IV

Vulpile-mi aduc aminte de politici, șerpii, de curtezani, răposații, de doctori.

Ambițiunea e barosul care bate, și tîrîrea, cuiul care pătrunde orice stăvilar social: șarlatanul dibaci e acela care izbește la timp și știe unde să puie pana fără să-i apuce ghearele.

Minimum de iubire este maximum de izbîndă, maximum de iubire este minimum de izbîndă; astfel se încovoaie curba simțirilor de azi: depinde de unde

Începi pentru a înșela sau a fi înșelat.

Unii susțin că întîia oară este adevărata iubire, alții cred că a doua oară; cei dintîi n-au iubit a doua oară, cei d-al doilea n-au iubit întîia oară: faptele sunt speciale. Musset a iubit de la una pînă la a zecea oară inclusiv și murind de scepticism nu se îndoi că ar iubi și a unsprezecea oară.

Cîți dincolo de poftă nu mai zăriți nimic nu vă înșelați a crede că puteți iubi.

Libertatea pentru demagogi este un balon: îi ridică după cum îl și umflă; balonul însă e captiv: demagogii nu sînt cavaleri: niciodată nu-i vor găsi direcția.

Pămîntul bogat și părăginit nu-l vezi coliliu de flori, mai întotdeauna odrăslește rugi, ciulini și bălării cari înțeapă și orbesc pe călători; astfel adeseaori în oamenii cu o fire distinsă dar necultivată încolțesc patimile brutale și-i fac primejdioși societății; mai folositori sunt cei cu o fire sărmană și cu năzuințe modeste: pămîntul uscat și nisipos nu dă nici flori, nici rugi, dar tot e bun d-o potecă, suportînd pe oricine fără a-i sîngera gleznele.

Plăcerile, fără a se veșteji, ne veștejesc.

Inima celui îngenuncheat de dezgust este asemenea unui vas de marmură spart; cu toate acestea, fiecare bucată de inima lui este o inimă nouă pentru durere,

și din toate nu poți alcătui una pentru plăceri.

Pe adversar cu cît îl dai mai zdravăn de pămînt, cu atît ești mai sigur că nu se mai scoală; patima însă de multe ori e ca o minge: cu cît o trîntești mai tare cu atît sare mai sus.

Firea omului de multe ori e un sicriu coperit de nestimate cari fură ochii și mintea: numai cînd izbutești a-l deschide iei seama dacă nestimatele din afară sălășluiau comori înăuntru, ori dacă deșertăciunea dinlăuntru se da după podoabele din afară. Atît mai rău pentru cel care nu sparge cînd nu i se deschide: totdeauna va fi înșelat[…]

Libertatea? da; egalitatea însă nu este decît o utopie ce înșeală și slujește d-a înșela. Omul vine cu inegalitatea întrupată în el pentru a alcătui armonia lumii: grumajii vînjoși cu cei firavi, viclenia, modestia și geniul cu sinceritatea, deșertăciunea și gugumănia se îmbucă așa de minunat, ca niște dinți perfect calculați, în mecanica umană. Dacă e cu putință un ceasornic cu toate roatele egale cu putință e și egalitatea în omenire.

A izbi pe oameni în genere, și îndeosebi pe vrăjmașii noștri, în ceea ce au mai de respectat este o patimă pornită din egoism și dobitocie. Este o iluzie sufletească netrebnică a socoti că noi cîntăm, vorbim ori scriem mai frumos decît ne este dat, morfolind, fără cuvînt și convingere roadele unui artist, orator sau scriitor. Vorbiți de rău cît vă ia gura zborul vulturului și al rondunelii, stîrpiți chiar dacă puteți aceste păsări, și nu veți reuși a face pe cocoș să zboare mai sus de streașină și gard. Dar tăria slăbiciunilor este atît de nemărginită, încît, dacă petrele ar simți, grăuntele de nisip ar critica înălțimea munților.

Share on Twitter Share on Facebook