Scena II

ȘTEFĂNIȚĂ, PÂRCĂLABUL PETRICĂ, PÂRCĂLABUL BALOȘ, SPĂTARUL HRANĂ. (Ștefăniță, îmbrăcat în zale, răsuflând agitat, se plimbă de colo până colo.)

ȘTEFĂNIȚĂ: Așa să pață cei care se ridică din puzderie și se scutură în ochii stăpânului! (Se repede la un pahar și gustă.) Am încercat. Nici unul nu e bun până n-oi isprăvi... Mai am ceva treabă... Uriașii s-au luat la întrecere cu zeii păgânilor... și știți ce-au pătimit... Asta e vina și păcatu... Moghilă... Moghilă!...

PÂRCĂLABUL PETRICĂ: Nu s-a întors...

ȘTEFĂNIȚĂ: Unde e?

PÂRCĂLABUL PETRICĂ: Unde l-ai trimis, măria-ta.

ȘTEFĂNIȚĂ: A, da! Să întărească străjile la intrările și ieșirile orașului... Dar boierii n-au venit?

PÂRCĂLABUL BALOȘ: Nu, măria-ta...

ȘTEFĂNIȚĂ: Să vie degrab!... Unde sunt?

SPĂTARUL HRANĂ: Acasă la Arbore...

ȘTEFĂNIȚĂ (turburat): O! Arbore!... S-a mutat... Or fi având ei loc unde s-a mutat el?... De ce nu vin? Or vrea să le trimit pe mutul... care vorbește să-l înțeleagă toți? (Dă cu tăișul palmei în jos.) Du-te, spătare, și spune-le că Ștefăniță îi așteaptă cu masa întinsă... că mi-e sete... de cotnar!

SPĂTARUL HRANĂ: Mă duc, măria-ta... (Iese repede prin dreapta.)

ȘTEFĂNIȚĂ: Ai venit? (S-aude gălăgie în piață.) S-au adunat calicii târgului!

PÂRCĂLABUL PETRICĂ: S-au adunat, măria-ta...

ȘTEFĂNIȚĂ: Vor să petreacă, ca ieri...

PÂRCĂLABUL BALOȘ (trist): Să petreacă, măria-ta...

ȘTEFĂNIȚĂ (deschide fereastra din stânga): Aș vrea să fiu or ce sunt, or unealta care... (Taie cu mâna.) Voi n-ați vrea?

PÂRCĂLABUL PETRICĂ: Una nu se cuvine... Cealaltă... (Se închină.)

ȘTEFĂNIȚĂ (râzând nervos): O! o! vă e frică!

PÂRCĂLABUL BALOȘ: De Dumnezeu, măria-ta!

ȘTEFĂNIȚĂ: Vasăzică, de n-aș avea pe mutul care... Tu nai vrea să fii... nici tu?... (Doamna Tana intră repede prin fund, îmbrăcată în negru, cu părul despletit, cu ochii roșii și cu mătănii negre în mână. S-aude zgomotul din piața castelului.) Ei, iar doamna!