Psyhe şi soma

Într-un sistem tradiţional de reprezentări, legat de prejudecăţile medievale asupra sa, burghezia este asociată cu sferele, joase” ale corporalităţii. Tolerată sau dispreţuită, clasa celor cu preocupări lucrative este, din perspectiva reprezentărilor dominante, prizoniera lumii simţurilor şi a satisfacţiilor pur materiale. Revoluţia intelectuală a Luminilor înlătură cu fermitate acest sistem de reprezentări, promovând o valorizare pozitivă a universului corporal şi al „materiei”. Deşi această nouă perspectivă conferea ocupaţiilor şi aspiraţiilor burgheze o demnitate de neimaginat până atunci, totuşi trebuie să remarcăm că valorile tradiţionale, suspiciunea teologică şi dispreţul aristocratic la adresa claselor mijlocii nu numai că nu dispar în secolul al XlX-lea, dar se bucură de o importantă autoritate. Unul dintre motivele pentru care am pornit, în demersul de faţă, de la teoria duratei lungi a Vechiului Regim este faptul că aceasta explică suficient de convingător recurenţa complexelor burgheziei şi, în consecinţă, meandrele demersurilor sale de autodefinire.

În cele ce urmează, voi încerca să urmăresc desfăşurarea unei asemenea ipoteze identitare pornind de la reconfigurarea sistemului de conotaţii culturale ale „corpului” la sfârşitul secolului al XlX-lea, în condiţiile unei tensiuni între discursul pozitivist şi cel spiritualist pe această temă. „Corpul” este elementul care ajunge să medieze între mai multe planuri considerate îndeobşte incompatibile. Pe de o parte, el realizează integrarea dintre psyche şi soma, dintre sfera spirituală şi psihică şi suportul biologic al fiinţei. Ideea însăşi de „fiinţă” implică, începând cu romantismul, un patos energetic plasat în zona incertă dintre „camalitate” şi „spiritualitate”. Cu alte cuvinte, „corpul” încetează de a se mai opune „sufletului” şi devine un concept integrator sau, cel puţin, metafora centrală a unei promisiuni şi a unei nostalgii a plenitudinii.

Demersul meu porneşte de la premisa că orice schimbare importantă în percepţia culturală a „corpului” antrenează şi o schimbare a statusului sau a percepţiei de sine a unei clase legate de „corporalitate”.