Aice-s eu, ticăloasa, den doi împăraț stemită,
Lui Tiverie sunt fiică, lui Mavrichie-s fimeie,
Împărăteasă-n cuconi mulț, să-m domnească-mpărăție.
Zac aici cuconii miei și cu-al mieu soțior drag,
Din a nărodului ură ș-a ostașilor urgie.
Las’ pre tatăl că-l tăiară, dară pruncii fără vină,
Ce nu știu de răutate, și cu deșert i-au tăiatu-i.
De-ale noastre de-acmu frunză nu să va mai umbri Râmul,
Că s-au tăiat rădăcina de vânturi de la Trachíe.