Scena V

ȘTEFĂNIȚĂ, BALOȘ și OANA. (Ștefăniță vine însoțit de o mulțime de copii de casă, care e opresc la ușa din dreapta. E plin de sânge pe mâna stângă și pe piept. Oana privește peste lume și daină leagănul; uneori își reazemă capul în mâini și se uită drept înainte.)

ȘTEFĂNIȚĂ: O! câinii, se bat pe viață și pe moarte... Dați-mi sabia mea! (Baloș se repede să-i aducă o sabie și-o pune pe masă.) Asta nu-și cunoaște stăpânul! De trei ori m-am opintit s-o trag, și n-a vrut să iasă!... Va ieși ea, mai spăimântătoare ca-n mâna bătrânului Ștefan!

LOGOFĂTUL BALOȘ: Să te leg la mână, măria-ta!... A! și la piept...

ȘTEFĂNIȚĂ (arătând sângele): Ăsta e d-al meu, ăsta e dal lor... Dă un ștergar de la masa pe care am întins-o de ieri și nu pot să mănânc... În curând voi mânca cu poftă... înnumără picăturile... De fitece picătură de la mine, un cap să cază... până voi podi curtea castelului cu capete boierești! (Baloș îl leagă.) Greu... să te bați cu sabia altuia!... De ce na ieșit?

LOGOFĂTUL BALOȘ: Petrică avea dreptate... e ruginită...

ȘTEFĂNIȚĂ: Mai bine n-aș fi luat-o... Când vrusei s-o scot auzii: Să știți că nu iese! Mă uitai într-acolo... Și mulțimea de ostași, și furia cu care porniseră la luptă, și țipetele care s-amestecau păreau o mare cu talazuri înfuriate! N-aveam pe cine pune ochii. Mă încercai a doua oară. A doua oară auzii: Să știți că nu iese! Mă uitai... nimic... Aceleași talazuri care se împing și se încalecă... A treia oară auzii limpede: N-a ieșit! Atunci strigai: Moghilă, o sabie!... Cum de-auzeam șoaptele în vuietul mai crâncen ca al mării?...

LOGOFĂTUL BALOȘ: Păreri, măria-ta...

ȘTEFĂNIȚĂ: Cum păreri?... Știam unde sunt, ce fac, ce vreau, unde mă duc, de unde vin, și auzeam venind, de departe și d-aproape: Să știți că nu iese! A! și n-a ieșit!

LOGOFĂTUL BALOȘ: De multe ori se desprind, din vuietul mării, fire de sunete care prind înțelesuri...

ȘTEFĂNIȚĂ: Aci înțelesul prevestea faptele... Ia-o, du-o departe, să n-o mai văz... Mâine despart ce e al lui de ce e al meu...

LOGOFĂTUL BALOȘ (sfios): Iar pică, măria-ta...

ȘTEFĂNIȚĂ: Atât mai bine! Se vor înmulți capetele care vor cădea... Înnumără-le... Da, da, atât mai rău! Voi face un munte, ca Ceahlăul de gros și de înalt, din capetele boierești! Ah! ci leagă-mă mai strâns de nu vrei să vie numărul și la al tău!... Ce, te-ai speriat?

LOGOFĂTUL BALOȘ: Nu, dar destul, măria-ta!

ȘTEFĂNIȚĂ: Cum... Să-i iert?

LOGOFĂTUL BALOȘ: Să-i birui și să-i ierți! (Tumultul se apropie.)

OANA: Zi vântului să tacă și valurilor să se potolească...

ȘTEFĂNIȚĂ: Oana?... (Tumultul s-apropie.) Ia!... Să-i iert?... Aș fi nedrept cu ceilalți... și cu Oana... (Oanei.) Aci ți-ai adus pe Ștefăniță al tău?

OANA: Ce-ți pasă?... (Tumultul crește.)

ȘTEFĂNIȚĂ: Dați-mi sabia!...

OANA: Împotriva domnului tău? (Baloș îl încinge cu sabia.)

ȘTEFĂNIȚĂ: Vrei să zici... (Lui Baloș.) Ce tremuri așa?... împotriva mea însumi... Un alt coif... Ăsta mă strânge ca un cerc de fier...

OANA: Și Bogdan nu mai vine... E dus departe... iii... unde se varsă Nistru-n mare...

ȘTEFĂNIȚĂ (încercând sabia): Asta iese... Să mergem, Baloș.

LOGOFĂTUL BALOȘ: Ferește-te de Cărăbăț... Lovitura lui e ca a cornului de taur... Pe doi i-a despicat până-n șezut... Și din curtea lui Arbore a făcut o cetate...

ȘTEFĂNIȚĂ: De unde au adunat atâta lume?... (S-aud zgomote apropiate.)

LOGOFĂTUL BALOȘ: Ia!

ȘTEFĂNIȚĂ: Baloș, calul! (Se reped la ieșirea din dreapta.)