Copilului de pieptănat

Neneaca pieptene din târg au cumpărat.

Copilul foarte mult de el s-au bucurat.

Ce piepten bunișor!

Cum merge de ușor!

Mai bine de un ceas

El perișorul său prin pieptene au tras

Și mulțămit deplin neneacăi au rămas.

Apoi s-au pus la carte,

Au învățat frumos,

Din buchi a opta parte;

Și iar la pieptene degrabă s-au întors.

După aceasta dând de alte jucării,

Copilul au făcut prea multe nebunii

Și părul de pe cap de tot și-au încâlcit.

Dădaca lui au vrut îndat' să-l netezească,

Dar pieptenul era prin casă zăhăit;

Și el țipa, răcnea, acela să-i găsească!

O fată, de sub pat, degrabă l-au și scos,

Dar numai ce folos!

Că cum abia-abia de păru-i s-au atins,

Copilul de dureri au și strigat cu plâns:

— Ce piepten îndrăcit!

Iar pieptenul au zis:

— Eu tot același sunt; ți-e părul încâlcit.

Copilul însă, supărat

Pe favoritul său,

L-au dat într-un pârău:

Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat.

Văzut-am eu

În veacul meu

Că oamenii așa cu adevărul fac.

Cât cugetu-i curat,

El nouă este drag;

Iar cum pe cuget ai pătat,

Apoi de adevăr îndat' te-ai depărtat

Și, ca copiii, noi de pieptănat fugim

Când capul ne-ncâlcim.