Scena V
ȘTEFĂNIȚĂ, MOGHILĂ, ceva mai târziu, un ungur.
ȘTEFĂNIȚĂ (tresărind): Moghilă, tu ești? Aș fi vrut câteva clipe singur... Singur sau cu tine e totuna... A! după gândul tău fuse... El și-a ales locul... (S-aude un chiot depărtat. Ștefăniță tresare.) Auzi?... A ajuns... Să ne uităm... Îl vezi?... Prinde cu ochii al doilea codru, pe a doua cută, acolo unde se coboară brazii verzi ca o oaste și se ridică de cealaltă parte întunecați și negri... Du-te pe linia dintre unii și alții până sus... Apucă pe fășia îngustă de piatră uscată... Spre vârf... În creștetul prăpastiei ce se deschide în genunea tăiată d-a curmezișul de un nor alb ca laptele... Nu-l vezi?
MOGHILĂ: Cât un copil... Stă pe brânci... Se uită în adâncime...
ȘTEFĂNIȚĂ: El este!... A! ha! (Râde nervos și face semn cu mâinile, ca și cum ar prăvăli pe cineva.) Ei, ai găsit?
MOGHILĂ: Da... un ungur.
ȘTEFĂNIȚĂ: Ei?
MOGHILĂ: Un tâlhar...
ȘTEFĂNIȚĂ (repede): Toate păcatele i le iert...
MOGHILĂ: Ca mitropolitul...
ȘTEFĂNIȚĂ: Îl bag în Divan...
MOGHILĂ: Asta să n-o faci. I-am făgăduit 500 de galbeni, 250 înainte și 250 de urmă... și pe urmă (pune mâna pe cuțit) să-i dăm să nu mai aibă nevoie de nimic și de nimeni...
ȘTEFĂNIȚĂ: Să-l ucizi?
MOGHILĂ: Ca p-un ucigaș!
ȘTEFĂNIȚĂ: Dar eu ce fac?
MOGHILĂ: Cârmuiești!
ȘTEFĂNIȚĂ: Să vie încoa.
MOGHILĂ (la cărarea întâia, din dreapta): Mă!... (Apare ungurul îmbrăcat ca vânător moldovenesc.)
ȘTEFĂNIȚĂ: O! mare și urât e!... Ca vânător?
MOGHILĂ: De s-o întâmplă să-l vază, să nu se teamă... Știi tu cui slujești?
UNGURUL: Știi... (Ștefăniță tresare.)
MOGHILĂ: Ș-ai să faci întocmai?
UNGURUL: Minteni fac.
ȘTEFĂNIȚĂ (dându-i o pungă cu bani): Cum miroase a rachiu!
MOGHILĂ: Mă, vezi colo? Nu acolo... Mai la dreapta... Mai sus...
UNGURUL: Văzt...
MOGHILĂ: Tai codrii și-i cazi drept în spinare. (Îi face semn de rostogolire. Ungurul se duce p-a doua cărare din stânga.)
ȘTEFĂNIȚĂ (după ce a stat pe gânduri): Ah! ce-o fi făcând Irma? O lăsai în cortul meu...
MOGHILĂ: Vine, îmbrăcată în haine de vânătoare... Mogârdici după ea...
