Întru un templu idolesc,

Era un zeu de lemn cu dar proorocesc;

El sfaturi și povețe la tot poporul da:

Pentru aceasta sta

În aur și argint, spre slavă ferecat,

De jertfe-mpresurat,

De ruge asurzit

Și de miroazme-nădușit.

Toți în oracolul credea, fără-ndoială.

Dar deodată, vai! ce lucru de sminteală!

Oracolul slăvit

Cu totul s-au schimbat și s-au nimicnicit.

În loc de adevăr, el tot minciuni croia

La cei ce mângâieri sau sfaturi îi cerea.

Iar pricina era:

Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra

Și, de avea el minte,

Apoi oracolul rostea cerești cuvinte.

Dar când intra în zeu

Vreunul nătărău,

Atuncea vai de cei

Ce mai credeau în zei.