Capitolul XVIII.Privire retrospectiva

Anii de şcoală! Desfăşurarea molcomă a existenţei mele – înaintarea lină, pe nesimţite, pe făgaşul vieţii – de la vârsta copilăriei la adolescenţă!

Acum, când privesc acest şuvoi, a cărui albie secată astăzi e năpădită de bălării, fie-mi îngăduit să stau oleacă să-mi amintesc dacă nu cumva aş putea găsi de-a lungul ei anumite semne după care să-i pot reconstitui cursul.

O clipă doar, şi mă văd la locul meu în catedrală, unde, în fiecare duminică dimineaţă, mergeam cu toţii, după ce mai întâi ne adunam la şcoală. Mirosul acela de pământ reavăn, lumina mohorâtă, simţământul de izolare de cele lumeşti, glasul sonor al orgei străbătând naosul şi galeriile în ogivă, zugrăvite în alb şi negru, ca nişte aripi mă poartă în trecut şi mă fac să plutesc pe jumătate adormit, pe jumătate treaz, ca în vis, deasupra acelor zile apuse.

La şcoală nu eram codaş. În câteva luni izbutisem să le-o iau multora înainte. Fruntaşul clasei îmi părea însă o fiinţă supranaturală, aflată undeva departe, pe culmi ameţitoare, de neatins.

Agnes zice: „Nu”, dar eu stărui: „Ba, da”, şi îi spun că nici nu-şi închipuie câte cunoştinţe îşi însuşise acel năzdrăvan, pe care, după părerea ei, chiar eu, un biet începător, l-aş putea ajunge cu timpul. Fruntaşul clasei nu mi-e însă prieten şi protector, cum îmi fusese Steerforth. Dar îi port un foarte plecat respect. Şi mă întreb ce va ajunge după ce va părăsi şcoala doctorului Strong şi ce anume ar putea face omenirea ca să-i ţină piept.

Dar cine este oare această făptură care s-a ivit deodată în faţa mea? E miss Shepherd, pe care o iubesc.

Miss Shepherd e internă la pensionul surorilor Nettingall. O ador pe miss Shepherd. E o fetiţă cu faţa rotundă şi părul blond, buclat, care poartă un spenţer. Elevele surorilor Nettingall vin şi ele la catedrală. Nu sunt în stare să mă uit în cartea mea de rugăciuni, pentru că privirea-mi fuge spre miss Shepherd. Când corul începe să cânte, nu aud decât glasul lui miss Shepherd. Adaug în gând numele ei în tipicul liturghiei; îl trec alături de acelea ale membrilor familiei regale. Acasă, în odăiţa mea, mi se întâmplă câteodată ca, într-un acces de dragoste, să strig: „O miss Shepherd!”

Câtva timp am avut îndoieli cu privire la sentimentele ei, dar, în cele din urmă, soarta fiind prielnică, ne-am întâlnit la şcoala de dans. Am dansat cu miss Shepherd!

Îi ating mănuşa şi simt un fior care-mi străbate braţul drept pentru a ieşi în cele din urmă prin firele de păr din creştet.

Nu-i spun nici o vorbă duioasă, dar ne înţelegem unul pe altul. Miss Shepherd şi cu mine suntem sortiţi să trăim unul lângă altul.

Mă întreb şi acum de ce i-am dăruit pe ascuns douăsprezece nuci de Brazilia? Nu-s semnul cel mai potrivit al dragostei, nu se pot face pachet cum se cade, sunt greu de spart, chiar cu uşa, şi, pe deasupra, mai sunt şi uleioase; şi totuşi am simţit că i-au plăcut. I-am mai dat şi biscuiţi şi nenumărate portocale. Într-un rând, la garderobă, am şi sărutat-o pe miss Shepherd. Am fost în al nouălea cer! Şi cât de furios şi deznădăjduit am fost a doua zi când mi-a ajuns la urechi zvonul că surorile Nettingall au pus-o în butuci pe miss Shepherd pentru că umblase cu picioarele întoarse înăuntru.

Având în vedere că miss Shepherd era idolul şi visul vieţii mele, mă întreb cum de-am ajuns să rupem prietenia? E de neînţeles. Şi, totuşi, între mine şi miss Shepherd s-a strecurat o răceală. Mi-au ajuns la urechi anumite zvonuri, cum că miss Shepherd ar fi spus c-ar dori să nu mă mai holbez la ea şi că şi-ar fi mărturisit preferinţa pentru master Jones – pentru Jones! Pentru un băiat lipsit de orice însuşiri! Prăpastia dintre mine şi miss Shepherd s-a adâncit. În cele din urmă, într-o bună zi le întâlnesc pe elevele pensionului ţinut de domnişoarele Nettingall, la plimbare. Când trece pe lângă mine, miss Shepherd se strâmbă la mine şi, întorcându-se către colega ei, pufneşte în râs. Atunci s-a sfârşit totul. Dragostea unei vieţi – căci o viaţă întreagă îmi pare c-am iubit-o, şi asta-i totuna – s-a stins. Miss Shepherd a fost scoasă din cuprinsul liturghiei şi nu s-a prenumărat printre membrii familiei regale.

Fac progrese la şcoală şi nimeni nu-mi tulbură liniştea. Nu mai sunt deloc curtenitor cu elevele surorilor Nettingall şi nu mi s-ar mai aprinde călcâiele după niciuna din ele, nici de ar fi de două ori mai multe sau de douăzeci de ori mai frumoase. Şcoala de dans mi se pare plicticoasă şi mă întreb de ce fetele nu dansează singure, şi de ce nu ne lasă în pace. Am devenit un as în privinţa poeziei latine, şi nu-mi mai leg şireturile de la ghete. Doctorul Strong spune despre mine în public că sunt un tânăr savant care promite. Mister Dick e nebun de bucurie, iar cu poşta următoare mătuşa îmi trimite o guinee.

Iată, însă, că se ridică umbra unui tânăr ucenic măcelar, ca arătarea cu capul încoifat din Machbeth114. Dar cine-i acest tânăr ucenic măcelar? E spaima băieţilor din Canterbury. Umblă oarecare vorbe că seul cu care-şi unge părul îi dă o putere suprafirească şi că e în stare să înfrunte şi un bărbat în toată puterea cuvântului. E un flăcău cu faţa aspră, turtită, cu grumaz de taur, rumen în obraz, hain din fire şi spurcat la gură. Şi această gură o foloseşte mai ales pentru a-i defăima pe elevii doctorului Strong. Se laudă faţă de toată lumea că dacă fac gât le-arată el lor! Pomeneşte de câţiva anume (între care mă număr şi eu), pe care i-ar putea doborî numai cu o singură mână, şi cu cealaltă legată la spate. Aţine calea băieţilor mai mici, lipsiţi de apărare, pentru a le da câte un pumn în cap, şi când mă întâlneşte pe stradă, mă sfidează. Pentru aceste motive foarte temeinice mă hotărăsc să mă bat cu ucenicul măcelar.

E o seară de vară. Pe o alee înverzită, lângă colţul unui zid. Acolo, după cum ne-am înţeles, mă întâlnesc cu ucenicul măcelar. Sunt însoţit de câţiva băieţi aleşi pe sprânceană; ucenicul măcelar se înfăţişează împreună cu alţi doi ucenici, măcelari, un ucenic ospătar şi cu un coşar. Se hotărâse condiţiile luptei, şi iată-mă faţă în faţă cu măcelarul. Într-o clipită mă izbeşte în tâmpla stângă, de mă face să văd stele verzi. În clipa următoare nu mai ştiu nici unde e zidul, nici unde mă aflu, nici ce se întâmplă în jur. Aproape că nu-mi mai dau seama care-i măcelarul şi care-s eu, atâta suntem de încleştaţi, zvârcolindu-ne în luptă corp la corp pe iarba bătucită. Uneori îl desluşesc pe ucenicul măcelar, plin de sânge, dar sigur de el; alteori nu mai văd nimic şi, gâfâind, mă odihnesc pe genunchiul secundului meu; alteori mă reped nebuneşte asupra lui şi-mi julesc pumnii lovindu-l în obraz, dar nu pare deloc zdruncinat. În cele din urmă mă trezesc buimăcit, ca dintr-un somn greu, şi-l văd pe ucenicul măcelar care se depărtează, îmbrăcând haina din mers şi primind felicitări din partea celorlalţi doi măcelari, de la ucenicul ospătar şi din partea coşarului, şi de aici trag concluzia justă că izbânda a fost de partea lui.

Sunt dus acasă într-o stare de plâns şi mi se pun biftecuri crude pe ochi şi mă freacă cu oţet şi cu rachiu şi constat că într-un loc, unde-i crăpată, buza de sus se umflă văzând cu ochii. Vreo trei-patru zile stau acasă, arăt ca vai de lume şi port un cozoroc verde, ca să-mi ferească ochii de lumină; şi-aş fi copleşit de amărăciune de n-ar fi Agnes, care se poartă cu mine ca o soră şi mă compătimeşte şi-mi citeşte şi face ca vremea să treacă uşor şi să mă simt fericit. Întotdeauna Agnes s-a bucurat de încrederea mea neţărmurită; aşadar, îi povestesc întâmplarea cu măcelarul şi jignirile ce mi le-a adus; şi dânsa e de părere că n-aveam altă ieşire decât să mă bat cu el, dar se cutremură şi se înfioară când se gândeşte că m-am măsurat cu el.

Vremea a trecut pe nesimţite, căci acum Adams nu mai e fruntaşul şcolii; de mult a încetat să fie. De când Adams a părăsit şcoala, a trecut atâta vreme, încât acum, venind să-l viziteze pe doctorul Strong, în afară de mine, puţini sunt aceia care-l cunosc. Foarte curând Adams va fi primit în barou, va deveni avocat şi va purta perucă115. Mă mir descoperind că e mult mai blând şi mult mai puţin impozant decât mi-l închipuiam. N-a cucerit lumea până acuma, şi totul se petrece (pe cât îmi dau eu seama) ca şi cum nici n-ar fi intrat în ea.

Urmează un gol, în care defilează, într-un impunător şi parcă nesfârşit alai, eroii epopeelor şi ai istoriei… şi apoi ce mai urmează? Acuma fruntaşul şcolii sunt eu! Arunc asupra băieţilor mai mici o privire care se opreşte cu îngăduinţă şi curiozitate asupra acelora care-mi amintesc de băieţaşul ce-am fost eu însumi, când am venit aici. Puştiul acesta parcă-i străin de mine; îmi amintesc de el ca de o făptură lăsată în urmă pe calea vieţii, nu ca de băieţaşul ce-am fost odată, ci ca de o fiinţă pe lângă care am trecut, şi mă gândesc la el de parcă ar fi vorba de altcineva.

Dar ce s-a ales de fetiţa cu care am făcut cunoştinţă în ziua când am păşit pentru întâia oară în casa lui mister Wickfield? S-a dus şi ea. În locul ei umblă forfota prin casă o făptură care nu-i o replică copilărească a portretului din salonaş, ci parcă întruchiparea vie a acestuia; căci Agnes, scumpa mea surioară, cum îi spun în gândurile mele, sfetnica şi prietena mea, îngerul binefăcător, care, cu bunătatea, blândeţea şi abnegaţia lui, înrâureşte viaţa tuturor celor din jur, e acum o femeie în toată puterea cuvântului.

Dar în ce mă priveşte, ce oare s-a mai schimbat în afară de statură şi de înfăţişarea mea şi în afară de faptul că între timp am învăţat multe? Am un ceas de aur cu lanţ, şi un inel pe degetul mic, şi port redingotă; şi folosesc din belşug pomada, ceea ce, ţinând seama că am şi inel, e un semn prost. Sunt oare din nou îndrăgostit? Da, sunt. O ador pe cea mai mare dintre surorile Larkins.

Cea mai mare dintre surorile Larkins nu-i o fetiţă. E înaltă, oacheşă, cu ochi negri, într-un cuvânt, o femeie încântătoare. Căci cea mai mare dintre surorile Larkins nu-i o fetişcană; nici sora ei cea mică, deşi este cu trei sau patru ani mai tânără, nu mai e o fetişcană. Cea mai mare dintre surorile Larkins s-ar putea să aibă vreo 30 de ani. Şi o iubesc la nebunie.

Cea mai mare dintre surorile Larkins cunoaşte o mulţime de ofiţeri. Şi asta-i nespus de greu de suportat. Îi văd stând de vorbă cu ea pe stradă. Îi văd cum trec drumul ca s-o întâmpine de îndată ce zăresc ivindu-se departe pe trotuar boneta ei (îi plac bonetele ţipătoare), însoţită de aceea a soră-sii. Râde şi vorbeşte şi se pare că-i face plăcere. Îmi irosesc o bună parte din timpul liber plimbându-mă în sus şi în jos pe stradă, ca s-o întâlnesc. Dacă-i pot face o plecăciune pe zi (şi de vreme ce-l cunosc pe mister Larkins, am dreptul să-i fac plecăciuni), mă simt fericit. Şi din când în când mă cinsteşte şi ea cu un salut.

Cumplitele chinuri ce le îndur în seara zilei când are loc balul hipic, ştiind că miss Larkins dansează cu ofiţerii, ar merita o răsplată de-ar exista dreptate pe lumea aceasta.

Datorită acestei pasiuni, mi-am pierdut pofta de mâncare şi port tot timpul cravata mea de mătase cea nouă. Nu-mi găsesc alinare decât îmbrăcând hainele cele bune şi lustruindu-mi mereu ghetele. Astfel, am impresia că sunt mai vrednic de cea mai mare dintre surorile Larkins. Tot ce-i aparţine, tot ce e în legătură cu ea mi se pare deosebit de preţios. Mister Larkins (un bătrân ursuz, cu dublă bărbie şi cu privire chiorâşă) mă interesează nespus de mult. Când n-o întâlnesc pe fiica sa, mă duc pe unde ştiu că-l pot găsi. Şi când îi spun: „Bună ziua, mister Larkins, ce mai fac fetele şi întreaga familie?”, mi se pare că sunt foarte temerar şi roşesc.

Neîncetat mă gândesc la vârsta mea. Să zicem c-aş avea 17 ani şi să presupunem că, având 17 ani, sunt cam tânăr pentru cea mai mare dintre surorile Larkins. Ei şi? Foarte curând voi împlini 21 de ani. Seară de seara mă plimb prin faţa casei lui mister Larkins, cu toate că-mi sângerează inima când văd ofiţerii cum intră sau când îi aud cum vorbesc în salon, unde cea mai mare dintre surorile Larkins cântă la harpă. În două sau trei rânduri mi s-a întâmplat chiar ca, abătut şi apatic, să dau târcoale casei, după ce toată familia se culcase, întrebându-mă care o fi odaia ei (şi acum pot mărturisi că am luat odaia lui mister Larkins drept a ei), dorindu-mi să izbucnească un foc şi ca mulţimea să privească încremenită, în vreme ce eu, croindu-mi drum prin îmbulzeală, m-aş repezi cu o scară la fereastra ei şi aş salva-o, purtând-o în braţe, şi apoi m-aş înapoia să caut un obiect uitat de dânsa, după care să-mi găsesc sfârşitul în flăcări. Căci, în general, dragostea mea e dezinteresată şi aş fi mulţumit să săvârşesc o faptă eroică în faţa ei şi să mor. În general, dar nu întotdeauna. Uneori visez scene mai îmbucurătoare. Pe când stau şi mă gătesc (asta durează două ceasuri) ca să mă duc la un mare bal dat de familia Larkins (bal pe care-l aştept de trei săptămâni) îmi imaginez fel de fel de situaţii plăcute. Mă văd luându-mi inima în dinţi şi făcându-i o declaraţie de dragoste. O văd pe miss Larkins lăsând capul pe umărul meu şi spunându-mi: „O, mister Copperfield, să cred oare ce-mi aud urechile?” îl văd pe mister Larkins aşteptându-mă şi spunându-mi a doua zi: „Dragă Copperfield, fiica mea mi-a povestit totul. Vârsta nu-i o piedică. Iată douăzeci de mii de lire. Fiţi fericiţi!” O văd pe mătuşa plecându-se înduioşată şi dându-ne binecuvântarea, şi pe mister Dick şi pe doctorul Strong asistând la căsătoria noastră. Cred că nu sunt lipsit de bun-simţ – vreau să spun că aşa mi se pare când privesc înapoi – şi sunt convins că sunt şi un om la locul lui. Şi totuşi lucrurile s-au petrecut cum vă povestesc.

Păşesc în casa fermecată, plină de lumini, de larmă, de muzică, de flori şi (îmi pare rău să constat) de ofiţeri, şi o găsesc pe miss Larkins strălucitor de frumoasă. Poartă o rochie albastră şi flori mici albastre – flori de nu-mă-uita – în păr. Ca şi cum dânsa ar avea nevoie să poarte nu-mă-uita! E întâia oară că sunt poftit la o serată la care participă oameni în toată firea şi mă simt puţin cam stânjenit, deoarece nu cunosc pe nimeni şi parcă nimeni nu vrea să stea de vorbă cu mine, în afară de mister Larkins, care mă întreabă ce-mi mai fac colegii de şcoală, ceea ce n-ar fi trebuit să facă, căci nu venisem acolo ca să primesc jigniri.

După ce am stat câtva timp în prag şi mi-am desfătat privirea cu zeiţa inimii mele, dânsa – miss Larkins în persoană – s-a apropiat de mine şi, plină de bunăvoinţă, m-a întrebat dacă nu dansez, Înclinându-mă, îi spun bâlbâindu-mă:

— Cu dumneavoastră, miss Larkins?

— Cu altcineva n-ai vrea să dansezi? m-a întrebat miss Larkins.

— Cu altcineva nu mi-ar face nici o plăcere.

Miss Larkins râde şi se roşeşte (cel puţin aşa cred). Apoi îmi răspunde:

— Cu plăcere, nu dansul acesta, ci următorul.

Şi iată, a venit vremea.

— E un vals, pare-mi-se, observă şovăind miss Larkins când mă înfăţişez. Ştii să valsezi? Dacă nu, căpitanul Bailey…

Ştiu să valsez (din întâmplare chiar destul de bine) şi, foarte hotărât, o iau pe miss Larkins de lângă căpitanul Bailey. E cam plouat, fără îndoială, dar nu-mi pasă! Am fost şi eu plouat, nu o dată. Acum dansez cu cea mai mare dintre surorile Larkins! Dansez nu ştiu unde, fără să bag în seamă pe nimeni şi fără a simţi trecerea timpului. Ştiu doar că, într-un delir de fericire, plutesc prin spaţiu cu un înger albastru şi că deodată mă trezesc singur cu dânsa, pe o sofa, într-o odăiţă. Îi place floarea pe care o port la butonieră (o camelie japoneză, care a costat o jumătate de coroană). I-o ofer, spunându-i:

— Cer un preţ exorbitant pentru ea, miss Larkins.

— Zău! Ce-mi ceri în schimb? mă întreabă miss Larkins.

— O floare din părul dumneavoastră, ca s-o păstrez, aşa cum îşi păstrează un zgârcit aurul.

— Eşti îndrăzneţ, zice miss Larkins. Poftim.

Îmi dă o floare şi nu pare deloc nemulţumită; o duc la buze şi apoi mi-o pun la piept. Miss Larkins râde, mă ia la braţ şi-mi spune:

— Acum condu-mă înapoi la căpitanul Bailey.

Stau locului, absorbit de amintirea acestui dialog fermecător şi a valsului, când, deodată, o văd apropiindu-se la braţ cu un bătrâior, care toată seara jucase whist, şi o aud zicând:

— Vai! Iată-l pe îndrăzneţul meu prieten! Mister Chestle doreşte să te cunoască, mister Copperfield.

Bănuiesc numaidecât că trebuie să fie vreun prieten al familiei şi sunt foarte măgulit.

— Am preţuit bunul dumneavoastră gust, sir, îmi spune mister Chestle. Vă face cinste. Presupun că nu vă prea interesează cultura hameiului. Sunt cultivator de hamei, şi dacă vreodată v-ar face plăcere să vizitaţi ţinutul nostru – împrejurimile Ashfordului – şi vă veţi repezi şi pe la noi, vom fi bucuroşi să vă găzduim oricât timp vă va face plăcere.

Îi mulţumesc călduros lui mister Chestle şi ne strângem mâna. Mi se pare că trăiesc un vis fericit. Mai valsez o dată cu cea mai mare dintre surorile Larkins. Îmi spune că dansez foarte frumos! Nespus de încântat, pornesc spre casă, şi toată noaptea valsez în gând, cu braţul petrecut în jurul taliei albastre a scumpei mele zeiţe. Câteva zile în şir nutresc speranţe extatice; dar pe stradă n-o mai întâlnesc, şi când o caut acasă, nu mă primeşte. Într-o măsură, găsesc mângâiere în chezăşia păstrată cu sfinţenie – în floarea ofilită.

Într-o bună zi, după cină, Agnes îmi spune:

— Ghici cine se căsătoreşte mâine? Cineva la care ţii mult.

— Nu cumva tu, Agnes?

— Nu, nu eu! îmi răspunde ea, ridicându-şi faţa voioasă de pe notele pe care le copiază. Ai auzit ce zice, papa?. E vorba de fata mai mare a lui mister Larkins.

— Cu… cu căpitanul Bailey? întreb eu, adunându-mi puterile.

— Nu, nu, cu nici un căpitan. Cu mister Chestle, cultivatorul de hamei.

O săptămână, două am fost grozav de abătut. Mi-am scos inelul de pe deget, am purtat hainele mele cele mai jerpelite, nu m-am mai pomădat şi, în repetate rânduri, am plâns privind floarea ofilită dăruită de fosta miss Larkins.

Simţindu-mă însă obosit de acest fel de viaţă şi fiind din nou provocat de ucenicul măcelar, am aruncat floarea şi m-am dus să mă bat cu ucenicul măcelar, pe care l-am biruit, acoperindu-mă de glorie.

Acest eveniment şi faptul c-am reînceput să port inelul şi să folosesc pomadă mai cu măsură sunt ultimele întâmplări de care-mi mai aduc aminte acum din vremea când stăteam să împlinesc 17 ani.

SFÂRŞIT

1 Prefaţa autorului la cea de a doua ediţie a romanului, apărută în 1852.

2 Mrs. – abrevierea obişnuită a termenilor de adresare Mistress sau familiar, Missis (în traducere: doamnă) întrebuinţaţi înaintea numelor femeilor căsătorite.

3 Guinee – unitate monetară şi de decontare folosită în Anglia până la introducerea sistemului zecimal (15 februarie 1971); era egală cu o liră şi un şiling (sau cu 21 de şilingi); iniţial a fost o monedă de aur bătută din metal preţios adus din Guineea.

4 Cunoscutele superstiţii potrivit cărora cei născuţi cu căiţă ar fi sortiţi să aibă noroc în viaţă îmbracă o formă deosebită în Anglia, unde căiţele au fost socotite că ar avea virtutea de a-i feri de înec pe marinari şi pe călători.

5 Lira sterlină – principala unitate monetară engleză; până în 1971, lira era subîmpărţită în 20 de şilingi; din 1971, lira este subîmpărţită în 100 de pence.

6 Xeres (sau Jerez) – oraş din sudul Spaniei, vestit pentru podgoriile sale.

7 Monedă divizionară engleză dispărută în urma introducerii sistemului zecimal; coroana reprezenta un sfert de liră, adică 5 şilingi.

8 Penny (plural pence) – monedă divizionară engleză; înainte de 1971 un penny reprezenta a 12-a parte dintr-un şiling şi a 240-a parte dintr-o liră.

9 Numele date de Dickens unora dintre personajele sale caută să exprime sau măcar să sugereze ceva din caracterul lor; în limba engleză (trot – trap, pas grăbit; wood – lemn) Trotwood evocă prin elementele sale şi chiar prin sonoritate, bruscheţea şi energia.

10 Babuin – pavian, specie de maimuţe africane, cu botul alungit (cynocephalus).

11 Cuvânt hindi, folosit înaintea numelui bărbaţilor aparţinând claselor dominante.

12 Termen de politeţe întrebuinţat de indieni spre a desemna pe soţiile celor mai înalţi dregători.

13 Este vorba de un tip de pendule ce se fabricau în atelierele de orologerie din munţii Pădure Neagră (Schwarzwald).

14 Forma contrasă a lui madam (engl.).

15 Jocul de cuvinte din original Rookery – Sălaşul Ciorilor şi Cookery – arta culinară, fiind intraductibil, s-a substituit în versiunea românească un altul, cu sonoritate aproximativ echivalentă.

16 Nume sub care erau desemnate şcolile pentru instruirea copiilor săraci, înfiinţate în Anglia la începutul secolului XIX-lea de către „National Society” (Asociaţia naţională), întemeiată în 1811 de biserica anglicană.

17 Este vorba de stolă, fâşia de mătase purtată de preoţii catolici şi de cei anglicani în timpul slujbei religioase.

18 Iard – măsură de lungime folosită în ţările anglo-saxone, egală cu 91,44 cm; aici este vorba de o panglică de metal lungă de un yard care servea la măsurat.

19 În Anglia, titlu de politeţe faţă de copiii stăpânului casei şi faţă de bărbaţii mai tineri din gospodăria lui (aproximativ echivalent cu „domnişorule”).

20 Nume alcătuit din două cuvinte: murder (omor) şi stone (piatră), foarte nimerit pentru caracterizarea acestui personaj cu inima împietrită.

21 Mic port pescăresc, aşezat pe coasta de răsărit a Angliei (comitatul Suffolk).

22 Una dintre atracţiile bâlciurilor engleze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi de la începutul secolului al XIX-lea erau panopticele, adică expoziţiile de figuri de ceară reprezentând personalităţi celebre aparţinând contemporaneităţii sau istoriei.

23 „Ciocârlia”.

24 Forma prescurtată pentru mamă (engl.).

25 Port pe coasta răsăriteană a Angliei (comitatul Norfolk), situat la gura fluviului Yare.

26 Conformându-se rostirii populare, Peggotty, când pronunţă numele lui Ham, nu rosteşte consoana h.

27 Referire la eroul povestirii Hänsel şi Gretel a fraţilor Grimm.

28 Piciorul, măsură de lungime folosită în ţările anglo-saxone; un picior este egal cu aproximativ o treime dintr-un metru.

29 Peşte marin, asemănător cu calcanul.

30 Fiind numele unuia dintre cei trei fii ai lui Noe, numele lui Ham aminteşte legendele biblice despre potop.

31 Formă prescurtată pentru Daniel.

32 Uriaş amfiteatru, zidit la Roma de împăraţii Vespasian şi Titus; mai reprezintă şi în zilele noastre una dintre minunăţiile Romei.

33 Eroii enumeraţi în acest pasaj strict autobiografic, precum şi autorii vestitelor romane cărora aceşti eroi le-au dat numele – respectiv Tobias Smollett, Henry Fielding, Oliver Goldsmith, Cervantes, Lesage şi Daniel Dafoe – au exercitat o puternică influenţă asupra lui Dickens.

34 Personaj din romanul Peregrine Pickle de Smollett.

35 Personaj din romanul Roderick Random de acelaşi autor

36 Personaj din romanul Peregrine Pickle de Smollett.

37 Personaj din romanul Peregrine Pickle de Smollett.

38 În loc de Blunderstone, Suffolk; modificarea grafiei corespunde unei modificări dialectale în pronunţarea acestor cuvinte.

39 Platou la marginea de sud-est a capitalei engleze. Aici s-au concentrat în 1384, sub conducerea lui Wat Tyler, ţăranii răsculaţi înainte de a porni asupra Londrei.

40 Pe vremea lui Dickens, cel mai important pod peste Tamisa.

41 Cele două elemente din care este alcătuit numele personajului (steer – a naviga şi forth – drept înainte) aparţin limbajului marinăresc şi, luate laolaltă, sună ca o deviză; „Navighează drept înainte”.

42 Nume dat în mod obişnuit câinilor în Anglia.

43 Nume sub care era cunoscută suburbia londoneză Southwark, de pe malul de sud al Tamisei.

44 Personajul narator din O mie şi una de nopţi care începea să-şi depene povestirile cu un ceas înainte de ivirea zorilor.

45 Alguazil – în limba arabă, înalt dregător; în Spania feudală, ispravnic sau agent de poliţie.

46 Nume de fată; aici folosit în batjocură.

47 Este vorba de Gravesend, un mic port situat nu departe de Londra, la intrarea în estuarul Tamisei.

48 Numele şi emblema hanului.

49 Rule, Britannia! (Stăpâneşte (lumea), Britannia!) – cântec scris în 1733 de poetul James Thomson şi de compozitorul Thomas Arne pentru un spectacol muzical. Acest cântec s-a bucurat de o deosebită popularitate, devenind un al doilea imn naţional englez.

50 Să piară melancolia, cântec popular englez pe o arie din opera Flautul fermecat de Mozart.

51 Mamifer marin din ordinul cetaceelor, cunoscut şi sub numele de purcel-de-mare.

52 În limba engleză înţelesul e aproape acelaşi (rudder şi steer sunt practic sinonime, iar forth şi ford nu e decât o diferenţă de pronunţie).

53 Joc sportiv foarte răspândit în Anglia; membrii echipelor aflate faţă în faţă caută să introducă mingea în poarta adversă, lovind-o cu paletele.

54 Măsura de capacitate, folosită în ţările anglo-saxone atât pentru cereale cât şi pentru fructe; 1 bushel este egal cu 36.37 l.

55 Pentru ca mirii să fie fericiţi în căsnicie, este obiceiul, în unele părţi ale Angliei, ca în urma lor, când pornesc la cununie, să se arunce o gheată veche.

56 Roeshus – corupt de la Roscius, vestit actor de comedie roman (sec. I î.e.n.) al cărui nume preschimbat în poreclă denotă înzestrare deosebită.

57 Culegere de povestiri despre viaţa mucenicilor creştini din toate timpurile (şi, îndeosebi, a protestanţilor englezi, victime ale persecuţiilor religioase), alcătuită de scriitorul ecleziastic John Foxe (1516-1587); s-a bucurat de o mare popularitate şi a cunoscut numeroase ediţii.

58 Conspiraţia prafului de puşcă (Gun-powder Plot) – complot cu vaste ramificaţii, pus la cale în noiembrie 1605 de catolicii din Anglia, care, spre a pune mâna pe frâiele statului, pregătiseră aruncarea în aer, atât a Camerei Comunelor cât şi a Camerei lorzilor, şi asasinarea regelui Iacob I.

59 Cartier în inima Londrei, pe malul Tamisei, al cărui nume se trage de la o mănăstire dominicană aşezată mai demult pe acele locuri (în traducere, blackfriars înseamnă „călugării negri”).

60 Procesiune care se organizează în fiecare an la Londra la 9 noiembrie cu prilejul alegerii noului lord-primar al oraşului.

61 Cartoafă făinoasă.

62 Casele de muncă (workhouses), organizate în Anglia începând din 1834, aveau menirea să ofere adăpost şi lucru şomerilor, şi azil bătrânilor şi celor incapabili de muncă; în practică, însă, au ajuns adevărate închisori, pe care poporul le-a denumit foarte plastic, „bastilii ale legii de asistenţă socială”.

63 Experienţă, practică (lat.); ca multe alte formulări din romanele lui Dickens, expresia „experientia te-nvaţă” a căpătat valoare de proverb.

64 Una dintre principalele artere comerciale ale capitalei engleze; numele ei, care în traducere înseamnă „malul”, se explică prin faptul că această arteră este paralelă cu malul Tamisei.

65 Stradă pe care se află „Drury Lane Theatre”, unul dintre cele mai vechi şi mai vestite teatre ale Londrei.

66 Muşchi de vacă, foarte puţin fript, aproape crud la mijloc.

67 Piaţă londoneză de zarzavaturi, de fructe şi de flori.

68 Complex arhitectonic, având frumoase porticuri şi terase privind spre Tamisa.

69 „Ameţitoare veritabilă”.

70 Cântec de Charles Dibdin (1745-1814), poet, compozitor şi dramaturg englez.

71 Nişă care prelungeşte spre exterior o încăpere (engl.).

72 Suprema instanţă judecătorească engleză în privinţa proceselor izvorâte din contracte şi obligaţii.

73 Băutură preparată din bere fierbinte, amestecată cu ou, zahăr şi nucşoară.

74 Pod peste Tamisa înlocuit cu unul nou în 1831.

75 Coloană dorică, înaltă de 61,5 m. ridicată în amintirea focului ce a mistuit Londra în 1666; în vârful coloanei se află o urnă din care se înalţă o flacără de aur.

76 London Tower – vechea citadelă a Londrei, construită de descălecătorii normanzi în secolul al XI-lea; a fost folosită veacuri de-a rândul ca temniţă pentru infractorii politici, pentru ca la sfârşitul secolului al XIX-lea să fie transformată în muzeu.

77 Joc de cărţi.

78 Amestec de bere, alcool şi zahăr, care se bea fierbinte.

79 În Anglia, nume dat în mod obişnuit cailor ţărăneşti.

80 Cântec popular englez (1780).

81 Băutură caldă, preparată dintr-un amestec de rom, zahăr, lămâie, fructe şi mirodenii.

82 Cântec de Charles Dibdin sub numele de hornpipe (instrument specific englezesc, asemănător cu cimpoiul), sunt cunoscute şi anumite jocuri vesele marinăreşti, în doi timpi, pe muzică executată la acest instrument.

83 Pe coasta Canalului Mânecii (la 114 km de Londra); portul englez cel mai apropiat de Franţa.

84 Orăşel în vecinătatea portului Dover.

85 Port şi staţiune pescărească, la sud-vest de Dover.

86 Plajă în apropiere de Folkstone.

87 Coloană comemorativă, ridicată într-o piaţetă din sudul Londrei în cinstea lui Brass Crosby (? – 1475), fost lord-primar al oraşului.

88 Şase pence.

89 Orăşel pe malul Tamisei, la 7-8 km în aval de Londra: pe aici trece meridianul zero (numit şi meridianul Greenwich), în raport cu care se socotesc gradele de longitudine estică şi vestică.

90 Port pe malul râului Medway, afluent navigabil al Tamisei, la 45 km sud-est de Londra, pe drumul Doverului.

91 Port pe malul Medwayului, la câţiva kilometri de Rochester; unul din principalele centre de instrucţie ale armatei de uscat şi ale marinei britanice, mare arsenal şi şantier naval.

92 Moartea lui Nelson, cântec popular (text de S. J. Arnold pe muzică de John Braham) închinat lui Horace Nelson (1758-1805), amiral englez, eroul bătăliilor navale de la Abukir şi Trafalgar.

93 Vechi şi pitoresc orăşel englez, la sud-est de Londra, în comitatul Kent; în vestita catedrală de la Canterbury, clădită între 1070 şi 1115, slujeşte primatul bisericii anglicane, al cărui titlu oficial este acela de arhiepiscop de Canterbury.

94 Cap pe coasta Canalului Mânecii, nu departe de Dover; aici se află un far.

95 Capitala comitatului Kent, la sud-vest de Rochester.

96 Este vorba de doctorul Chillip (vezi capitolul 1. p. 20 şi urm.), al cărui nume, după atâţia ani, mătuşa îl uitase.

97 În traducere: ucigaş.

98 Personaj biblic, fiul lui Adam şi al Evei, fratele şi ucigaşul lui Abel.

99 Dick este o formă prescurtată, de alintare pentru Richard.

100 Unitate de măsură pentru lichide folosită în ţările anglo-saxone; 1 gallon este egal cu 4,546 l.

101 Carol I Stuart (1600-1649), rege al Angliei (1625-1649); înlăturat de la tron de revoluţia burgheză şi decapitat sub presiunea celor care cereau proclamarea republicii.

102 Benjamin Franklin (1706-1790), fizician, filosof şi om politic american, inventatorul paratrăsnetului.

103 Membru al unei secte protestante care, socotind că adevărul sălăşluieşte în inima credincioşilor, neagă orice serviciu divin organizat şi, prin urmare, tainele şi clerul; quaker-ii propovăduiesc toleranţa religioasă şi frăţia universală.

104 Isaac Wats (1674-1748), pastor şi poet englez; a scris versuri profane şi imnuri bisericeşti.

105 Este vorba de manualul Practice of the Court of King's Bench (1795) de William Tidd, folosit multă vreme în învăţământul juridic englez.

106 Băutură preparată din must de cereale distilat şi condimentat cu ienupăr.

107 Numele din care derivă forma diminutivă şi familiară Jack.

108 Sindbad-marinarul: unul dintre eroii povestirilor arabe înmănuncheate în vestita culegere cunoscută sub numele de O mie şi una de nopţi; Sindbad, ca şi eroul Odiseii lui Homer, îmbină spiritul de aventură cu isteţimea.

109 Este vorba de mingea de plută cu coroniţă de pene folosită în jocul sportiv cunoscut în ţările anglo-saxone sub numele de badminton: la noi; acest joc fiind adus din Franţa, a fost desemnat şi sub numele de „volan” (de la fr. volant.)

110 Marcus Porcius Cato din Utica (95-46 î.e.n.), filosof roman

111 Cartier de locuinţe ieftine, construit la Londra către sfârşitul secolului al XVIII-lea.

112 Locuţiune împrumutată din Eseul despre om al poetului Alexander Pope (1688-1744).

113 E mult de-atunci (în dialect scoţian în original); cântec popular scoţian cules de marele poet Johns Burns (1759-1790).

114 Aluzia are menirea să evoce decorul, atmosfera şi personajele scenei respective – peştera, cazanul în clocot, tunetele şi vrăjitoarele.

115 În Anglia, şi în zilele noastre, în faţa anumitor instanţe avocaţii, ca şi magistraţii, poartă perucă.