Scena II

GENUNEA, CORBEA, SANDOMIR și MOGÂRDICI. Mai târziu, ȘMIL. (Mogârdici și Sandomir vin din partea stângă. Se opresc puțin și privesc la Genunea și Corbea. Mogârdici e cu o cicatrice proaspătă.)

MOGÂRDICI (lui Sandomir): Frumoasă de pică, o icoană... Sărutăm dreapta.

SANDOMIR: Și p-a stângă...

MOGÂRDICI: P-amândouă...

GENUNEA: Dincotro?

MOGÂRDICI: D-aci, de lângă dumbravă... (Lui Corbea.) Și tu ce te plimbi așa?

CORBEA: Așa mă plimb eu...

MOGÂRDICI: Eu de ce nu mă plimb?

GENUNEA (râzând): Apoi dumneata ești...

MOGÂRDICI: Sunt... de ce să nu fiu? Ce te uiți așa?... Nu-mi șade bine?... Cam răzbuzată crestătura asta... Că mi-a zis doftorul Șmil: Nu pune muna, că nu ești cupil. A! o să te faci urât ca dracu! Ei, parc-ar fi obrazul lui vodă! zic eu. Și dacă n-o să fie... nu e al dumitale? Și dacă e al meu, ce? zic eu. Că Maria mi-a spus: No, că nu face ghignica, că borbatul să nu hie mai slut ca Ducă-se-n pustii. (Sandomir și Genunea râd.) Și Maria e țeapănă, și grasă, e dintr-o slană, cum zice ea.

GENUNEA (râzând): Cine e Maria?

MOGÂRDICI (arătând pe Sandomir): Să-ți spuie el, că el știe...

SANDOMIR (râzând): Iubita lui...

GENUNEA: Așaaa... așa, bădiță Mogârdici?

MOGÂRDICI: Ba vezi că nu... Dacă m-a ales ea pe mine! Ca un mal... Din ea ai tăia și-ai face patru ca dumneata...

GENUNEA (râzând): Ș-o iubești?

MOGÂRDICI: Cum să nu?... S-ar putea?... Și anul ăsta i-am scris... Maria, lângă Feldioara, la Zierer sasul, cu anul băgată...

GENUNEA (râde): Și de când n-ai văzut-o?

MOGÂRDICI: Merge p-al șaptelea...

GENUNEA (râzând): De șapte ani?... Și-ți scrie?

MOGÂRDICI: Niciodată!

GENUNEA (râzând): S-o fi măritat?

MOGÂRDICI: Treaba ei...

GENUNEA (râzând): O fi murit?

MOGÂRDICI: Dumnezeu s-o ierte!

GENUNEA (râzând): Atunci, cum o iubești?

MOGÂRDICI: Iacă, iacă, iacă... Ce râzi? Ce e de râs?... Iacă bine!... De câte ori îmi cade cât-o puică în palmă, eu mă gândesc la Maria și mi se pare...

CORBEA (aspru): Mogârdici!

MOGÂRDICI: Ei, asta e! Genunea a venit cu noi ș-a noastră e... S-a deprins ea, că multe a auzit...

GENUNEA: Și rugăciuni, și sudălmi...

MOGÂRDICI (scoate un petec de piele): Sandomir, ia uită-te tu... bine-oi fi scris?

SANDOMIR: Dagă Maie, tot gasă ești, să nu te mai îngași. (Râde.) Lipsesc toate râțele ⁴⁷ ...

MOGÂRDICI: Iacă... Iacă... Și ce râdeți?... (Genunei.) Eu râd de râța dumitale?... Ia citește, Corbea... or tu nu știi să citești?

CORBEA: Am învățat și eu...

SANDOMIR: De când?

MOGÂRDICI: De când iubește... Corbea... e bălaie, smeadă sau roșcovană? Vădană sau fată mare?

CORBEA: Te ții de fleacuri... om bătrân...

MOGÂRDICI: Eu, bătrân?... Acum să văd pe Maria, și grozav aș întineri!... Nu te supăra, Corbeo, că viața ostașului ce e? Ca fulgul pe apă, ca frunzele codrului... Vine toamna... rânduri-rânduri se scutură... Și ne vine rândul și nouă... De n-am șugui, ne-am alege cu zile pustii și-am închide ochii fără pic de mângâiere... Adu mâna... Tu ești trist... Nu știu ce ai... Te-ai schimbat... Înainte nu vorbeai și erai vesel... Acum vorbești și suferi...

CORBEA (trist, îi dă mâna): Să ne iertăm, Mogârdici...

MOGÂRDICI: Să ne iertăm? De ce să ne iertăm?

GENUNEA: De ce să vă iertați?... I-ai făcut ceva? Ți-a făcut ceva?

CORBEA: Iubirea e tăria oștirii...

SANDOMIR: Are dreptate... Eu iubesc pe vitejii mei și mă bat voios, ostașii mei pe mine și mă scot din nevoi...

MOGÂRDICI: Vodă nu fu p-aici?

GENUNEA (îngrijorată): De ieri s-a dus cu niște izvoade și n-a mai venit...

MOGÂRDICI: Scoate izvoade? Pregătește nunta!

CORBEA (tresărind): Unde mi-s mințile?... Pe domn căutam... (Iese repede prin stânga.)

GENUNEA: Ciudat... bietul Corbea!

SANDOMIR: Ca și cum n-ar fi în mințile lui...

GENUNEA: Și mi-a spus o poveste tristă, tristă... Un băiat care iubea pe o fată, și nu-i spunea, și-i era frică... Povestea nu era tristă, el era trist... De v-aș spune-o, ați râde...

MOGÂRDICI: Eu bănuiesc c-ar fi...

GENUNEA: Ce bănuiești, Mogârdici?

MOGÂRDICI: Dumneata mă întrebi?

GENUNEA (pe gânduri): De ce nu?

MOGÂRDICI: Să mă încredințez eu, și-ți spui...

GENUNEA: Să te încredințezi?... Nu s-a sfârșit povestea lui?... Ah! tristă fu povestea pe care mi-o spuse. (S-aude zgomot. Șmil intră prin dreapta. Genunea îi iese înainte.)

MOGÂRDICI: Mă Sandomir... Corbea iubește pe sor-ta!

SANDOMIR: Oare?... Așa să fie?

GENUNEA: Șmil...

ȘMIL: Nunea...

GENUNEA: Ai mulți?

ȘMIL: De la harța din urmă vro douăzeci... Eu nu știu ce le fac, că li se închid rănile ca și cum ai cârpi o rochie ruptă...

GENUNEA: Să te sărut, Șmil...

ȘMIL: Și de ce să mă săruți? Iu sunt bătrân... Iu să te sărut pe dumneata...

GENUNEA: Că-i îngrijești bine... (Îl sărută.)

ȘMIL: Intră fără să se vaiete... Unul cu mâna ruptă, altul cu falca zdrelită... Și ies fluierând... P-un biet... cum îi zice... așa... iunac, l-au adus leorcă de sânge... coastele rupte... măruntaiele borșite... Și n-a scos un oftat... L-am îngrijit nu zic bine, nu zic rău cât am putut, cât am știut... N-a vrut Dumnezeu... Ieri noapte mi-a zis: Șezi la capul meu ș-aprinde o iască. Am aprins. A mișcat buzele ca și cum s-ar ruga... S-a închinat ca voi... A întors capul... A răsuflat adânc... Și și-a dat sufletul... O! viteji sunt moldovenii cum n-am mai văzut!... Și Mogârdici a fost pe la mine... o! ho! ho!

MOGÂRDICI (imitând pe Șmil): Și Mogârdici a fost pe la mine...

ȘMIL: Al dracului ca cupilul lui tat-său...

MOGÂRDICI: Ca cupilul lui tat-său...

ȘMIL: Cum mă mișcam de lângă el, el cu mâna haț! (Se ciupește de obraz.)

MOGÂRDICI: El cu mâna haț!

ȘMIL: Parcă-l mânca ceva... Până s-a făcut ca un drac!

MOGÂRDICI: Taci! că-mi amintești de Maria!

ȘMIL: Ce Marie?

MOGÂRDICI: Ce, nu știi?... Brașoveanca, de... lângă Feldioara... La Zierer sasu... Băgată cu anu...

ȘMIL: Bagă-te tu la dracu cu anu, nu cu luna...

SANDOMIR (râzând): Nu te supăra, Șmil...

GENUNEA (râzând): Așa e Mogârdici, vesel și nebun...

ȘMIL: El s-a făcut mai urât ca dracu... Nu mă pot uita la el!

MOGÂRDICI (se repede și ia pe Șmil în brațe): Șmilică, neică...

ȘMIL: Lasă-mă, lasă-mă... Să nu spui la cineva că te-am îngrijit iu...

MOGÂRDICI: Dar ce am, bre omule?

ȘMIL: Dar ce n-ai?... Cu barba ca un țap, cu părul necisălat, cu ochii ca de broscoi și cu obrajii rupți... Ai, ai, ți-e mai mare mila de sufletul lui dac-o fi având suflet...

GENUNEA: O, Șmil, Șmil...

ȘMIL: Lasă-l, Nunea, că nu m-ascultă... Să nu te mai îmbolnăvești... Să te duci dracului de pomană, scârnăghia dracului!... Așa bulnav nu-mi trebuie!

MOGÂRDICI: Dacă mă rănește, mă?

ȘMIL: Și tot la obrazu ăla... Întoarce tu și p-ălălalt, c-așa scrie la voi la evanghelie... Î... urât ești!... Păcat că nu mai am fășii curate...

GENUNEA: Fășii curate? Stai... (Se duce și caută în cort.) (Mogârdici ia pe Șmil de barbă.)

MOGÂRDICI: Șmil... Șmilică...

ȘMIL: Că d-astea ești un nebun bun...

GENUNEA (vine cu albituri în mâini): Șmil... mai am două cămăși curate... Sunt de in... Le dăruiesc răniților tăi...

ȘMIL: Cum se poate? Dumitale nu-ți trebuie? Și cum să le fac?

GENUNEA (rupându-le): Așa!

ȘMIL (emoționat): O! Doamne, Doamne, își dă și cămașa de pe ea ca să aline durerile moldovenilor! Sfânta țară în care cresc bărbați așa de viteji și femei așa de bune! (Șmil ia cămășile, o sărută pe frunte și se duce prin dreapta. S-aude buciumul.)

GENUNEA: Vine domnul!