Scena II

Logofătul TROTUȘANU, vornicul CĂRĂBĂȚ, paharnicul SĂCUEANU, vistiernicul SIMA vin pe prima cărare din dreapta, îmbrăcați în haine de vânătoare și armați ca și CĂȚELEANU. Toporul vornicului CĂRĂBĂȚ e mai mare și mai ager.

VISTERNICUL SIMA: Lung drum și greu...

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Mai lung și mai greu al vieții...

PAHARNICUL SĂCUEANU: Întunecat... nu mai răsare soarele...

VISTERNICUL SIMA: Cerul?

PAHARNICUL SĂCUEANU: Nu, domnul.

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: O arătare...

VISTERNICUL SIMA: Cum, o arătare?

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: O vedenie... Ce e rău și ce e bine?... Nu fac rău că m-am deprins cu binele... (Rupe o crenguță.) Știi tu ce e asta?

VISTERNICUL SIMA (uitându-se lung): O creangă de brad.

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: Așa ți s-arată...

VISTERNICUL SIMA: Dar cum vrei să mi s-arate? Lucrurile cad supt simțurile noastre așa cum sunt. Numai omul e fățarnic și s-arată așa cum nu e.

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: O! ho! care om nu e cum s-arată? La un necaz, la o mânie, izbucnește și citești în el ca într-o carte deschisă. Nu văzuși acum o săptămână? N-ai înțeles? Când te-a măsurat cu privirile, n-ai auzit pe la urechile tale un jiiit?

VISTERNICUL SIMA: Nu.

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: N-ai simțit, Săcuene, cine s-apropia de gâtul tău?

PAHARNICUL SĂCUEANU: Cine s-apropia?

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: O sabie...

PAHARNICUL SĂCUEANU: A cui?

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: A lui!

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: De ce ți-e scris nu scapi.

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: Și credința e o arătare a minții...

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Astea-s lucruri grecești.

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: Blagoslovită fie țărâna dascălului Isocrat candiotul: el mi-a dat înțelesul vieții...

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Dar tătână-tău ce-ți dete, logofete?

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: Arătarea vieții...

VISTERNICUL SIMA (ia cărarea a doua din dreapta): Parcă p-aici ne-a poruncit domnul să ne suim, până la trei gurguie...

PAHARNICUL SĂCUEANU: La cele trei stahii...

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Acolo bat hearele. Grozav aș vrea să năpustească un zimbru furios... cu trupul lui de bou mai șui, cu picioarele mai înalte, cu capul lunguieț, cu coarnele drepte, aduse puțin la vârf... O! fuge ca săgeata, s-aruncă peste gârle ca o nălucă și se cațără pe pieptul de piatră ca zidul de drept...

LOGOFȘTUL TROTUȘANU: Ai ucis?

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Ucis... Cu răposatul Bogdan am colindat munții noștri din muntele Iancului până-n munții Vrancei. Odată eram pe Bicaz. Vodă ici, eu colea. Unde ne pomenim c-o namilă zburând că parcă ar fi avut aripi. Ar fi spart pe Bogdan de nu ferea-n lături și nu i-aș fi înfipt toporul drept între coarne. S-a ridicat în două picioare, și-a proptit capul în piept... Un răget... A sărit de doi stânjeni... Și-a picat ca o pasăre năprasnică!

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: Eu nici n-am văzut...

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Capul lui, cum era capul de pe pecetea lui Dragoș.

LOGOFĂTUL TROTUȘANU: Mai suim mult?

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Ca de la Durău până aici.

PAHARNICUL SĂCUEANU: Din coarnele lui să fac un pahar... (Se afundă pe a doua cărare din dreapta.)

VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Cam subțire...

PAHARNICUL SĂCUEANU: Fie...