În întunericul lăcașului de umbre,

În tartarul cumplit

Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple

Și unde merge omul de fapte osândit,

Sosiră totodată

La aspra judecată

Un hoț răutățit,

În sânge încruntat

Care au și murit,

Pe viață spânzurat,

Și un autor vestit,

Puternic în condei,

Care au dezvelit

Mult slobode idei,

Ce-ntocmai ca Sirene ⁴

Era la glas duios,

Dar, potrivit cu ele,

Și mult primejdios.

Orânduielile la iad sunt cu grăbire,

Nu este ca la noi zadară prelungire

Și hotărârile se dau într-un minut.

Fără zăbavă dar,

Pe două strașnice grătare de metal

S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut

Și bieții vinovați în ele au intrat.

Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad,

La care singură Alecto ⁵ foc au dat,

Stârnind o flacără atâta de grozavă,

Cât bolțile la iad

Mai toate au crăpat;

Iar către autor părea asprime slabă.

Sub el la început

Ardea un focușor abia-abia văzut,

El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.

Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult

Cenușă s-au făcut,

Iar focul sub autor necontenit ardea.

Văzând așa asprime,

Văzând neușurare,

El strigă cu glas mare

Că nu-i dreptate-n nime!

Că el, trăind în lume,

Și-au dat un mare nume

Și, de au scris ceva

Cam slobod, cam ghimpos,

* 

Dar n-au crezut cândva

A fi mai păcătos

Decât un rău, un hoț!

Atunci, o furioasă zână,

O sor' din cele trei a iadului surori,

Cu cozi împodobită de șerpi otrăvitori,

Cu bice sângerate-n mână,

Viind drept autor, au zis: "Nenorocite!

Tu cum de îndrăznești

Asupra providenței strigare să pornești

Și să înșiri cuvinte

Precum le înșirai

Cât pe pământ erai!

Și tu te socotești

Mai bun decât un hoț?

El răul au urmat, el au făcut și morți

Cât au avut viață.

Iar tu... Ea au deschis lui lumea ca să vază:

Privește, uită-te la faptele-ți cumplite,

Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,

Cu multe desfrânări

Vezi fiice depărtate

De-a lor nevinovate

A sexului chemări,

Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,

Adusă prin a tale mintioase încercări.

Tu de însoțiere, de legături, de lege

Ai râs, ai defăimat

Și, pentru ca sujet de scris să poți alege,

Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.

De cine patima au fost descrisă bine,

Cu dezveliri că viața e vis amăgitor?

De cine-i încântat nemernicul amor?

De tine!

Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată

Prin o îmbrobodire de adevăr înalt

Și răzbunarea urii de tine-nfășurată

În scutece de sânge de om din om vărsat.

Aceste fapte toate,

Prin scrieri înfocate

Certând ai proslăvit

Și-n loc de fericire,

Tu omului ai dat povară de gândire.

Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit

Din scrierile tale

Ce sunt cu-mbelșugare:

Deci rabdă, suferind!”

Au zis Mejer scrâșnind

Și iute au trântit capacul pe căldare.

Dumnezeu să nu se-ndure

De oricare autor,

Ferindu-i pe toți de furii

Și de-a iadului cuptor.