Dare de samă despre „Cursul de scriere și cetire” de M. Șvartz

După ce am arătat originea și modul cum a apărut cartea noastră Metoda nouă, să facem o mică dare de samă și despre cartea răposatului M. Șvartz, spre a se convinge oricine că între cartea noastră și cartea lui Șvartz este foarte mare deosebire. Să discutăm deci din punct de vedere metodic și practic, pentru a se vedea dacă este cea mai mică asămănare între una și alta, și dacă M. Șvartz a avut o carte românească, bună de pus în mîna copiilor. Mai întăi trebuie știut un lucru, că M. Șvartz nu era om de școală, adecă n-avea cunoștință în ceea ce se atinge de meșteșugul dăscăliei, deși era pe vremile acele profesor și director la o școală israilită din Iași, pus din partea Epitropiei israilite. Afară de aceasta, lucru de căpetenie, M, Șvartz nu știa românește, și dovadă despre aceasta este, că, mai înainte de a-și tipări Cursul de scriere și cetire, s-a dus cu manuscriptul său la d-l Maiorescu, rugîndu-l ca să i-l cerceteze în privința metodică și să i-l îndrepteze în privința limbei. Însă, d-l Maiorescu l-a îndreptat cu acel manuscript la d-l institutor I. A. Darzeu, care, cu bunătatea ce-l caracterizază, ș-a luat osteneala de a i-l cerceta și îndrepta, pe cît a fost cu putință; și, după cum știm, d-l Darzeu a avut foarte mult de lucru în acest manuscript. Astfel dar, lipsind lui M. Șvartz putința de a face singur, de la sine, o asemine carte românească, oricine poate înțelege că Șvartz, care știa nemțește (?), n-a făcut alta decît a luat un abecedariu nemțesc și, prin ajutoarele altora, tot așa de competenți, l-a tradus în românește, ca vai de el! Și dacă voiesc d-nii Florantin și Densușanu, pot găsi originalul de pe care a tradus M. Șvartz. Însă, după cît se vede, l-a schilodit așa de rău, traducîndu-1, că n-a rămas din el decît o caricatură; căci, nu ne vine a crede că asemine lipsă de întocmire și asemine întortocheri de idei și nepotriviri să fi fost în vrun abecedariu nemțesc, cum se cade.

Înainte de toate, deși s-ar părea că abecedariul răposatului M. Șvartz este întocmit, în totul, după metoda legografică-fonetică, dar în realitate nu este, și iată de ce: la început, în pagina I-a, cartea lui Șvartz părăsește, într-adevăr, sistemul cel învechit de a pune toate literile în șir alfabetic, și introduce numai cîte una, însă nu înlesnește copiilor calea de a putea disface cu ușurință cuvintele în sunete, și de a ceti fără greutate, ușurînd această cale, printr-un material bogat de cuvinte monosilabe și propoziții ușoare, după cum face cartea noastră Metoda nouă, lucru ce ne-a costat destul timp și multă osteneală, pînă ce am adunat și coordonat acest material, care nu se vede nici într-un abecedariu românesc de pînă atunci; iar de atunci încoace, se vede în abecedarele autorilor cari ne-au copiat fără păsare, schimonosind lecțiunile întocmite de noi. Apoi, în privința scrierei, M.Șvartz, în loc să caute a introduce de la început litere de acele care sunt mai ușor de scris, din contra, el întroduce chiar de la pagina I-a, literele cele mai greu de scris, precum: a, m și altele. Iar după cîteva lecțiuni, pune și literele mari! Astfeliu dar, chiar de la început, cu nemilostivire, toarnă deodată toate greutățile de scriere și cetire pe capul copilului, după cum fac și mai toți abecedariștii noștri români..., fără a ținea samă de cele mai elementare principii de pedagogie. Afară de acestea, M.Șvartz crede că, arătînd o singură dată litera, ea s-a și întipărit în mintea copilului, încît nu mai găsește de trebuință de a face repețirea literelor cunoscute, după cum o face cartea noastră, Metoda nouă. În ceea ce se atinge de înțelegere, adecă de deșteptarea judecăței, după cum cîntă răposatul M. Șvartz, în prefața cărței sale, prefață pe care desigur că a copiat-o fără s-o înțeleagă, nici mai este de vorbit. Ca dovadă, iată cuvinte și propoziții din cartea sa: „am un manual la mine”. „O am mamone”, expresiune ce samănă cu „mană-munăs” jidovește ³ . Mai departe: „mama dete mie pîne”, expresiune jidovască, ca și: „el vorbește la mine”; „Nu mînca multă chină”, în loc de „nu lua multă chină”; „el goni pe măgar” (?); „gonim în galop”; „vara e verde”; „servule, du-te în sus”; „el zidi un zid”; „zise că el căzu din zi în zi”; „hoțul a hățuit calul”; „jitarul își bate joc de junime” (?!). „Psalmul să cînte”; „vîrful este înalt” (al cui vîrf?); „Domnul face milă de noi”. „Țăranul lucră” (...?!); „Elena cîntă un psalm”; „hirurgul caută pre bolnavi”; „cererea se acordă”; „juna trebuie să se învețe” (?!...); „frica Domnului e fără prihană”; „omul caută cu ochii”; „Iacob a visat de o scară...”; „sum vesel totdeauna”. Păcat că n-a zis: sum vesel în tot timpul, ca să placă și d-lui Densușanu! Și altele, de care te împiedici, mai la fiecare rînd. Și dacă ar mai fi și acele pe care i le-a șters d-l Darzeu, desigur că s-ar spori foarte mult numărul acestor cuvinte și expresiuni neromânești.

De asemine și în bucățile din partea a III-a, cu toate că d-nul Darzeu a avut mult de lucru și în această parte, tot n-a fost în stare de a i le îndrepta pe toate, căci atunci ar fi trebuit să le facă din talpă. Într-un cuvînt, mai tot sistemul și metodul din cartea răposatului M.Șvartz nu este decît greutate și mecanism.

După ce M. Șvartz ș-a tipărit abecedariul, s-a vîrît, ca oricare evreu, ba în sufletul unuia, ba în sufletul altuia, ca să i-l introducă; și a venit cu această marfă, mărunțușuri și pe la noi. Și ce-i drept, uniia dintre noi, pînă la tipărirea Metodei nouă, i l-am întrodus... Însă, izbindu-ne de atîtea greutăți chiar de la început, am văzut că această carte era mai greu de predat chiar și decît abecedariul lui Iarca. Pentru că este de știut, un lucru: cînd cineva iese cu o sistemă oarecare, mai cu samă în ceea ce privește o carte de școală, și în loc să țină samă de toate împrejurările și să caute prin toate mijloacele de a micșura greutățile, atît pentru învățătoriu cît și pentru școlari, din contra, încă li mai mărește, acel sistem este osîndit chiar de la început de a se nimici; cu alte cuvinte este un copil născut mort. Așa a făcut și a pățit Șvartz cu cartea sa: în loc să caute de a micșura, în predare, greutățile de mai înainte, din contra, el încă le-a mai adăugit și de aceea, cartea sa a fost osîndită chiar de la început de a nu putea fi întrodusă în școale. Dacă abecedarul răposatului Șvartz ar fi fost bun, să fie siguri domnii Florantin și Densușanu, că o mie de Metode nouă de-ar fi apărut, nu i-ar fi putut lua locul. Și ca dovadă, cînd a apărut ediția I-a a Metodei nouă, ce 40 s-a tipărit în 4.000 de exemplare, s-a vîndut numai în cîteva săptămîni, întroducîndu-se în foarte multe școale din țară. Toți d-nii învățători și învățătoare cari au întrodus-o, au simțit și simțesc mare ușurință în predare. Copiii, de asemine, cu ușurință învață a scrie și a ceti de pe această carte. Sunt și oameni în vîrstă, cărora li-a fost drag să învețe a ceti și a scrie, după Metoda nouă.

Avem o mulțime de scrisori de pe la colegii noștri, învățători și institutori, precum și de pe la diferite persoane competente, prin care se apreciază meritul cărței noastre, în această privință, și le putem arăta orișicînd și orișicui. Ba chiar pînă și coreligionarii lui Șvartz, de pe la școalele israelite, văzînd superioritatea Metodei nouă, au înlăturat cartea lui Șvartz și au întrodus în locu-i Metoda nouă.

De asemine, la școala protestantă din Iași de 20 de ani se predă limba română de pe cărțile noastre; și credem că profesorii acestei școli știu să aprecieze meritul unei cărți didactice.

Prin urmare, rugăm pe d-nii Pop Florantin și Aron Densușanu să ne răspundă: ce am fi putut copia din abecedarul lui Șvartz? Lipsa de sistemă? Limba cea neromânească? Ori procedarea nepedagogică? — După trecere de 20 de ani, de cînd a apărut ''Metoda nouă, ''tocmai acum se trezește d-l Florantin să ne învinovățască așa de înverșunat că am fi copiat pe Șvartz? Cît de „flămînd și însătoșat de dreptate trebuie să mai fie, onorabilul!...”

Dacă am fi copiat, să fie sigur d-l Florantin cît și d-l Densușanu, că Șvartz, care a murit abia de vro 2—3 ani, în urmă, nu ni-ar fi lăsat în pace.

Însă, mulțămită luminilor dobîndite de la d-l Maiorescu, Metoda nouă este o lucrare cu totul originală a noastră; și, ca dovadă, îndrăznim a aduce următoarea scrisoare, din 21 octom., anul 1875, dată de cătră d-l Maiorescu, pe cînd era ministru al Instrucțiunei Publice.

Iată cuprinsul acelei scrisori:

„Domnule Creangă,

Din inspecțiile făcute la școalele primare am văzut că cei mai mulți învățători nu înțeleg aplicarea metodei nouă de cetire și scriere, nici în cartea d-voastră nici în a lui Constantinescu. Învață tot după obiceiul vechi și apoi cetesc numai bucăți din cărțile nouă. Cred că este neapărat de trebuință un conducător sau o călăuză pentru învățători, în întindere de cel mult 2—2½ coale de tipar. Acest conducător însă trebuie să se refere atît la cartea d-voastră cît și la abecedarul lui Constantinescu, fiind întemeiate pe același principiu. Fă bine, scrie acea broșură ⁴ . Eu ți-o voi tipări în tipografia statului.

Și de altmintrelea aș dori să te văd explicînd la învățătorii de sat din viu grai, ce și cum trebuie să facă. Ar fi bine poate și la oraș. Cel puțin pentru vro 2 săptămîni. Cum crezi că s-ar putea întocmi mai practic un asemine curs pentru institutorii actuali? Cum și cînd?

T. Maiorescu”

Această scrisoare vorbește îndeajuns. Și credem că toate aceste dovezi vor închide gura, atît d-lui Pop 20 Florantin, cît și d-lui Ar. Densușanu, și nu vor mai avea curajul de a zice că am copiat pe Șvartz.