literele din cartea de istorie
sînt ramuri negre ale unei mari singurătăţi ce-a sărutat intrarea în izvor
şi-a coborât adânc în munte printre pietre solzoase de unde curge-un lapte acru de iapă
buzele au devenit ventuze şi muşchi şi licheni au crescut pe marginea lor, 
şi le-au împreunat cu piatra din care curge mustul muntelui
şi l-au umflat pân-a explodat şi zdrenţe de maţe încinse
au ars în cădere semne pe paginile alixăndriei
şi-aşa s-a întâmplat şi nu altfel

uită-te la fascinaţia analfabetă pentru literă
ca şi când cuvântul scris ar fi altceva decât un sms, 
un mail lăbărţat care nu te costă nimic
o slobozire iresponsabilă şi fără urmare
de unu singur
tu cu litera

să facem totul pentru a-i ţine la distanţă pe cei vii
să-i închidem după bare de tipar
să-i afumăm cu doctrine, încadrăm în chenar
şi să le arătăm cum ar trebui să se fandosească, 
să fie drepţi ca T-ul ăsta, sau îngălaţi ca un g mic de mână
sau pretenţioşi şi răzgâiaţi ca un  f  italic de la Garamond.

să-mbuteliem filonul de apă minerală într-un şir nesfârşit de etichete
cu bastonaşe şi căciuliţe
să înecăm posibilităţile lichidului într-un paralelipiped de carton
să ne uităm la inscripţie cu băgare de seamă
ca vizitatori obosiţi din muzee uitându-se tâmp la tăbliţă
mare pictor, mare

să explicăm fluviului în ce direcţie să meargă
să-l înţepăm cu virgula de la Ţ în mijloc, să-i despărţim cursul
şi să scuipăm în el de pe balustradă
că parcă el n-o să curgă pe unde o să vrea
prin baraje, înfiltrându-se prin pereţi
aşa cum flori negre de piele strigă-n afară după ajutor
ca gargui disperate aruncându-se de pe catedrale
ca un ultim acces de sinceritate,
uită-te la mine, uită-te, cum sînt, de fapt,
râu negru chinuit.