Istoricul aparițiunei cărței noastre „Metoda nouă”

După cum se știe, de pe la anul 1863 pînă pe la 1867, școala normală „Vasile Lupu” de la Trei Ierarhi, din Iași, avu norocul să aibă director și profesor de pedagogie pe d-l Titu Maiorescu, distinsul profesor de filozofie de la Universitatea din Iași, și totodată, rector al acestei Universități, iar acum, profesor de filozofie la Universitatea din București.

În cei doi ani de la început, adecă în 1863 — 64 și 1864 — 65, unii dintre noi am urmat în școala normală, ca școlari înscriși, iar alții, deși eram institutori, văzînd că slabul curs de pedagogie ce-l făcusem, mai înainte, ni era de puțin folos practic, și fiindcă lecțiunile de pedagogie ce le făcea d-l Maiorescu se țineau înadins în orele libere de clasă, pentru a putea urma toți institutorii din Iași, cari vor voi, am urmat și noi cu mare plăcere la acel curs, care ne-a fost de foarte mare folos, și pentru care suntem și-i vom fi totdeauna recunoscători d-lui Maiorescu. Căci, în țară la noi, singurul care a înțeles rolul ce joacă știința pedagogică întemeiată pe practică, este d-l Maiorescu, care, în tot timpul profesoratului său de pedagogie, s-a ferit de a îndopa pe școlarii săi cu teorii pedagogice abstracte, fără să fie întemeiate pe o practică adevărată. Pentru acest scop a înființat cursuri practice de predare, la clasa I-a și a II-a primară, atît la școala din Trei Ierarhi, cît și la celelalte școale primare din Iași, unde trimitea pe școlarii săi, ca să pună în practică ceea ce singur li arăta la școala pedagogică din Trei Ierarhi.

Pe lîngă acest prețios curs al d-lui Maiorescu, am mai fost ajutați și luminați în cariera noastră didactică și de cătră alți eminenți profesori, ca d-l I. Cîmpeanu, d-l V. A. Ureche, d-l N. Culianu, actual rector și profesor la Universitatea din Iași, d-l I. Bombacilă, actual profesor de filozofie la Liceul și la școala fiilor de militari din Craiova, de cătră mult regretatul profesor Ioan Stavrat, de d-l I. A. Darzeu, integrul, conștiinciosul și neobositul institutor, cu care am fost și suntem și astăzi în strînse legături de colegialitate și frăție, precum și de cătră alți dăscăli mai bătrîni și mai competenți în dăscălie decît noi.

Totodată am fost și suntem și astăzi, pe cît se poate, în curent cu literatura didactică din Transilvania, încît am cunoscut mai toate lipsurile și toate bunurile abecedarelor apărute acolo, precum: abecedarul d-lui Zaharia Boiu, al d-lui Basiliu Petri, al d-lui Ștefan Pop, abecedarul și Organul pedagogic al d-lui Popescu și alte lucrări pedagogice. Prin urmare, cu aceste cunoștinți și cu practica pedagogică ce o făcusem ș-o făceam zilnic fiecare în clasă cu școlarii, eram în stare, credem, pentru a putea face Metoda nouă de scriere și cetire, fără să avem nevoie de a copia.

La întrarea noastră în cariera didactică, fiind toți institutori de clasa I-a, n-am găsit alt abecedariu în școală, decît pe-a lui Iarca, abecedariu care era cel mai răspîndit pe vremile acele. Acest abecedariu însă nu mai corespundea cu cerințele timpului nici cu noul metod de învățarea cetirei prin scriere, după sistema fonetică.

Pe lîngă aceste, abecedariul lui Iarca, nici în celelalte părți nu era întocmit în mod intuitiv, precum se cerea, căci cuprindea mai multe sentințe filozofice și teologice și alte bucăți instructive și morale, într-adevăr, însă nepotrivite cu priceperea școlarilor de clasa I-a primară. Astfeliu dar, de la începutul carierei noastre didactice, fiind lipsiți de un abecedariu întocmit cum se cade, chiar în anul 1863—64 ne-am întrunit și am luat hotărîrea de a ne aduna în toate serile, în localul școalei de la Trei Ierarhi, și a păși la coordonarea materialului, pe care, în vreme îndelungată și cu multă trudă îl adunasem înadins, și tot adunam, pentru întocmirea unui abecedariu. Și astfel am izbutit a alcătui Metoda nouă, așa cum se vede astăzi, carte pe care atîtea sute și mii de copii au învățat și învață a scrie și a ceti cu ușurință. Astfel dar, cînd a apărut Cursul de scriere și cetire, pretins a lui M. Șvartz, cartea noastră Metoda nouă era întocmită și gata de-a o pune sub presă, numai mijloacele bănești ni lipsiau pentru acest scop, lucru ce este bine cunoscut de multe persoane de valoare, cu care putem dovedi orișicînd atît d-lui Florantin cît și d-lui Densușanu, care a căutat a ne descredita în fața Corpului didactic din toată țara și de toate gradele, întrunit în Congresul didactic de la Iași.

Neavînd însă mijloace de a tipări cartea, după cum am arătat mai sus, tocmai în anul 1867 ne-am dus la societatea „Junimea”, înființată atunci, în Iași, din care societate făcea parte și d-l Titu Maiorescu. Și această onorabilă societate, apreciind meritul lucrărei noastre, n-a pregetat de a-i da intelegenta sa aprobare, și de a o lua sub scutul său, hotărînd a o și tipări, pe socoteala sa, în tipografia societăței. Însă din pricină că tipografia „Junimei” nu avea încă literă caligrafică, și noi nemaiputlnd întîrzia cu tipărirea, în primăvara anului 1868, după ce s-a înființat în Iași Societatea pentru învățătura poporului român și s-a adunat un capital oarecare, ne-am dus apoi la această onorabilă societate, cu cerere de a ni înlesni mijloace, spre a putea scoate la lumină cartea. Și Societatea pentru învățătura poporului român, în urma cererei noastre, a rînduit o comisiune, alcătuită din onorabilii domni: I. A. Darzeu, institutor, M. Buznea, profesor la liceu și mult regretatul profesor Ioan Stavrat. Această onorabilă comisiune, ca și societatea „Junimea”, găsind cartea noastră mai bună decît toate abecedarele apărute pînă atunci, a venit cu un raport destul de măgulitor pentru noi, cerînd a ni se înlesni mijloace pentru tipărirea cărței; și Societatea pentru învățătura poporului român ascultînd și ținînd samă de acest raport, a și luat cartea sub patronagiul său și a hotărît ca de îndată să fie dată la tipariu, cu o singură condiție: de a i se înapoi capitalul dat pentru tipărire și cîștigul ce ar ieși de la ediția I-a și a II-a.

Din acel raport încă pot vedea onorabilii domni profesori, Florantin și Densușanu, dacă, după cum au zis d-nia-lor, am copiat, sau nu cartea lui Șvartz.