Cuvînt înainte

Romanul ştiinţifico-fantastic „Generatorul de minuni“ al lui I. Dolguşin, publicat înainte de război, în revista „Tehnika molodioji“, s-a bucurat de un mare succes, marcînd o etapă importantă în dezvoltarea literaturii ştiinţifico-fantastice sovietice. De aceea salutăm iniţiativa „Trudrezervizdat-ului“ care publică o ediţie nouă, completată şi revăzută a romanului.

În ciuda nemaipomenitului ritm de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii în anii de după război, ideile de bază ale romanului nu s-au învechit de loc. Mai mult decît atît, unele dintre ele, uitate pentru o vreme în perioada 1940—1950, intră acum în rîndul celor mai interesante şi promiţătoare probleme ale contemporaneităţii.

Biocurenţii creierului şi ai nervilor, radiaţiile activităţii vitale a omului şi animalelor în momentul de faţă nu sînt folosiţi numai în medicină ca mijloc de. diagnoză. Există acum posibilitatea tehnică reală de a dirija cu ajutorul biocurenţilor aparate complexe. Această realizare a ştiinţei şi a tehnicii aduce orbilor vedere, auz fin surzilor, invalizilor mîini şi picioare care funcţionează minunat... Iar în viitor, perspective imense de dirijare la distanţă a întregii tehnici a muncii şi vieţii.

„Generatorul de minuni“ este un roman amplu, bogat în date ştiinţifice, dinamic şi pasionant, valoros prin năzuinţa de a cunoaşte şi supune natura, puternic prin credinţa în puterea minţii omeneşti. Poate că în acest roman au loc prea multe descoperiri şi invenţii într-un termen scurt. Poate că este prea atotputernic profesorul Ridan, care de unul singur ţine locul cîtorva institute ştiinţifice... Dar nu se poatenega că electronica tinde într-adevăr să fie fundamentul civilizaţiei noastre tehnice şi că în viitor curenţii de înaltă frecvenţă sînt chemaţi să joace un rol şi mai mare în tehnica ciberneticii viitoarei societăţi comuniste.

Un mare merit al autorului constă în faptul că în romanul său el a ştiut să aprecieze în modul cuvenit importanţa descoperirii radiaţiilor mitogenetice ¹ şi să vadă în această descoperire mult mai mult decât au văzut unii stîlpi ai ştiinţei oficiale. Radiaţiile mitogenetice descoperite de savantul sovietic Gurvici nu au fost apreciate în modul cuvenit numai din pricina greutăţilor tehnice (din acei ani) a experimentării radiaţiilor foarte slabe. Acum. cu noile metode de care dispunem în urma succeselor obţinute în fizică, problema radiaţiilor mitogenetice capătă din nou o importanţă primordială.

Fondul riguros ştiinţific, dezvoltat pe un plan vast, a constituit încă în prima ediţie a romanului nota lui distinctivă faţă de toate celelalte lucrări ştiinţifico-fantastice sovietice apărute înainte de război, chiar de cele valoroase, cum ar fi romanele lui A. Tolstoi „Hiperboloidul inginerului Garin“, „Aelita“, şi romanele lui A. Beleaev. Toate aceste cărţi, cu meritele lor mari în domeniul artistic, cu subiectele lor captivante, bogate în aventuri, sînt departe, din punct de vedere ştiinţific, de problematica serioasă a romanului „Generatorul de minuni“.

În aceşti ani 1940—1950 au mai apărut şi alte romane ştiinţifico-fantastice sovietice caracterizate prin Realismul ideilor tehnice prezentate în ele şi prin fondul lor adînc ştiinţific — aşa cum sînt „Taina celor-două oceane“ de Adamov sau „Podul peste Arctica“ de Kazanţev. Printre ele, romanul lui Dolguşin a ocupat un loc de cinste.

Cea de-a doua ediţie a romanului, cu titlul mai „modest“ de „G. M.“, revăzută de autor, a căpătat o canava ştiinţifică mult mai detailat fundamentată şi mult mai apropiată de preocupările ştiinţifice ale zilelor noastre. Totuşi, I. Dolguşin (aşa cum scrie el însuşi în cuvântul său introductiv), a renunţat la ideea de a prelucra romanul în aşa fel încîtsă facă din el o carte care să corespundă pe deplin celor mai îrudntaîe probleme ale contemporaneităţii. Pentru aceasta, bineînţeles, ar fi trebuit să distrugă pur şi simplu vechiul „Generator de minuni“ şi să scrie o nouă lucrare, consacrată în primul rînd problemelor ciberneticii. Autorul s-a limitat, pe bună dreptate, la precizarea şi lărgirea vechilor idei cuprinse în carte, care înainte păreau pe deplin fantastice, iar acum sînt pe cale de a fi înfăptuite. Locurile neclare din ediţia veche a romanului au fost înlăturate în noua ediţie ; eroii sînt conturaţi mult mai viu, iar firul subiectului mai pregnant depănat, conflictul mai bine închegat. Din păcate, unele lipsuri din vechea ediţie a romanului „Generatorul de minuni“ au rămas şi în noua ediţie. Este vorba, în primul rînd, de zugrăvirea schematică a duşmanilor, a căror întreagă activitate este descrisă mai puţin convingător şi mai puţin original decît a eroilor pozitivi ai cărţii. Totuşi, cititorul care, datorită zugrăvirii mai puţin convingătoare a paginilor consacrate antifasciştilor din străinătate şi a duşmanilor acestora, nu va întrevedea adevărata şi umana convingere a oamenilor sovietici în semnificaţia antirăzboinică a marilor descoperiri ştiinţifice, va fi cu totul nedrept faţă de vechea şi noua ediţie a „Generatorului de minuni“. Nu va avea dreptate nici cititorul care, observînd că unele descrieri ştiinţifice (cum ar fi, de pildă, diviziunea celulară) nu au o rezonanţă pe deplin modernă, vor pune la îndoială bogata şi vasta canava ştiinţifică a romanului.

În întregul său, romanul lui I. Dolguşin răspunde pe deplin sarcinii unei cărţi ştiinţifico-fantastice sovietice, aceea de a conduce pe cititori, o dată cu eroii călăuziţi de visuri luminoase, pe cărările necunoscute ale viitorului neluminat încă de cunoştinţe precise.

20 iunie 1958

I.A. Efremov