Un câine, de pe neam dulău,

Prielnic, credincios către stăpânul său,

Odată au văzut

Pe vechiul cunoscut,

Juju, cățel tărcat,

Ce din ogradă an în curte s-au luat

Și carele acum la o fereastră-n casă,

Șezând pe un covor de cele mai frumoase,

Afară mândru se uita.

— Jujucă: ce mai faci mata?

Întreabă câinele, din coadă dând încet.

(Acesta între câini e semnul de respect.)

— Îți mulțumesc, mon cher! răspunse lui Juju.

Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc

Și pe saltele moi când vreau mă tăvălesc.

Dar spune-mi: ce faci tu?

— Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger,

Păzind ograda la boier;

Dorm lângă poartă, sau cu caii,

Și de la bucătari ades mănânc bătaie.

Ba ieri și un fecior trei lovituri mi-au tras,

Pentru că n-am lătrat la vreme și la ceas.

Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare

Ai căpătat favor asupra-ți așa mare?

Ce slujbă la stăpân în faptă împlinești?

Fiind atât de mic, în ce te bizuiești?

— Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare!

Eu fac apporte și joc ca omul în picioare!

Din oameni iarăși sunt la soartă în favor,

Pentru că-n două labe știu a-umbla ușor

Și fac apporte

Când pot.