Altcineva, nu eu, mi-a relatat următoarele,
zice:

„gura mea este un arcaş otrăvit
dinţii mei ar face mai bine să se strângă cu un lipici puternic
limba mea ar fi bine din partea ei dacă şi-ar găsi alt job de muşchi
ca inimă, de exemplu, ar putea ajuta inima
corzile vocale au fost stropite cu otravă din dinte sfios de şarpe de către un strămoş puternic 
cu capul strivit şi înnegrit şi plat aşezat ca bibelou pe o mobilă bătrână
în bătaia soarelui care pătrunde în camera închisă
expunând jocul impudic al firelor de praf care nu se aşteptau la aşa ceva.

gura mea, ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi născut.
dar s-a născut.

aşa că am să vă înec cu propriul meu înec
aşa că am să vă distrug cu dorinţa mea de bunătate şi concordie
am să vă încremenesc într-o dulceaţă cum n-aţi mai pomenit
din care nici cel mai al dracului diavol nu a găsit calea de ieşire
o să vă învelesc în straturi de acadele şi de miere, 
am să vă biciuiesc cu trestie de zahăr
o să vă înţepenesc orice iniţiativă în bunăvoinţa mea primordială
şi am să vă conserv în borcanul cu marmeladă şi o să vreţi să vă mişcaţi mădularele
şi ca într-un vis de neputinţă, n-o să ştiţi de ce nu puteţi;
păi vă spun eu de ce: pentru că fac tot ce pot eu
tot ce pot părinţii mei
tot ce pot strămoşii mei
toată linia noastră de binevoitori de piatră şi-au fixat privirea asupra voastră
şi sînt pe cale să vă transforme în cristale dulcegi nemişcătoare
în relicve geometrice cu contururi lipicioase.

iar voi, urâţii mei, iubiţii mei,
m-aţi împins cu piciorul în apa singurătăţii,
nespusa voastră bunătate îmi îndreaptă ochiul de moarte spre moarte
şi negrul grafit străluceşte pe alocuri cu taină,
ca şi când nu moarte ar fi ci cu totul altceva,
şi cât vă urăsc pentru asta”

Aşa a zis. Acuma, dacă m-a minţit el,
vă mint şi eu.