Scena III

PETRU RAREȘ, singur.

PETRU RAREȘ (pleacă încet): Se rupse și firul de paianjen care mă mai lega de Moldova... Singur, singurătății... Descurca-voi drumurile ce duc la Ciceu?... Ș-acolo ce m-așteaptă?... Doi copii mici și biata mea soție... Cum ridici și pogori, Doamne, din nimic la mărire și din trufie la umilință! (S-aude un zgomot.) A!... Cruță-mă, mântuitorule, să nu simt frica de oameni și de fiare! Sunt fără apărare... Pe paloșul bătrânului Ștefan nimeni nu va mai pune mâna... A!... Da... mi-e frică... mi-e frică... cu toate că nu mai am la ce să mai țin... Ș-aș fi jurat că nu voi cerca această rușine... (Se năruie pietrele-n depărtare.) Ce-o fi?... A, orice-ar fi... (Punând piciorul p-o piatră, alunecă și cade. Nu se mai vede. S-aude dintre brazi.) O! mi-e frică și să tac, și să strig! (Vine repede pe al doilea picior de munte.) Cine e? Ce vreți?... Aud șoapte!...