Capitolul LXIV.O ultimă privire retrospectivă

Şi acum, povestea-mi ia sfârşit. Înainte de-a încheia aceste pagini mai privesc o dată – ultima dată – în urmă spre trecut. Cu Agnes alături, mă văd străbătând calea vieţii. În jur văd copiii şi prietenii noştri; şi aud, pe măsură ce înaintez, numeroase glasuri, care nu-mi sunt indiferente.

Din mulţimea care se perindă înaintea mea, ce chipuri se desprind mai limpede? Iată-le, acestea sunt; se întorc către mine de îndată ce-mi pun această întrebare.

Iat-o mai întâi pe mătuşa, cu ochelari mai tari o femeie trecută de 80 de ani, dar încă dreaptă, şi în stare să străbată pe jos, fără să se oprească, vreo şase mile, pe vreme de iarnă.

Iat-o şi pe Peggotty, bătrâna şi buna mea dădacă de altădată, care o însoţeşte întotdeauna; poartă şi ea ochelari şi e deprinsă să coasă seara foarte aproape de lampă, dar niciodată nu se aşază la lucru fără un muc de lumânare, fără o ruletă ca o colibă, în care e înfăşurat iardul, şi fără o cutie de lucru, pe capacul căreia este zugrăvită catedrala St. Paul.

Obrajii şi braţele lui Peggotty, cu pielea atât de aspră şi atât de rumenă pe vremea când eram copil, încât mă minunam de ce nu veneau păsărelele că ciugulească din ele, luându-le drept mere, sunt zbârcite acuma; ochii ei, care cândva îi puneau în umbră întreaga faţă, au pălit (deşi mai au oarecare strălucire), iar degetu-i arătător, atât de aspru pe vremuri, încât mi se părea că seamănă cu o răzătoare de nuci, la fel e şi azi, iar când îl văd pe mezinul meu cum se agaţă de el, după ce, cu paşi şovăitori, a străbătut distanţa de la mătuşa la Peggotty, îmi amintesc de salonaşul de acasă şi de zilele când învăţam şi eu să merg. Vechea dezamăgire a mătuşii a fost lichidată şi dată uitării. Este naşa unei Betsey Trotwood în carne şi oase; iar Dora (fetiţa mea cea de a doua) spune că mătuşa prea o răsfaţă pe Betsey.

În buzunarul lui Peggotty se află un obiect voluminos. Nu e nimic altceva decât cartea cu crocodili, care între timp s-a cam jerpelit şi are multe file rupte şi prinse cu ace, dar pe care Peggotty o arată copiilor ca pe o relicvă de preţ. Îmi pare foarte ciudat să-mi văd chipul, aşa cum era în copilărie, privindu-mă dintre poveştile cu crocodili; şi chipul ăsta îmi aduce aminte de vechea cunoştinţă cu Brooks din Sheffield59.

În timpul acestei vacanţe de vară, văd în mijlocul băieţilor mei un bătrânel care construieşte zmeie uriaşe şi le urmăreşte cum plutesc prin văzduh cu o încântare de nedescris. Mă salută cu frenezie, şi făcându-mi nenumărate semne cu ochiul şi din cap, îmi şopteşte:

— Trotwood, are să-ţi facă desigur plăcere să auzi că am să isprăvesc de redactat memoriul îndată ce n-am să mai am nimic altceva de făcut, şi că mătuşa dumitale e cea mai extraordinară femeie din lume!

Cine-i această bătrână lady adusă de spate, care merge sprijinindu-se într-un baston, în a cărei ţinută disting urmele demnităţii şi frumuseţii apuse, încercând să ţină piept unei rătăciri certăreţe, neputincioase şi neliniştite a minţii? Se află într-o grădină; şi lângă ea stă în picioare o femeie aspră, întunecată, ofilită, cu o cicatrice albă de-a curmezişul buzei. Daţi-mi voie să trag cu urechea la ce vorbesc.

— Rosa, am uitat numele acestui gentleman.

Rosa se apleacă şi-i spune:

— Mister Copperfield.

— Mă bucur să vă văd, sir. Dar bag de seamă cu părere de rău că sunteţi în doliu. Sper că timpul are să vă aducă alinare.

Aprigă, însoţitoarea ei o dojeneşte, îi spune că nu sunt în doliu şi o pofteşte să se uite încă o dată şi încearcă s-o dezmeticească.

— L-aţi văzut pe fiul meu, sir? mă întreabă bătrâna lady. V-aţi împăcat?

Uitându-se fix la mine, îşi duce mâna la frunte şi geme. Deodată strigă cu un glas înfricoşător:

— Vino lângă mine, Rosa! A murit!

Rosa îngenunche la picioarele ei, şi ba o mângâie, ba o ceartă; aci îi spune fără cruţare: „L-am iubit mai mult decât l-ai iubit tu vreodată!”… pentru ca după aceea s-o strângă şi s-o legene la pieptul ei ca pe un copil bolnav. Aşa le las; aşa le regăsesc întotdeauna; aşa îşi irosesc timpul an după an.

Ce corabie e aceea care soseşte din Indii şi cine-i această lady căsătorită cu un Cresus scoţian, ursuz, cu urechi mari şi blegi? N-o fi cumva Julia Mills?

E chiar Julia Mills, înţepată şi frumoasă, însoţită de un negru, care-i va prezenta pe o tavă de aur scrisorile şi cărţile de vizită, şi de o femeie arămie, în rochie de olandă albă şi legată la cap cu o basma viu colorată, care în fiecare zi îi va aduce dejunul în budoar. Dar Julia nu mai ţine jurnal intim; nu mai cântă „Bocetul pentru o dragoste defunctă”; în schimb, necontenit se ceartă cu bătrânul Cresus scoţian, care e un fel de urs gălbui, cu pielea tăbăcită. Julia se scaldă în aur şi nu vorbeşte şi nu se mai gândeşte la nimic altceva decât la aur. Îmi plăcea mai mult când se afla în pustiul Saharei.

Sau poate că adevăratul pustiu al Saharei acesta e! Căci, deşi Julia are o casă somptuoasă, primeşte numeroase vizite şi dă în fiecare zi mese îmbelşugate, nu văd să crească nimic proaspăt în preajma ei; nici o mlădiţă care să poată înmuguri şi înflori vreodată. Ştiu ce numeşte Julia „lumea bună”; printre oaspeţii ei se numără mister Jack Maldon, care are o slujbă la oficiul de brevete şi care-şi râde de acela din mâna căruia a primit-o şi care-mi spune că doctorul e „fermecător de învechit”. Dar dacă aşa-numita „lume bună” e alcătuită din asemenea gentlemen-i şi asemenea ladies cu mintea găunoasă, şi dacă esenţa ei este nepăsarea declarată faţă de orice ar putea grăbi sau frâna progresul omenirii, atunci, Julia, pesemne că ne-am rătăcit în pustiul Saharei şi că am face bine să căutăm o ieşire.

Iată-l şi pe doctorul Strong, bunul nostru prieten dintotdeauna, lucrând la dicţionarul lui (a ajuns la litera D) şi fericit în căsnicie, lângă soţia lui. Iat-o şi pe Cătana-Bătrână, care a devenit simţitor mai modestă şi a cărei influenţă e departe de a fi ce a fost altădată!

Şi ajung acum, destul de târziu, la vechiul şi scumpul meu prieten Traddles, care, cu aerul unui om foarte ocupat, lucrează în birourile lui din cartierul Temple, iar părul (pe unde n-a chelit) îi e mai zburlit, ca niciodată, datorită contactului cu peruca de avocat. Biroul lui e acoperit de teancuri uriaşe de hârtii; şi, rotindu-mi privirea, îi spun:

— Dacă acuma Sophy ar fi secretara ta, cred, Traddles, c-ar avea de lucru berechet!

— Ai dreptate, dragă Copperfield! Dar ce zile frumoase am trăit la Holborn Court! Nu-i aşa?

— Când ţi-a spus c-ai să ajungi judecător? Dar atunci lumea nu prea era de aceeaşi părere!

— În orice caz, dacă am să ajung vreodată…

— Ştii prea bine că ai să ajungi.

— Bine, dragă Copperfield, când am să ajung, am să istorisesc toată povestea, aşa cum am făgăduit.

Pornim pe jos, braţ la braţ. Mă duc la Traddles să iau parte la o masă de familie. E ziua de naştere a Sophyei şi, pe drum, Traddles îmi vorbeşte de norocul pe care l-a avut.

— Am izbutit, într-adevăr, dragă Copperfield, să realizez tot ce doream mai fierbinte. Reverendul Horace a fost mutat într-o parohie unde are patru sute cincizeci de lire venit pe an; cei doi flăcăi ai mei primesc o educaţie îngrijită, se disting la învăţătură şi sunt băieţi de ispravă: trei dintre cumnatele mele s-au măritat foarte bine; trei locuiesc cu noi: iar celelalte trei, de când s-a prăpădit missis Crewler, îngrijesc de casa reverendului Horace; şi toate sunt fericite.

— Afară de… am început eu.

— Afară de „Frumuseţea” noastră, a încuviinţat Traddles. Da. Păcat că s-a măritat cu un asemenea vagabond. Dar avea o anumită eleganţă şi strălucire cu care a vrăjit-o. Totuşi, acum, că am adus-o cu bine la noi acasă şi am scăpat-o de el, trebuie să căutăm s-o consolăm.

Casa lui Traddles este – sau ar fi putut să fie – una din acele case pe care el şi Sophy obişnuiau să le împartă în cursul plimbărilor lor de seară. E o casă mare; dar Traddles îşi ţine hârtiile în vestiar, iar ghetele stau lângă ele; dânsul şi Sophy stau înghesuiţi într-o odăiţă de la catul de sus, căci dormitoarele cele bune le-au lăsat „Frumuseţii” şi celorlalte fete. În toată casa nu-i nici o încăpere disponibilă; fiindcă, pentru un motiv sau altul, în casă se află întotdeauna un număr de „fete” pe care nu sunt în stare să-l stabilesc… La intrare ne întâmpină un stol de fete, care se reped să-l îmbrăţişeze şi să-l sărute pe Traddles, gata-gata să-l sufoce. Aici, unde locuieşte în permanenţă, o găsim pe biata „Frumuseţe” rămasă singură cu o fetiţă; aici, la masa dată pentru a sărbători ziua de naştere a lui Sophy, se află cele trei surori măritate, împreună cu cei trei bărbaţi ai lor, precum şi un frate al primului dintre aceştia, un văr al celui de al doilea şi o soră a celui de-al treilea, care, pare-mi-se, e logodită cu vărul celui de al doilea. Traddles, simplu şi inimos ca totdeauna, şade ca un patriarh la un capăt al acestei mese lungi; iar de la celălalt capăt, Sophy îl priveşte radioasă peste cuvertura veselă, pe care strălucesc tacâmuri ce nu sunt de aliaj Britannia.

Şi acum, când povestirea s-a sfârşit, îmi stăpânesc pofta de a mai zăbovi şi chipurile se şterg. Doar unul singur, care străluceşte în faţa mea ca o lumină cerească şi luminează în ochii mei toate celelalte, se înalţă mai presus de toate. Şi acela rămâne.

Întorc capul şi-l văd, lângă mine, în frumuseţea-i senină. Lumina lămpii a scăzut. Am stat şi am scris până în adâncul nopţii; dar prezenţa-i dragă, fără de care n-aş fi ajuns nicăieri, îmi ţine de urât.

O, Agnes, o, sufletul meu, fie ca în clipa din urmă chipul tău să fie tot lângă mine, fie ca în ziua când realitatea se va topi înaintea ochilor mei, ca umbrele pe care le alung acuma, fie ca în ziua aceea să te mai găsesc alături, de mine, arătând către cer!

SFÂRŞIT

1 Vezi vol. II, cap. XIX, p. 18 şi urm.

2 Vezi vol. II, cap. XXXVIII, p. 348.

3 Vezi vol. I, cap. X, p. 180.

4 Hamlet, I, 5.

5 Bath – staţiune balneară din sud-estul Angliei vestită pentru apele ei termale.

6 Micuţă floare (engl.).

7 Fructele unui arbore tropical cu acelaşi nume, originar din America Centrală (psidium guajava).

8 Fiertură de fulgi de ovăz (engl.).

9 Aluzie la un cuplet pentru copii (nursery rhyme), care spune că omul cu pricina şi-ar fi fript limba cu porridge rece.

10 Un sfert de penny, cea mai mică monedă divizionară engleză pe vremea lui Dickens.

11 Numele latin al Angliei; şi, începând din secolul al XVII-lea, personificarea poetică a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

12 În Anglia, deoarece se obişnuieşte ca documentele oficiale să fie legate cu un şnur roşu, acesta este privit ca un simbol al formalismului şi al birocraţiei.

13 Cu alte cuvinte, realiza un venit de 350 lire pe an.

14 Paragon: model de virtute şi de perfecţiune.

15 Unitate de măsură pentru lichide folosită în Anglia; un quarter este egal cu 1,136 l.

16 Joc de cărţi răspândit în ţările anglo-saxone.

17 Cu alte cuvinte: fără lexicografi; „doctorul Johnson” pomenit în text este celebrul critic, eseist şi lexicograf englez Samuel Johnson (1709-1784), al cărui Dicţionar al limbii engleze (A Dictionary of the English Language), publicat în 1755, a reprezentat o contribuţie preţioasă la dezvoltarea lingvisticii anglo-saxone.

18 Hotarul între oraşul vechi – City – şi noile cartiere ale Londrei.

19 Pod peste Tamisa, ridicat în secolul al XVIII-lea în cartierul Blackfriars.

20 Complex de venerabile edificii bisericeşti din Londra, dominat de catedrala Westminster (ridicată între 1232 şi 1534), unul dintre monumentele de seamă ale artei gotice engleze.

21 Veche închisoare londoneză, între 1816 şi 1890.

22 Cumplita molimă care a bântuit la Londra în 1655, secerând aproape 100000 de vieţi.

23 Este vorba de Westminster Bridge, pod construit între 1739 şi 1750.

24 Richard Wittinghton, lord-primar al Londrei de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi de la începutul celui de-al XV-lea; textul face aluzie la două amănunte ale biografiei, în mare măsură legendară, a acestui demnitar: primul, că în tinereţe ar fi fost înfiat de un bogat negustor londonez, în casa căruia ar fi fost persecutat de slugi, şi, în special, de un bucătar; al doilea, că ar fi făcut avere vânzându-şi pisica unui cârmuitor răsăritean, a cărui ţară era binecuvântată de şoareci şi şobolani.

25 Abreviere pentru expresia latinească Deo volente – cu voia lui Dumnezeu.

26 Ultimele trei litere ale cuvântului London (forma englezească a numelui oraşului Londra).

27 Cartierul aristocratic al Londrei.

28 Expresii latineşti; în esse: actuală; în posse: viitoarea.

29 În original, asemănarea pronunţiei cuvintelor corespunzătoare (elephants şi elements) fiind mai mare, lapsusul e mai plauzibil.

30 În limba engleză, heap, cuvântul corespunzător românescului „grămadă”, este omofon cu Heep, numele personajului, şi această împrejurare permite autorului să facă un joc de cuvinte.

31 Vezi vol. I, cap. XVII, p. 324.

32 Cântecul la care se referă este evident Auld Lang Syne; epitetul de „Nemuritor perceptor al accizelor” se explică prin aceea că Robert Burns a îndeplinit timp îndelungat slujba de perceptor, în ce priveşte precizarea că şi-a avut leagănul dincolo de Tweed, ea are menirea să arate că poetul era scoţian, fluviul Tweed formând hotarul între Anglia şi Scoţia.

33 Distihul citat aparţine cunoscutei Elegii de ţară (Elegy în a Country Churchyard), a poetului englez Thomas Gray (1716-1771).

34 Edward, principe de Wales (1330-1376), poreclit Prinţul Negru, pesemne pentru că purta o armură neagră; a luat parte la aşa-numitul Război de o sută de ani dintre Anglia şi Franţa şi este înmormântat în catedrala din Canterbury.

35 Parafrazare a cuvintelor vrăjitoarei din Macbeth (Actul I, scena 3).

36 Hamlet, Actul III, scena 4.

37 Vers din cântecul The Death of Nelson (Moartea lui Nelson) de John Braham (1774-1856).

38 Primele două versuri ale unui mic poem închinat de Byron poetului irlandez Thomas Moore (1779-1852).

39 În Anglia, funcţionar administrativ însărcinat cu executarea legilor şi a creanţelor.

40 Abreviere pentru latinescul versus = contra.

41 Este vorba de Edward al II-lea, rege al Angliei (1307-1327), care a încercat să-i subjuge pe scoţieni, dar a fost înfrânt de Robert Bruce la Bannockburn în 1314.

42 Versuri din Scots Wha Hae (Marşul lui Robert Bruce spre Bannockburn) de Robert Burns.

43 Oraş situat cam la jumătatea distanţei dintre Londra şi Yarmouth şi la 18 km de litoral.

44 Resac: întoarcerea violentă a unui val după ce s-a lovit de un obstacol.

45 Corabie de mărime mijlocie, cu două catarge.

46 Tricou de lână groasă, albastră, purtat de marinarii englezi; numit astfel după insula Guernsey din Canalul Mânecii.

47 Citat din Iuliu Cezar de Shakespeare, Actul IV, scena 3.

48 Este vorba de pictorul olandez Adrian van Ostade (1610-1684).

49 Casa Vămilor, sediul administraţiei vamale britanice, unde se efectuează şi controlul călătorilor debarcaţi în portul Londrei.

50 Numele uneia dintre cele patru mari organizaţii profesionale ale juriştilor englezi şi în acelaşi timp numele complexului de clădiri grupate în preajma sediului ei, în care se află birourile membrilor.

51 Aripă a vechiului palat regal Westminster (construit în 1399), singura ce s-a păstrat până în zilele noastre; până în 1882 a servit ca palat de justiţie, adăpostind principalele instanţe de judecată ale Londrei şi ale Angliei.

52 Aliaj de cositor şi antimoniu, care imită argintul.

53 Abreviere pentru demander – reclamant.

54 Praznicul Sfântului Mihail, înscris în calendarul englezesc la 29 septembrie; potrivit tradiţiei, marchează începutul celui de al treilea trimestru al activităţii instanţelor judiciare superioare din Anglia.

55 Constable (sau petty constable): în Anglia, gardian sau agent de poliţie comunală: până în 1856 se alegea pe termen de un an; funcţiunea era onorifică şi obligatorie.

56 În administraţia locală engleză, şeful puterii executive în comitate.

57 Nu nouă; primele două cuvinte ale unui psalm de mulţumire (115).

58 Terpsihora – în mitologia greacă muza dansului şi a corurilor.

59 Vezi vol. I, cap. II, p. 36.