Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință 

De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință,

Pravoslavnica lege ferind necorcită, 

Și-n ceri Hristos le cruță viață fericită.

Descălecat-au țara domnul Dragoș-vodă, 

Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă,

Când au adus într-însă româneasca limbă, 

De bun neam și ferită de la calea strâmbă.

Să trage de pre sânge rudă-mpărătească, 

Dumnezău l-au sporitu-l nainte să crească.

Și fiii săi, Sas-vodă și cu Bogdan-vodă, 

Cu doamna lui Maria, lăsând bună rodă

Pre Fedor Bogdanóvici, Lațco să numește, 

Cu doamna sa, cu Ana, de să pomenește.

Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță, 

Carele-i zic Mușatín, în bună priință.

Stătut-au dup-acesta luminată rodă 

Țărâi stăpân Moldovei domnul Roman-vodă.

Acest Roman să scrie-ntr-a țărâi urice 

Mare samodărjaveț și-n bună ferice,

C-au stăpânitu-ș țara din plai pănă-n Mare. 

Ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu și ca mai tare,

Ce ș-au născut din doamna, din Anastasia, 

Pre cél Bun Alexandru,-n trai cu fericia,

C-au împodobit țara cu beserici late, 

Cu mănăstiri vestite-n frâmseț luminate,

Bistrița, Rădăuții și cu Moldovița, 

Ș-alte multe bătrâne ce-ș da cuviința.

Adus-au și pre svântul Ioan ³² în țară, 

De ș-au vestitu-ș cinstea și preste hotară.

Naintea lui mai fost-au Ștefan și cu Iuga, 

Și Dumnezău cu bine li-au ascultat ruga.

Iară dup-Alexandru, fiiu-său Ilie, 

Și Ștefan, a lui frate,-n scurtă bucurie.

De-acia Bogdan-vodă domni mică vreme 

Și ș-au mutat odihna unde nu să teme,

Pentr-a Țărâi Moldovei râhnita dulceață, 

De-aproape să prăvască pre Hristos în față.

Ș-au lăsatu-ș pre urmă roadă bună-n țară, 

De i se nalță slava și preste hotară,

Pentru Ștefan acel Bun ce-au bătut războaie, 

De-au făcutu-ș de toate inemii pre voaie.

Prin ținuturi prin toate să văd a lui semne, 

Mănăstiri și beserici ce-au fapt fără lene.

Că nu numai prin sate și pre la orașe, 

Ce și prin munț și-n codri lui Hristos sălașe

Ce-au făcut zugrăvite de dau strălucoare. 

Să-i trăiască-n bun nume pomana supt soare.

Pre fiiu-său, pre Bogdan, ș-au lăsat să-i șază 

În scaun să-ș domnească țara, să să-ncrează.

Că ș-a lui nevoință n-au fost cu nemică 

De-a lui al său părinte să fie mai mică.

Svânta mitropolie cea noavă-n Suceavă 

De dânsul îi făcută, cu multă zăbavă, 

C-avea destulă luptă și treabă de oaste,

Când îș bătea pizmașii lovindu-i în coaste.

De-a lui destoinicie scrie și-n cronice,

Că ș-au apărat țara cu bună ferice.

Pre fiiu-său, pre Ștefan, tânăr după sine

Ș-au lăsatu-ș în scaun domn bun, cum să vine.

Dup-acesta stătut-au Rareș Pătru-vodă,

De toate bunătăț plin, de cerească rodă.

I-i Póbrata sălașul unde odihnește,

Cu doamna sa Elena, de să pomenește,

C-au fapt beserici multe, di-ntreg și-nnoite,

La țară și la munte mari mănăstiri svinte.

Pre urma lor domnit-au a lor bună rodă,

Ilie și cel Tânăr Ștefăniță-vodă.

Nemică n-au stricatu-i vrăjmășasca moarte,

Că este-n ceri cu svinții depreună-n soarte.

Și soru-sa Roxanda, să nu stângă neamul,

Luă pre Alexandru ce-i zic Lăpușneanul.

Domni ș-acesta bine și-n Slatină-ș fece

Mănăstire frumoasă, pre toate le-ntrece. 

De pre feț n-au rămasu-i, iară de pre fiìce

Sunt a țărâi a lui rod boieri cu ferice.

Stătut-au în Moldova domnul Ioan-vodă,

Cu doamna sa Maria, nelăsându-ș rodă.

Bătut-au cu izbândă, concenind vrăjmașii,

Dară prietinul viclean i-au smintitu-i pașii,

Dând coaste cu păgânii, făcându-i sminteală,

Lui osândă și țărâi lăsând osteneală.

De-acmu de-ar sta Moldova tot ceasul pre râcă,

N-a mai putea să scape turcilor din brâncă.

Pre urma acestúia, fiiul Mihnii-vodă, 

Din Țara Muntenească sufletească rodă.

Pătru l-cheamă pe nume și n-are prihană,

Lăsatu-ș-au în țară slăvită pomană

Mănăstirea ce este în deal la Gălata,

Că este pentru oaspeț tot cu masa gata.

Stăpânit-au Moldova domnul ce-i zic Iancul,

Și cu nemulțămire i să spune Veacul.

Ștefan-vodă din Pătru, care mai sus scrie,

Tinerel ș-au domnitu-ș mică bucurie,

Că era țara stânsă de dese războaie

Și nu putea stăpânii domni-n bună voaie.

Stătu domn Aron-vodă, lăsat-au pomană

Svânta sa mănăstire, și n-are prihană.

Deac-au făcut și bine, lăsându-ș domnia,

După dânsul stătut-au domnul Ieremia.

Acesta de pre rudă i-i nume Movila,

Că Dumnezău ș-au tinsu-ș și preste dâns mila.

După dânsul domnit-au și Simeon-vodă,

Lăsat-au și pre-acesta Dumnezău cu rodă,

Că i să știu cuconii sufletească viță,

De-i făcură cu Domnul în ceri cunoștință.

După dânșii și Ștefan Tomșea, ce-au fapt Solca,

De îngrozâtură și de grea-nfocare

Că-n zilele acelea, prin dese războaie,

Lăcuitorii țărâi trăia cu nevoaie.

Fost-au Gașpar, și fost-au Radul domn pre pace,

Cu bună-nțălepciune, tuturor cum place.

Ș-Alexandru Iliaș, dintr-a țării viță,

Au domnitu-ș în țară, negăsând priință,

Când păgânii aceia ce sunt dintr-Agara

Conceniia-n tot feliul ticăloasa țara. 

Barnovschi Miron-vodă are îndrăznire

La Dumnezău cu svinții, fără de-ndoire.

Moisí ³³ voievoda,-n cereasca movilă,

Cu frații săi trăiește-ntr-a lui Hristos milă.

Și Vasilie-vodă cu domnii în rândul

I-au dat Hristos odihnă precum i-au fost gândul,

Cu doamnă-sa Tudosca prăvind cu dulceață,

Cu ale ei odrasle, pre Hristos în față.

Gheorghi Ștefan-vodă el încă nu-ș pierde

Nedejdea de la Domnul, ce totuș să-ncrede.

Și pentru Ghica-vodă laudă să zice,

Că de-a rândul cu svinții trăiește-n ferice.

Lui Ștefăniță-vodă Dumnezău să-i facă

Odihneală cu domnii de viață, să-i placă.

Cu a sa bună maică, cu Ecaterina,

La Domnul din direapta să-i fie odihna.

Evstratie Dabijea scris este la viață

Să trăiască cu svinții în rând, fără greață,

Cu iubita sa hiìcă, cu doamna Maria,

Să nu li să mai stângă în veci bucuria.

Și doamnă-sa Dahina încă să să vază

La Dumnezău în casă cu dânș, să să-ncrează.

Și Duca voievoda Dumnezău să-i caùte

Sufletul cu odihnă,-ntr-a sa bunătate.

Iliaș Alexandru, din domnii de țară,

Prin săraci ce da milă ș-au tins spre ceri scară.

Și Petriceico Ștefan-vodă ș-are parte

În ceri cu domnii țărâi și-ntr-a vieții carte.

Cu luminat cinstită doamnă-sa Maria, 

În ceri să le găteze Hristos bucuria.

Lui Dumitrașco-vodă bine să să zică, 

Că certă pre viclenii de le dede frică.

Domnit-au după dânsul Antonie Rúset, 

S-aibă cu domnii parte ș-á lui cinstit suflet,

C-au lăsatu-ș pomană cât au putut face; 

Dea-i Dumnezău cu svinții trai în ceri cu pace!

După Antoni-vodă domni iarăș Duca, 

De la vlășescul scaun venind cu porunca

De la-mpărat, să-ș șază domn bun preste țară, 

Să giudece săracii într-a ei hotară.

Dară ismailtenii a sa lăcomie 

Nu vor mai părăsî-o într-a lor vecie.

Dăjdi și biruri, prumute, barot, zaharele. 

Și cu alte dări multe, cu destule rele,

Pustiit-au Moldova țânuturi prin toate, 

Ca iadul fără sațâu să să-mple nu poate.

Dară vinovat cine-i, domnul au-i țara, 

Cându-i astăz Moldova de toată ocara?

Jecuită, prădată, stricată și arsă, 

Unde-i cauț te-mple jelea cu inemă arsă.

Nu ni-i vinovat nime pentru răutate 

Ce pățim pentr-a noastre cumplite păcate,

Că la noi ș-au făcutu-ș păcatul cuibare 

De giurământuri strimbe,-n giudeț necăutare.

Biruiește cu mâzda cela ce-i cu vină 

Și strică direptatea celui fără vină.

Avem și pentru preuț osândă destulă, 

Că-i asuprim de-i scoatem din casă sătulă,

Făcându-le pedeapsă și grea supărare, 

De nu mai au în țară popii așezare. 

Că lor le este ciuca de tot să le-agiungă,

Treaba lor să le fie toată vremea-n rugă.

Altă nemic să n-aibă să le dodeiască,

Lui Dumnezău tot ceasul să stea să slujască.

Avem și pentru farmeci la Dumnezău ură

Și ce omul să schimbă dintr-a sa făptură,

Cu ghidúșuri, cu turcă, cuci și cu geamale,

Tras în vale ș-alte din păgâni tocmele.

Ș-au perit biata țară de păgânătate,

Dumnezău o va-nvie,-ntr-a sa bunătate,

Să să-ntoarcă și Svântul la a sa moșie,

La odihna bătrână, la mitropolie.

Craiului Poloniei fără de zăbavă,

Lui Ioan al treia, să-i rămâie slavă,

Ș-a lui milostivire să să pomenească

Prin țări, prin toată lumea,-n veci să să cinstească.

Și lui Constantin-vodă Dumnezău i-a face

Locul în rând cu svinții, precum i să place.

Iubitele odrasle pre urmă să-i șază

În scaun și pre pace țara să să-ncrează.

Și cu boierii țărâi gând de bine s-aibă,

Să poată trăi țara cu bună oslabă.

S-aibă de ce le zâce mulț ai să trăiască,

Și Dumnezău în țară să să proslăvască.

Dă-le, Dumnezău svinte, Svântul să le vie

În țară, în Moldova, și cu bucurie,

Ca-n zâlele bătrâne, și fără zăbavă,

’N-svânta mitropolie ce este-n Suceavă.