La înalta Curte.

Londra. Sesiunea de toamnă pe terminate şi Lordul Preşedinte înscăunat în sala de şedinţe de la Lincoln's Inn. Vreme neîndurătoare de noiembrie. Pe străzi atâta noroi de parcă apele abia s-ar fi retras de pe faţa pământului şi n-ar fi de mirare să întâlneşti un megalozaur, lung de patruzeci de picioare sau cam aşa ceva, urcându-se legănat ca o şopârlă uriaşă pe colina Holborn. Fum ce se lasă în jos de pe gurile hornurilor şi se preface într-o burniţă înceată şi neagră cu fulgi de funingine mari cât fulgii de zăpadă… Jelind, ţi-ar veni a spune, moartea soarelui. Câinii, una cu noroiul. Caii, stropiţi chiar până sub ochelarii hamurilor, nu-s mai acătării. Trecătorii, ciocnindu-şi umbrelele unii de alţii, morocănoşi cu toţii de parc-ar fi cuprinşi de o molimă, alunecă şi cad din picioare la colţuri de stradă, unde, de la ivirea zorilor (dacă se mai poate spune că s-au ivit într-adevăr zorile) zeci de mii de alţi trecători au călcat greşit şi au alunecat, adăugând noi depozite la straturile de noroi adunate unele peste altele, ce se lipesc temeinic de caldarâm în locurile acelea şi sporesc îndoit rezerva.

Ceaţă pretutindeni. Ceaţă în susul Tamisei, ce se strecoară printre ostroave şi pajişti verzi; ceaţă în josul Tamisei ce se rostogoleşte întinată de navele rânduite în şiruri şi de scârnăviile unei metropole mari, dar murdare, aruncate pe malurile apei. Ceaţă pe mlaştinile Essexului, ceaţă pe culmile Kentului. Ceaţă târându-se în cabinele vapoarelor de cărbuni, ceaţă aşezându-se de-a lungul şantierelor, ceaţă plutind peste odgoanele marilor corăbii; ceaţă lăsându-se peste bordurile bărcilor şi ale luntrilor. Ceaţă în ochii şi gâtlejurile pensionarilor vârstnici din azilul Greenwich ce abia îşi trag sufletul pe lângă focurile din dormitoare; ceaţă în coada şi-n găoacea lulelei de după-amiază a comandantului mânios în cabina lui strâmtă, neaerisită; ceaţă ce-nţeapă fără milă degetele de la picioarele şi mâinile micuţului ucenic care tremură pe punte. Oameni din întâmplare pe poduri, aruncându-şi privirile peste balustrade în cerul de ceaţă de sub ei, cu ceaţa jur-împrejurul lor, ca şi cum ar fi sus într-un balon şi ar spânzura printre norii neguroşi.

Lumină de felinare întrezărită în diferite locuri pe stradă atât cât poate şi soarele de pe ogoarele afânate licări gospodarului şi plugarului. Prăvălii, cele mai multe cu luminile aprinse cu două ceasuri înainte de vreme… Ceea ce şi gazul pare să ştie, deoarece lumina lui e slabă şi duşmănoasă.

După-amiaza umedă şi rece e mai umedă şi mai rece, ceaţa deasă, mai deasă, iar străzile noroioase încă mai noroioase lângă Poarta Temple, vechi şi plumburiu obstacol, podoabă potrivită pentru pragul unei vechi şi plumburii corporaţii. Şi drept lângă Bariera Temple, în sala de şedinţe de la Lincoln's Inn, în chiar inima ceţii, stă înscăunat înaltul Lord Preşedinte în înalta sa Curte de Justiţie.

Acolo nicicând n-ar fi ceaţa destul de deasă, şi nici noroiul destul de mare pentru a se potrivi cu orbecăirea şi zbaterea în care înalta Curte de Justiţie, cea mai infamă dintre toţi păcătoşii învechiţi în rele, ţine azi şedinţa sub căutătura îngăduitoare a cerului şi a pământului!

Pe o asemenea după-amiază şi nu pe alta se cuvenea ca înaltul Lord Preşedinte să stea înscăunat aici… Aşa cum şi este… Cu o aureolă de ceaţă în jurul capului, îngrădit în ţarcul său căptuşit cu stofe şi draperii stacojii, ascultând la un avocat, uriaş de statură, cu favoriţi mari, voce mică şi cu o pledoarie fără de sfârşit, şi părând că îşi îndreaptă privirile către felinarul din tavan unde nu poate vedea altceva decât ceaţă. Pe o asemenea după-amiază, vreo douăzeci de apărători de la înalta Curte de Justiţie se cuvenea să fie… Aşa cum şi sunt… Prinşi în negura uneia dintre cele zece mii de faze ale unui proces fără de capăt, împiedicându-se la tot pasul de jurisprudenţe vagi, împotmolindu-se până peste cap în proceduri, împungând pereţii de cuvinte cu capetele lor apărate de peruci din păr de ţap sau de cal şi invocând, cu aer grav de actor, dreptatea. Pe o asemenea după-amiază feluriţi jurişti fără drept de pledare, din procesul pe care doi sau trei l-au moştenit de la taţii lor, ce s-au îmbogăţit de pe urma lui, s-ar cuveni să fie… Dar ce, nu sunt?… Aliniaţi în şir, jos pe o bancă rotundă ca o fântână capitonată (dar zadarnic ai să cauţi Dreptatea în fundul acelei fântâni) ce stă între masa roşie a grefierului şi cea a consilierilor Coroanei, cu citaţii, somaţii, interpelări, depoziţii, încheieri, declaraţii sub luare de jurământ, contestaţii, citate din doctrină, concluzii scrise, maldăre de absurdităţi costisitoare, îngrămădite dinaintea lor. Întunecată e sala de şedinţe cu lumânările ei ce se mistuie ici şi colo, grea e ceaţa ce s-a strâns în ea ca să nu mai iasă niciodată. Şterse sunt culorile ferestrelor cu vitralii ce nu mai lasă lumina zilei să străbată înăuntru, iar neştiutorul de pe stradă, ce-şi aruncă privirile prin sticla geamurilor de la uşă, şovăie să intre, speriat de aspectul sinistru şi de ecoul rostirii solemne şi apatice, care răsună până-n tavan după ce a pornit de pe estrada capitonată de unde înaltul Lord Preşedinte priveşte la felinarul stins şi unde consilierii cu peruci sunt pierduţi în norul de ceaţă! Nu e de mirare. Asta-i înalta Curte de Justiţie, cea care-şi are în fiecare comitat case în ruină şi ogoare năpădite de buruiană; care-şi are nebuni istoviţi în fiecare balamuc şi morţi în fiecare cimitir; care-şi are împricinaţi ruinaţi, cu tocuri scâlciate şi haine jerpelite, împrumutând şi cerşind de la toţi cunoscuţii luaţi la rând; care dă puterii banului mijloace din plin să înfrângă dreptul; care istoveşte până într-atât avutul, răbdarea, îndrăzneala, speranţa; care doboară mintea şi distruge sufletul în aşa hal, încât nu e om cinstit în rândul celor ce profesează în cadrul ei care să nu-ţi dea sfatul… Şi cine nu s-ar grăbi să ţi-l dea…: „Mai curând să înduri orice nedreptate de pe lume decât să vii aici!”

Cine se întâmplă să mai fie la Curte în după-amiaza asta întunecoasă, în afară de Lordul Preşedinte, avocatul din proces, alţi doi, trei avocaţi care nu-s niciodată în nici un proces, şi banca avocaţilor pomenită mai înainte? Mai este grefierul, mai jos de judecător, cu perucă şi robă, şi mai sunt doi, trei aprozi, sau garderobieri, sau perceptori ori cine ştie ce ar putea să fie, îmbrăcaţi în uniformele curţilor de judecată. Cu toţii cască fiindcă nici-o fărâmă de plăcere nu pică din procesul de pe rol: Dosarul Jarndyce, proces care ani după ani a fost stors până la ultima picătură. Stenografii, cronicarii şi reporterii gazetelor, împreună cu restul asistenţei, o iau invariabil din loc când procesul Jarndyce vine la rând. Locurile lor rămân goale. Într-o latură a sălii, pe un loc cât mai bun ca să nu scape privirilor ei nimic din sanctuarul plin de draperii, se află o bătrânică nebună cu o bonetă strâmtă, care e totdeauna în sala de şedinţă, de la intrarea Curţii până la ieşire, aşteptând mereu să se pronunţe vreo hotărâre de neînţeles în favoarea ei. Unii zic că într-adevăr este sau a fost parte într-un proces, dar nimeni nu ştie c-ar fi sigur aşa, fiindcă nimănui nu-i pasă de ea. Poartă în geantă nişte gunoaie pe care le numeşte documente, constând în principal din câteva petice de hârtie, chibrituri şi lavandă uscată. Un arestat gălbejit s-a ivit cu escorta după el, pentru a şasea oară, ca să înainteze o petiţie personală, în vederea absolvirii de vină, ceea ce nu-i probabil să obţină fiind singurul supravieţuitor implicat într-o neregulă de conturi despre care nici nu se pretinde că ar fi avut vreodată cunoştinţă. Între timp planurile sale de viaţă au căzut baltă. Un alt reclamant ruinat, care periodic îşi face apariţia de la Shropshire şi se trudeşte să adreseze cuvânt preşedintelui când se termină procesele zilei, şi care în nici un fel nu poate fi făcut să înţeleagă că, după lege, preşedintele n-are cunoştinţă de existenţa lui, după ce timp de-un sfert de veac i-a otrăvit-o, se-aşază într-un loc bun şi pune ochii pe judecător, gata să strige: „Excelenţă!” cu o voce tânguitoare şi răsunătoare, în clipa în care magistratul se ridică să plece. Câţiva secretari de avocaţi şi alţii, care-l ştiu din vedere pe petiţionar, zăbovesc, nădăjduind să afle de la el oarecare haz şi să învoioşeze puţin vremea cenuşie.

Procesul Jarndyce continuă să lâncezească. Ajuns ca o sperietoare de procese, cu timpul s-a învălmăşit atât de tare, încât nici-o suflare de om nu mai ştie ce scopuri urmăreşte. Părţile din proces nu-l înţeleg aproape de loc, dar s-a băgat de seamă că niciodată doi avocaţi de la înalta Curte nu pot vorbi despre pricina de faţă cinci minute măcar fără să ajungă la o totală neînţelegere în privinţa temeiurilor în cauză. De la intentarea acţiunii, nenumăraţi copii s-au născut adăugându-se în proces; nenumăraţi tineri s-au căsătorit; nenumăraţi bătrâni au murit de atunci încoace. Zeci de oameni s-au pomenit din senin parte în procesul Jarndyce, fără să ştie cum şi de ce; familii întregi au moştenit o ură legendară odată cu procesul. Micuţul reclamant sau pârât, căruia i s-a făgăduit un cal nou de lemn când se va soluţiona procesul Jarndyce, a crescut, a avut un cal adevărat, şi a trecut în trap pe cealaltă lume. Minorele frumoase de la Curte s-au ofilit, ajungând mame şi bunici; o procesiune lungă de preşedinţi s-au petrecut începându-şi şi încheindu-şi cariera în proces; teancul de acte depuse la dosar s-au schimbat pur şi simplu în acte de deces; n-au mai rămas poate nici trei Jarndyce pe faţa pământului de când bătrânul Tom Jarndyce şi-a zburat creierii la o cafenea pe Chancery Lane; dar procesul Jarndyce îşi târăşte zilele mohorâte în faţa Curţii fără speranţa de a se mai sfârşi.

Procesul Jarndyce a ajuns de râsul lumii. E singurul lucru bun căruia i-a dat naştere. A adus moarte multora, dar pentru oamenii de lege e o farsă. N-a fost jurisconsult care să nu fi avut de-a face cu el. N-a fost preşedinte care să nu fi pledat „în el” pentru unul sau altul pe vremea când era încă avocat la bară. Lucruri de duh s-au spus despre acest proces de către decanii bătrâni cu ghete scâlciate şi cu nasuri vinete, în comitete selecte, la un pahar de vin, de după prânzurile oficiale ale breslei. Stagiarii aveau obiceiul să-şi ascută spiritul juridic pe seama faimosului proces. Ultimul Lord Preşedinte s-a folosit de-al său cu dibăcie când, completându-i pe domnul Blowers, eminentul consilier al Coroanei care zicea că un anume lucru are să se întâmple cândva să ploaie cu cartofi din cer, a adăugat: „sau când vom da o hotărâre în procesul Jarndyce, domnule Blowers”, glumă ce-a desfătat mai ales pe aprozi şi pe purtătorii însemnelor şi peceţilor.

Asupra câtor oameni în afara cauzei şi-a întins procesul Jarndyce nefasta-i mână ca să-i strice şi să-i corupă, asta-i o problemă foarte vastă. De la maestrul jurisconsult, pe ale cărui dosare capsate teancuri de mandate prăfuite din procesul Jarndyce s-au închircit în forme de tot felul, până la copistul din biroul celor şase arhivari care i-a copiat zecile de mii de pagini pe foile duble ale Curţii de Justiţie sub aceeaşi eternă titulatură, firea nimănui nu s-a îmbunătăţit datorită procesului ăstuia. În şiretlic, subterfugiu, amânare, jefuire, pisălogeală, sub false prefăcătorii de tot felul, se află înrâuriri care niciodată nu se termină cu bine. Chiar valeţii avocaţilor, care i-au tot amânat pe nefericiţii petiţionari, asigurându-i nu se mai ştie de câte ori că domnii Chizzle, Mizzle, sau cum îi mai cheamă, sunt peste măsură de ocupaţi şi au audienţe până la cină, chiar şi ei pot să-şi fi pervertit firea datorită procesului Jarndyce. Administratorul bunurilor respective a dobândit o sumă frumuşică de bani prin proces, dar a dobândit şi neîncrederea propriei sale mame, precum şi un dispreţ pentru propria lui funcţie. Chizzle, Mizzle sau cum îi mai cheamă şi-au luat obiceiul de a făgădui în mod vag că vor cerceta mica pricină nerezolvată şi vor vedea ce se poate face pentru Drizzle… Care nu e destul de deprins cu sistemul… Când procesul Jarndyce va ieşi de pe rol. Eschivarea şi pungăşia, sub toate multiplele lor variante, au fost semănate pe scară întinsă de nenorocitul proces; şi chiar şi aceia care, urmărind desfăşurarea procesului au înţeles tot răul pe care îl generează, au fost pe nesimţite ademeniţi să lase răul să-şi urmeze cursul şi s-au împăcat cu ideea că dacă lumea merge strâmb asta-i pentru că, într-un fel sau altul, nu-i făcută să meargă drept.

Astfel, în mijlocul noroiului şi-n inima ceţii, stă-nscăunat înaltul Lord Preşedinte la înalta sa Curte de Justiţie.

— Domnule Tangle, zice înaltul Lord Preşedinte cam neliniştit de-o bucată de vreme de elocinţa învăţatului gentilom.

— Excelenţă! Zice domnul Tangle. Domnul Tangle ştie despre procesul Jarndyce mai mult decât oricine. Cu asta a ajuns de pomină… Fiind de presupus că el niciodată n-a mai citit nimic altceva de când a părăsit şcoala.

— Aţi epuizat argumentele dumneavoastră?

— Excelenţă, nu… Felurime de puncte… Simt de datoria mea să mă supun… 'Excelenţei Voastre, e răspunsul ce ţâşneşte din domnul Tangle.

— Mai sunt de ascultat şi alţi reprezentanţi ai barei, cred? Zice preşedintele cu un zâmbet şters.

Optsprezece colegi erudiţi de-ai domnului Tangle, fiecare înarmat cu câte un mic sumar de câte o mie opt sute de pagini, saltă în sus ca optsprezece ciocănele de la un pian, fac optsprezece plecăciuni şi se cufundă pe cele optsprezece locuri, în întunecime.

— Vom continua şedinţa de miercuri în două săptămâni, zice preşedintele.

Fiindcă punctul în litigiu nu-i decât asupra cheltuielilor de judecată, cât un fleac de mugur pe-un arbore de codru din procesul iniţial, şi sigur se va pronunţa o hotărâre în una din zilele acestea.

Preşedintele se ridică; avocaţii se ridică; arestatul e scos afară în grabă; omul din Shropshire strigă: „Excelenţă!”. Aprozi, garderobieri şi purtători de însemne impun cu indignare linişte şi se încruntă la omul din Shropshire.

— În ceea ce priveşte pe tânăra fată…, urmează preşedintele tot referitor la procesul Jarndyce.

— Iertare, 'Excelenţă… Băiat, zice domnul Tangle, pripindu-se.

— În ceea ce priveşte urmează preşedintele, limpede şi răspicat^ pe tânăra fată şi pe băiat, ambii tineri…

Domnul Tangle se dă bătut.

— Cărora le-am acordat astăzi audienţă şi care se află acum în cabinetul meu, am să-i văd şi voi chibzui asupra utilităţii redactării ordinului de fixare a reşedinţei la unchiul lor.

Domnul Tangle iar se ridică în picioare.

— Iertare, 'Excelenţă… Mort.

— La bunicul lor, rosteşte preşedintele, privind prin ochelari la hârtiile de pe masă.

— Iertare 'Excelenţă… Victimă a unui suicid… Zburat creierii.

Pe neaşteptate, un avocat, tare mic de statură, cu o voce teribilă de bas, se ridică, umflat în pene cât se poate pe fundalul de ceaţă din spate, şi zice:

— Excelenţa Voastră îmi îngăduie? Îl reprezint. E văr de-al nu ştiu câtelea grad. În clipa de faţă nu sunt pregătit să aduc la cunoştinţa Curţii în ce anume grad e văr; dar e văr.

Dând drumul acestei replici (rostită cu o voce ca de dincolo de mormânt) ce răsună printre bârnele acoperişului, avocatul tare mic de statură se lasă să cadă la locul lui şi se pierde în ceaţă. Degeaba îl caută toată lumea cu privirea. Nimeni nu-l mai poate vedea.

— Am să vorbesc cu amândoi tinerii, zice preşedintele iarăşi, şi voi chibzui asupra fixării reşedinţei lor la vărul acela. Voi comunica hotărârea mâine dimineaţă, când se deschide şedinţa.

Preşedintele este pe punctul de a se înclina spre banca avocaţilor, când i se înfăţişează arestatul. Din încurcătura în care se găseşte arestatul nimic alta nu poate să iasă decât trimiterea sa îndărăt la închisoare, ceea ce se şi face numaidecât. Omul din Shropshire se încumetă să rostească iarăşi demonstrativ „Excelenţă!”, dar preşedintele, zărindu-l, se strecoară dibaci, dispărând. Toată asistenţa dispare şi ea repede. Un regiment de dosare albastre sunt umplute cu teancuri de hârtii, luate şi scoase din sală de funcţionari; bătrânica nebună iese cu documentele sale; curtea rămasă goală e închisă. Dacă toate nedreptăţile pe care le-a săvârşit şi toate nenorocirile pe care le-a pricinuit ar putea şi ele să fie încuiate în ea şi totul să ardă într-un imens rug funerar… Vai! Ar fi cu mult mai bine pentru alte părţi, dar nu şi pentru cele implicate în procesul Jarndyce!