În sus, Pe Mureș în sus,

Este-o casă naltă.

Da-n ea cine șede?

Domnul Jomnai craiu

Și cu Jecmăneasă,

Cinstita crăiasă,

La masă ședeau.

Dar cu pahar cin' le da ?

Lina Cătălină,

Floare din grădină,

Fată de română,

Albă ca o zână,

De român bogat,

Tot din Țarigrad,

Cu paharul da.

Domnul Jemnai craiu

Paharul lua,

De mân-o strângea.

Dară Jecmăneasă,

Cinstita crăiasă,

Ea, că mi-și vedea,

Nimic nu zicea,

Masa ridica.

Domnul Jemnai craiu

Pe Lina chema,

Din gură-i grăia:

„Lino Cătălină,

Floare din grădină,

Fată de română,

Albă ca o zână,

De român bogat,

Tot din Țarigrad,

Du-te de-mi așterne,

Tot în cea grădină,

În cap de răzor,

În miros de flori”.

Lina se ducea

Și mi-i așternea,

Unde-i poroncea.

El vesel mergea

Și mi se culca.

Dară Jecmăneasă,

Cinstita crăiasă,

Vezeteu chema

Și mi-i poroncea,

Caii să mi-i puie,

Telegarii iuți,

Iuții ca zmeii,

Negri ca corbii.

Apoi de îndată

Pe Lina chema,

În bute-o punea

Și cu ea pleca

În sus, Pe Mureș în sus,

La „Lacul Rotund”,

Care n-are fund.

Și dac-ajungea,

Pe ea jos c-o da,

Pietre aduna

Și-n roche-i cosea,

Brânci în apă-i da,

Lina se-neca.

Doamna Jecmăneasă,

Cinstita crăiasă,

Acasă venea

Și mi se culca.

În vărsat de zori,

În miros de flori,

Domnul Jemnai craiu,

El se deștepta;

Pe Lina chema:

„Lino Cătălină,

Floare din grădină,

Fată de română,

Albă ca o zână,

Adă-mi năstrapa,

Ca să-mi spăl fața” !

Lina nu răspunde,

Că n-are de unde.

El că mi-a striga,

Și nu răspundea.

Dar o țigăncușă

La dânsul ieșea,

Din gură-i grăia:

„Doamne, Jemnai craiu,

Lina nu răspunde,

Că n-are de unde !”,

El dac-auzea,

Iute, se scula,

Degrab' se-mbrăca,

Robii și-i strângea,

La chin îi punea.

Dar o țigăncușă,

Ea că răspundea :

„Doamne, Jemnai craiu,

Pe noi nu ne bate;

Că măicuța voastră

Și stăpâna noastră,

Doamna Jecmăneasă,

Cinstita crăiasă,

Pe Lin-a luat,

Cu ea a plecat

În sus. Pe Mureș în sus,

Și-n „Lacul Rotund”;

Care n-are fund,

Pe Lin-a-necat !”

Domnul Jemnai craiu,

El dac-auzea,

Năvodari chema,

Și el se scula

La dânsul lua

Cuțit de argint,

Să moară curând;

Acolo mergea,

La „Lacul 'Rotund”,

Care n-are fund,

Năvodarii da

Cu năvoadele,

Pe Lina găseau

Ș-afar-o scoteau.

Domnul Jemnai craiu,

El dac-o vedea,

În brațe-o lua .

Și mi-o săruta

Și mi-o dezmierda:

„Lino Cătălină,

Floare din grădină,

Fată de română,

Albă ca o zână !”

Și degrab' scotea

Cuțit de argint,

Să moară curând,

Și mi se junghia,

Ș-aproape de ea

Degrab' că murea.

Doamna Jecmăneasă,

Cinstita crăiasă,

Ea când se scula,

Roabele-și chema,

De fiiu le-ntreba,

Ele răspundea :

„Vai ! Măria-ta;

Stăpânașul nostru;

El că și-a plecat

La „Lacul Rotund”,

Care n-are fund ! ”

Ea dac-auzea,

Iute se scula,

După el pleca

La „Lacul Rotund”,

Care n-are fund,

Și mi ți-l găsea

Mort chiar lângă ea !

Dac-așa vedea,

Îndărăpt venea,

În iatac întra

Și se otrăvea.