Aice-s eu, ticăloasa, den doi împăraț stemită,

Lui Tiverie sunt fiică, lui Mavrichie-s fimeie,

Împărăteasă-n cuconi mulț, să-m domnească-mpărăție.

Zac aici cuconii miei și cu-al mieu soțior drag,

Din a nărodului ură ș-a ostașilor urgie.

Las’ pre tatăl că-l tăiară, dară pruncii fără vină,

Ce nu știu de răutate, și cu deșert i-au tăiatu-i.

De-ale noastre de-acmu frunză nu să va mai umbri Râmul,

Că s-au tăiat rădăcina de vânturi de la Trachíe.