Scena I

GENUNEA, un ostaș rănit, CORBEA, mai târziu, ȘMIL.

GENUNEA (c-o carte de rugăciuni): Dau să mă rog și-mi alunecă ochii pe rânduri... Gândul, la mâinile lui aspre care mângâie așa de potolit. O, Doamne, îndură-te, apără și păzește pe domnul țării...

UN OSTAȘ (rănit, vine din stânga): Olecuță de vin...

GENUNEA: Îndată... (Îi dă ulcica.) Te doare?

OSTAȘUL: Nu mă doare... Mă ia cu sfârșeală de la lingurea... Mulțumim... (Se duce. Corbea vine din dreapta.)

GENUNEA: A! Corbea... Iar dumneata?

CORBEA (răsuflă repede): Iar...

GENUNEA: Cauți pe domn?

CORBEA: Nu... nu pe domn...

GENUNEA: Pe vornic?

CORBEA: Nici pe vornic...

GENUNEA: Pe tata?

CORBEA: Nici pe logofătul Baloș...

GENUNEA: Ei, pe cine cauți?

CORBEA: Caut pe cineva... M-a trimis...

GENUNEA: Cin te-a trimis?

CORBEA: Am uitat cine m-a trimis...

GENUNEA (surâzând): Sufli ca un cal după ce-a ridicat la deal o povară...

CORBEA: Da, suflu, mai greu ca armăsarul care mă duse-n spinare.

GENUNEA: Stai... (I-arată un copac.) Să-ți dau nițel vin...

CORBEA: Mulțumim, stau...

GENUNEA: Poftim, bea...

CORBEA (aduce oala la gură): Am băut, mulțumim...

GENUNEA: Ai venit repede?

CORBEA: Foarte repede...

GENUNEA: De departe?

CORBEA: O, de departe...

GENUNEA: Dincotro?

CORBEA: Dincolo... ba nu, de la apus... nici de la apus...

GENUNEA (surâzând): Ăi fi venind de undeva...

CORBEA: Mi-am uitat ca pământul... Să mă odihnesc... Mi-a luat Dumnezeu mințile...

GENUNEA (pune mâna pe mâna lui): Ce căldură ai!

CORBEA: Da, am căldură...

GENUNEA: Și cum ți se bate inima!

CORBEA: Da, îmi bate...

GENUNEA: Să te fi certat domnul?

CORBEA: Niciodată nu m-a certat domnul...

GENUNEA: Parcă ieșiși din bătălie...

CORBEA: În bătălie n-am inimă...

GENUNEA: Ei, ce ți s-a întâmplat?

CORBEA: O, nimic...

GENUNEA (privindu-l lung): Corbeo, și alaltăieri nu știai de unde vii și ți se bătea inima...

CORBEA: Alaltăieri?... Am venit încet... și deodată o trudă din senin...

GENUNEA: Alaltăieri... bine... Dar azi? Fiindcă veniși repede și de departe?

CORBEA: Se vede... Stai, Nunea!... De ce nu stai?

GENUNEA: Dumneata ești ostenit, eu nu sunt ostenită...

CORBEA: Stai... fiindcă... nu ești ostenită...

GENUNEA (surâzând): Mai departe or mai aproape?

CORBEA: Unde vrei, Nunea...

GENUNEA: Ciudat!... Dumitale ți-e frică de război?

CORBEA: Mie?... O, nu!

GENUNEA: Dar îți place?

CORBEA: Nu știu... De-i place domnului, îmi place și mie...

GENUNEA: Atunci... povestește-mi cum te-ai bătut la Feldioara...

CORBEA: M-am bătut cum se bate...

GENUNEA: Spune-mi peste câți ostași erai, cum i-ai dus, cum ai luat prapurul crăiesc, cum ai fost rănit, unde, cine tea îngrijit... așa...

CORBEA: Să fi avut ca la o sută. Eu mergeam înainte și ei după mine, până am ajuns la ăl cu prapurul. L-am pălit și i-am luat prapurul. Vornicul Groza mi-a zis: Ce faci, Corbeo? Ce să fac?... M-a înșfăcat și... nu mai știu... M-am pomenit într-un cort oblojit la genunchiu stâng, la umărul drept și la cap... Și m-a îngrijit Dumnezeu... Nu știu să povestesc...

GENUNEA (râzând): Spune-mi un basm...

CORBEA: Basmul e ce s-a întâmplat altora, și eu nu știu să înșir ce mi s-a întâmplat mie...

GENUNEA (râzând): Nu știi nici unul?

CORBEA: Ba... aș ști unul...

GENUNEA: E, spune-mi-l...

CORBEA: Aș ști unul... c-o fată frumoasă, frumoasă, de înghețau apele, și c-un băiat nalt și urât...

GENUNEA: Dacă era nalt, nu era urât...

CORBEA: ...care se bătea cu zmeii și cu săcuii...

GENUNEA (râzând): Cu cine?

CORBEA: ... cu zmeii și cu... Muma-Pădurii... și-i biruia...

GENUNEA: A, dacă se bătea și-i biruia nu era urât...

CORBEA: ...căci iubea pe fata frumoasă-frumoasă... și ea nu-l iubea...

GENUNEA: Ce proastă!

CORBEA: ...și nici nu aflase că băiatul o iubea...

GENUNEA: Ce neroadă!

CORBEA: ...și băiatul nu-i spunea...

GENUNEA: Ce prost!

CORBEA: ...că-i era frică...

GENUNEA: O! ce nerod!

CORBEA: ...până a murit mai mult vrând ca nevrând...

GENUNEA: Săracul!

CORBEA: Și fata, aflând de câte se petrecuseră, a plâns... a plâns... și-atât.

GENUNEA: Săraca! Și de ce-i era lui frică să-i spuie?

CORBEA: Vezi că ea era de neam și el un biet țăran ajuns după multe și multe...

GENUNEA: Și dacă era țăran? Era viteaz, nu era de rând.

CORBEA: Și-avea mâinile aspre și pârlite, și-ale ei erau albe și rumene...

GENUNEA: Ș-ale domnului sunt aspre... și sunt așa de bune, că toată ziua le-aș săruta...

CORBEA (tresărind): Și el bănuia că ea iubea pe altul...

GENUNEA: Cum iubea pe altul?

CORBEA: Cum se iubește...

GENUNEA: Cine-i spusese?

CORBEA: Nimeni... Simțise el...

GENUNEA: Și ea era iubită de ăl pe care-l iubea?

CORBEA: Nu știu...

GENUNEA: Ce tristă poveste!

CORBEA: Dacă nu știu alta mai veselă... Te rog, dă-mi olecuță de vin... (Genunea se duce să-i aducă. Corbea se uită după ea.)

GENUNEA: Poftim, Corbea... Nu bei?

CORBEA: Nu... nu mi-e sete...

GENUNEA: Ziseși că...

CORBEA (emoționat): Mi s-a părut... Se va sfârși curând...

GENUNEA: Ce să se sfârșească?

CORBEA: Povestea mea...

GENUNEA: Nu s-a sfârșit?

CORBEA: Nu încă... mai e...

GENUNEA: N-a pierit el? Nu l-a plâns ea? Ce mai e? (S-aude zgomot. Vine Mogârdici și Sandomir.)