Scena IV
PETRU RAREȘ și cinci pescari.
ÎNTÂIUL PESCAR: Cine ești? Și ce vrei?
PETRU RAREȘ (spăimântat): Tu ce vrei? Tu cine ești?
ÎNTÂIUL PESCAR: Om bun... (Se apropie.)
PETRU RAREȘ: Poți să fii bun și de departe...
ÎNTÂIUL PESCAR: Cum tremură!... N-am la mine decât cuțitul ăsta... De ce te sperii?
PETRU RAREȘ: Cuțitul?... În mâinile tale ar fi o primejdie, în mâinile mele, un fir de iarbă...
ÎNTÂIUL PESCAR (i-aruncă cuțitul): Na, ți-l dau dacă ție frică...
PETRU RAREȘ: Mi-l dai?... Se vede că ești om bun...
ÎNTÂIUL PESCAR: Nu ți-am spus?... Dar tu cine ești?
PETRU RAREȘ: Sunt o pâlpâire din soarele Moldovei, care s-a stins... o surcea care n-a sărit departe de buștean, un biet creștin care a fost un stăpân strașnic...
ÎNTÂIUL PESCAR: Aveai voloace și măji multe...
PETRU RAREȘ: Ce măji?... Sunt maje, și mama a avut multe maji...
ÎNTÂIUL PESCAR: Pe legea mea... nu înțeleg nimica, verișcane.
PETRU RAREȘ: Nici eu nu-nțeleg... De ce mă-ntrebi de măji?
ÎNTÂIUL PESCAR: De, ca pescarul... În ce-aș prețui stăpânirea pe care ai pierdut-o?
PETRU RAREȘ (încremenit): Tu ești pescar?
ÎNTÂIUL PESCAR: Da, pescar... De ce te minunezi?... Suntem aci vro cinci...
PETRU RAREȘ: Sunteți pescari?
ÎNTÂIUL PESCAR: Suntem, vezi bine...
PETRU RAREȘ: Dacă sunteți pescari, ce căutați pe vârful muntelui?
ÎNTÂIUL PESCAR: Păi, aci, puțin mai la vale, e un iezer în munte, și pescuim și noi mrene și țipari...
PETRU RAREȘ (cu bucurie): Sunteți pescari?... O, Dolca, și eu niciodată n-am crezut în vedeniile tale!
ÎNTÂIUL PESCAR: Ce bucurie te prinse fără veste... Ciudat om trebuie să fii!... O! și ești sângerat la mână, și lovit... Cine să fii dumneata?
PETRU RAREȘ: Sunteți moldoveni?
ÎNTÂIUL PESCAR: După lege și după limbă tot aia am fi... dar noi suntem ardeleni... Iacă crucea... O facem ca ei...
PETRU RAREȘ: Cheamă-i încoa...
ÎNTÂIUL PESCAR: Să-i chem... Mă!... uiu-iu... Veniți încoa... cu d-ale gurii... mă...
PETRU RAREȘ: Da, că sunt hămesit de foame...
ÎNTÂIUL PESCAR: Ăi mânca ce-om mânca și noi... pită rece... pește fript...
PETRU RAREȘ: Ce-o da Dumnezeu...
ÎNTÂIUL PESCAR: Ei, că după veșmântul ăl dedesupt... ai fi om de obraz...
PETRU RAREȘ: Am fost! (Vin și ceilalți patru pescari cu merindele pe care le așează jos.)
ÎNTÂIUL PESCAR: Iacă, mă, un om rătăcit pe munte...
AL DOILEA PESCAR: Bună seara, vere...
PETRU RAREȘ: Mulțumim dumneavoastră, vere.
AL TREILEA PESCAR: Mâine, când s-o albi de ziuă, ne-o fi și el de vrun ajutor...
AL PATRULEA PESCAR: Stai jos, ce nu stai...
AL CINCILEA PESCAR: Iacă, așa, ca mine...
PETRU RAREȘ: Cam ce să prindeți voi pe pește?
ÎNTÂIUL PESCAR: E, acolea, niște oameni sărmani... Cât să ne înțolim și noi... mai cu coatele rupte, mai cu opincile sparte... Ce să facem?
PETRU RAREȘ: Știți voi cât face un galben?
AL DOILEA PESCAR: Ei, știm... Da dracu l-a văzut?
PETRU RAREȘ: Îl cunoașteți dacă l-ați vedea? (Pescarii fac ochii mari.)
AL DOILEA PESCAR: Eu, nu...
AL PATRULEA PESCAR: Eu, mă... c-am văzut, patru, l-alde popa Dima din Vărcăuți...
PETRU RAREȘ: Era ca ista?
AL PATRULEA PESCAR: Ca ăsta... tocmai... leit-poleit!
ÎNTÂIUL PESCAR: Să-l văd și eu...
AL TREILEA PESCAR: Și eu...
AL DOILEA PESCAR: Ad și mie... Î-î... frumos ban... și e de aur!
PETRU RAREȘ (scoate o pungă): A voastră e toată, de mă-ți trece, fără să mă simtă nimeni, până la castelul baronului Feldici... Sunt șaptezeci... (Pescarii rămân cu gurile căscate.)
ÎNTÂIUL PESCAR: Șaptezeci?
AL PATRULEA PESCAR: Doamne, Doamne, Doamne... (Se închină.)
PETRU RAREȘ: Oameni buni, eu sunt Petru Rareș, până ieri voievodul Moldovei și-al secuimii.
ÎNTÂIUL PESCAR: Petru-voievodul?
AL DOILEA PESCAR: Cel care spăimântă Brașoul?
AL TREILEA PESCAR: Cel care... (Pescarii cad în genunchi înaintea lui Petru Rareș.)
ÎNTÂIUL PESCAR: Iartă-ne, măria-ta, iartă-ne...
PETRU RAREȘ: Nu mi-ați greșit cu nimic... De ce să vă iert?...
Întâiul pescar: Te trecem, și n-are să știe nici cucul... Te dezbrăcăm pe tine (arată p-al treilea pescar) și îmbrăcăm pe măria-sa... Îi punem în spinare o maje... Și-l trecem...
PETRU RAREȘ: Mulțumescu-ți ție, Împărate ceresc, că ai aprins soarele, să se coacă grâul... luna, să străbatem cărărușile... stelele, să împodobească cerul... și o rază de nădejde în sufletul oropsitului tău rob Petru, feciorul Răreșoaiei ș-al lui Ștefan cel Sfânt!
Cortina
