II

Voiți glorie? Munciți, dar munciți mult; nu umblați să o prindeți în cursă; gloria e ceva mai mult decît un șoarice.

Politețea este primul element al ipocriziei; ipocrizia este cea mai cochetă expresie a corupțiunei.

Este mult mai bine să nu te încrezi decît să-ți pară rău că te-ai încrezut: onoarea pentru cămătarii de azi este o monetă ștearsă.

Cine să însoară pentru a pune capăt nebuniilor ar face mai bine să le continue.

Cîți dincolo de poftă… nu mai zăriți nimica, nu vă înșelați a crede că puteți iubi.

Cînd iubești și ești înșelat: urăști; dar urăști fiindcă ai iubit, iar nu fiindcă ești înșelat.

…Ar trebui să înțelegem că „cunoștința de sine” e singura deosebire între om și dobitoc.

Unii se tot miră că bogatul nu simte, nu înțelege și nu-i e milă de nevoile sărmanului; e foarte natural: cine nu trece prin școala suferinței nu poate ști ce se învață într-însa.

Vorbiți mai încet de bogăție, că supărați pe cei săraci; vorbiți mai încet de virtute, că supărați pe oameni.

Dintre doi oameni cari înșeală, acela e mai vinovat, mai neonest, care consultă pe avocat: desigur, el e apărat de lege.

Dacă oamenii și-ar lua socoteala la vorbă, o elocinte tăcere ar domni peste lume: două-trei adevăruri moarte ar sugruma întreaga pleiadă a prostiilor.

Omul acela e mai tare, care-și cunoaște mai bine slăbiciunile sale.

Nu trebuie să tînguim pe oamenii de merit cari au trăit necunoscuți; mai de plîns sunt nemernicii cari au făcut zvon în viața lor; cei dîntăi au trăit și mor pentru a trăi…

Omul care-și ascunde slăbiciunile, probează că are o slăbiciune mai mult, care va chezășui existența celorlalte.

Acela care nu se resignează în suferință nu știe a-și micșora durerea.

N-aș voi să mă înțelegeți rău cînd zic că mai toți oamenii sunt răi; aș dori o bună înțelegere cînd zic că arare om e bun.

Nu este onest acela care nu înșeală de frica legilor, ci acela care nu înșeală de respectul lor.

Cine nu înțelege jertfa, nu înțelege datoria.

Dacă în antichitate casa avocatului era sfîntă numai fiindcă era căminul unui apărător al celui apăsat, azi cei mai mulți din avocați ar mînji locașele cele mai sfinte dacă le-ar păși pragul; și dacă îi vedem mișuind pretutindeni, cauza e că nu mai au ce murdări.

De multe ori, privind un om dus pe gînduri, îți face impresia unui ocean liniștit și întins, al cărui fund e pururea ascuns de ceriul vioriu ce se oglindește în apele sale. Dar ce de stînci, ce de nomol nu se ascund cu prisosire, sub acea velință nemărginită.

Sfâșiați aparența, și veți vedea dacă liniștea omului nu se aseamănă cu liniștea oceanului.

Animalele nu invidiază, invidia este o deșertăciune omenească ce pedepsește instantaneu pe cel care o simte: ea este cea mai neîndoioasă conștiință a inferiorității.

Voiți să știți cît de fățarnici sunt oamenii de azi? Dacă veți reuși a pune în talerul unei balanțe toate jurămintele lor iar în cellalt o minciună, pe loc veți vedea balanța intrînd în echilibru.

Cînd cineva plînge, este o probă că nu a suferit îndestul: este o suferință mult mai mare: aceea pe care o ascunzi.

Lumea este un banchet: unii mănîncă și alții servesc.

Cei cari într-o societate dezmățată sunt pentru paliative, fac tocmai ca grădinarul care voind a vindeca răul de la rădăcina unui arbore, îi taie cîteva crăngi uscate.

Omul vanitos se aseamănă cu un balon, care cu cît se umflă, cu atît vezi că e mai gol.

Limba celui viclean e mai fină ca pînza păiajenului și adesea oamenii sunt mai proști decît muștele.

Amor rațional e totuna cu infinit limitat: de unul mi-e silă și pe altul nu-l înțeleg.

Pasiunile ne înșeală, lipsa lor ne dezgustă: omul e fericit cît timp e înșelat.