacomii vătavul de aprodzi, dacă au sosit la Roman, n-au mărs pre caii sei, care avea și buni si de agiuns, ce ș-au lăsat caii săi la Roman, la hrană ș-au luat cai de olac1 ca un om deșteptat tot în bine și ce poate primejdiia neștiutorul. Și i-au dzis Alexandru Costin să nu-și lase caii de lîngă sine, ce n-au vrut să asculte priietenesc sfat, ce au purces pre cai proști. Și la Bacău îndată s-au tumpinat cu străjile Ungurésti, care străji, cît i-au zerit, i-au luat în goană și îndată l-au agiuns și așèși în goană l-au omorît den pistoale. Iară Alexandru Costin și cine au fost pre cai mai buni au scăpat de perire.
Zac. 55. Amu ajungea fruntea oștilor ungurești la Roman și de la Focșeani au dat știre de Diicu spătariul, cum au trecut și el cu oștile muntenești Focșeanii. Și atuncea au dat pre amîndoi Ciogoléștii și pre Ștefan serdariul pre sama siimenilor, de i-au omorît, noaptea înaintea jitniții ce ieste în curtea înluntru1. Adusese și pre Mogîldea, fiindu-i unchiu lui Ștefan Gheorghie logofătul, ce nu l-au omorît, ce l-au luat la pușci pănă la Hotin cu sine.
Zac. 56. Mult au stătut boierii, mai vîrtos Iordachie vistiernicul cél mare pre acéle vrémi, să nu piaie Ciogoléștii și Ștefan serdariul, ce temîndu-să Vasilie-vodă, după apropiiatul oștilor Ungurésti, să nu facă și ei vreo zarvă în curte, i-au omorît. Eram pururea în casă eu la lordachie visternicul și ador-misă foarte cu greu lordachie visternicul de mare scîrbă ce avea, cînd, pre amiadzănoapte, au dat știre de la curte de perirea Ciogoléștilor și a serdariului. Și dacă l-am deșteptat, îndată au dzis: „Au, peri-t-au cei boieri?” Și dacă i-am spus că au perit, au suspinat greu, dzicînd: „Ah! Ce s-au făcut!”
Zac. 57. Să mira Vasilie-vodă, încotro va năzui? La turci să temea de pîră țărîi și de lunicoase hirea turcilor și cu grije. La cazaci iarăși să feriia, să nu-și mai strice numele de la turci. Iară a sta împotriva oștilor ce-i veniia asupra, nu era cum, neavînd nici oaste gata și țara toată cu ură și gata la lucru noou, că Orheiul, ce era capete, era tot de-a lui Ștefan logofătul. Ce-au ales cu sfatul să năzuiască la cetatea Hotinului, răpedzînd îndată la cuscru-său, la Hmil hatmanul, dîndu-i știre de toate aceste începături, pre Stamatie Hadîmbul postelnicul cel mare.
Zac. 58. La Cetatea Neamțului era toată inima avuției lui Vasilie-vodă, deci acolea au răpedzit Vasilie-vodă pre Ștefăniță paharnicul, nepotul său, să apuce avuțiia, și, ori că n-au știut Ștefan Gheorghie logofătul de avuțiia acéia în Cetatea Neamțului, ori au stătut după lucruri care începuse și n-au socotit acéia bani, iară era mai aproape de dînsul decît de Vasilie-vodă acéia avuțiie.
Zac. 59. Amu era oștile ungurești cu Chirnini lanăș, hatmanul lui Racoții și cu Ștefan Gheorghie logofătul la Roman, cînd și Vasilie-vodă sculîndu-se cu toată casa și curtea și cu boierii de curte, au purces den Iași spre Hotin. Atuncea, ce slujbă am făcut lui Iordachie vistiernicul, pren multe cuvinte nu lungesc. Iară inima agonesitei lui am trecut la Cameniță și-o am dat la un priietin a tătîne-mieu, anume Mihai stegariul și deplin acéle toate au venit apoi la mîna lui Iordachie vistiernicului.
Zac. 60. Solul pre carele trimisese Vasilie-vodă la Hmil hatmanul, precum s-au pomenit, pre Hadîmbul postelnicul, ori că l-au împiedecat logofătul Ștefan pîrcălabul de Soroca pre acéle vremi, ori den blăstămată și lipsită hirea hadîmbului, s-au întors înapoi. Și aflînd pre Vasilie-vodă amu în calea Hotinului, au pîrît la Vasilie-vodă pre pîrcălabul Ștefan de viclean. Deci i-au căutat a trimite de iznoavă pre alții de la Hotin, iară la hatmanul Hmil. Și au trimis cu al doilea rînd pe Grigorie comisul și pre nepotu-său, Ștefăniță paharnicul și pre Nicolai Buhuș jitnicériul și lor au dat și pentru Ștefan pîrcălabul de Soroca învățătură, să-l prindză și să-l trimață legat de la Soroca la Hotin și așea au făcut. Ei singuri au trecut Nistrul la Hmil hatmanul, iară pre pîrcălabul Ștefan l-au dată pre sama a unora den Hînțești, carii să ținea lîngă Ștefăniță paharnicul, să-l ducă la Vasilie-vodă. Ce, pentru lăcomia sa, aducătorii, să hie a lor ce luasă și ce mai era pe lîngă dînsul, l-au omorît pre cale.
Zac. 61. Om de mirat la întregiia lui de sfaturi și de înțelepciune, cît pre acéle vremi de-abiia de era pementean de potriva lui, cu carile și Vasilie-vodă sîngur, deosebi de boieri, făcea sfaturi și cu multe ceasuri voroava, așea era de deplin la hire. Iară la statul trupului său era gîrbov, ghiebos și la cap cucuiat, cît puteai dzice că este adevăratu Essop la chip.
Zac. 62. Dacă sosi Vasilie-vodă la Hotin, s-au așădzat cu tabăra sa aproape de cetate, deasupra. Iară Ștefan Gheorghie logofătul cu Chimini Ianăș și cu Diicul spătariul lui Matei-vodă, cuprindzind scaunul țărîi la Iași, îndată au alergat mulți den toate părțile, de la țară la Iași. Și înglotindu-să, au mars la Chimini Ianăș, strigînd: „Să ne hie domn Ștefan Gheorghie logofătul”. Le-au răspuns Chimini Ianăș: „Pre voie să le hie, precum poftesc”. Spun de Diicul spătariul muntenesc că să ispitiia și cu acéia nedejde era, să hie el la domnie.
Zac. 63. Deci, după obicei, au mărs Ștefan Gheorghie logofătul cu cîteva gloate de țară la beséreca lui Svetii Nicolai și i-au cetit molitva de domnie Ghedeon episcopul de Huși, fiind mitropolitul Varlaam ieșit la munte, la mănăstirea Sacul. Au stătut domn Gheorghie Ștefan-vodă în anul 7161 <1653>
