Având tovărășie

La o negustorie,

Câțiva prieteni pe viață

Au câștigat mulțime de bani gheață.

Și adunându-se la casa lor obștească

S-au apucat folosul să-mpărțească.

(Dar sunt cam rare împărțele

Fără gâlceve sau smintele.)

Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind,

S-au întărtat la sfadă.

Când, iată! deodată,

Aud strigând:

— Săriți! săriți! foc! casa arde!

— Lăsați și ne vom socoti pe urmă;

Dar trebuie să știți că mie mi se cade

Din cea de față sumă

O mie încă și mai bine,

Au zis dintre tovarăși unul.

— Iar mie în tot bunul

Vro două mi se vine,

Le zise lor un alt.

— Aidem însă! — Ba stați,

Și dreaptă partea mea îmi dați,

Strigară celalalt.

— Da pentru ce? Și cum?..

Sfădindu-se așa, prietenii văd fum

Cu pălălaie-n casă,

Și neputând să iasă,

Au ars ei toți, cu bani, cu tot.

Aici a zice pot:

Că la un rău obștesc, când cere trebuința

Ca să-l întâmpinăm puind unit silința;

Adeseori pierim obștește,

Când fieștecare

Strigând cu gură mare,

La interesul său în parte ațintește.