Veverița cu crenguța

De mulți ani slujea la leu;

Slujba cere stăruință

Și este lucru cam greu

A fi deștept, cu simțire,

Ș-a întâmpina ades

Capricii care din fire

Au acei mari mai ales.

Nu știu dar, cu ce purtare,

Cu ce chip prea nimerit

Veverița cinste mare

De la leu au dobândit

Ș-au luat făgăduință

Că din dările ce vin

Îi va da spre cunoștință

Un car de alune plin.

Făgăduința îi bună,

Numai nu aduce saț;

Și la auz ea răsună

Cuvânt aspru: mai răbdați!

Veverița-n ascultare

Rânjea dinții lăcrimând

Și din ochi clipea cu jale,

Pururea la slujbă stând;

Când neamurile ei toate

Ici-cole pe crengi sălta

Și întru alune coapte

Gustul său își desfăta.

Vremea trece, vremea zboară;

Veverița au slăbit

Și de a slujbei povară

Lepădare au pornit.

Leul fără prelungire

Demision ei au dat,

Însoțit de mulțumire

Și de carul încărcat

Cu preafrumoase alune;

Dar puteți să socotiți,

Acum ele ce sunt bune

Veveriței fără dinți.