Scrisoare

Iași, 1882, noiemvrie 13

Stimabile domnule Maiorescu,

Iaca chiar acum, la 6 oare dimineața, am gătit de scris anecdota pentru România jună și o și trimit cu poșta de astăzi.

Tare am avut dorința să vă văd, cînd ați fost de aniversara „Junimei“, însă nu mi-a fost tocmai bine, și nici nu puteam să scriu ceea ce începusem a scrie pentru România jună, de-mi venia să înnebunesc de necaz. Ferească D-zeu de omul tîmp, cînd începe să facă ceva, că el singur nu știe ce face, decît numai întîmplare poate să-l scoată din încurcătură. Iaca așa sînt eu și-n asemine încurcătură mă aflam de aniversară, față cu făgăduința ce vă dădusem că voiu trimite ceva la Viena. Tocmai în ziua de aniversară mi-a venit și mie cîteva idei, și, ca să nu le scap, am fost nevoit să las cea mai veselă petrecere, aniversara, și să nu vă pot vedè pe dumnevoastră, cel mai drăgălaș profesor și cel mai bun voitor ce am avut în viața mea.

De aceea vă rog să mă iertați și, măcar că nu v-am văzut, credeți că cu mintea și inima mea totdeauna vă văd și vă doresc.

Am fost pe la d-l Lambrior, și mi-a comunicat ce i-ați spus d-voastră. Vă mulțemesc din suflet, domnule Maiorescu, pentru interesul ce purtați de copilul meu; și, de credeți că poate ieși dintr-însul ceva, vă rog nu-i refozați sfatul și protecțiea d-voastră.

Vă salut cu adînc respect și vă doresc sănătate și bucurie.

I. Creangă

Bietul Lambrior, oare nu a călcat pe urma lui Conta? Tare-mi pare rău, sărmanul! Iaca și munca peste măsuri la ce duce!