Sălbatică-s, fieratică, întunecată-n față,

Iar coasa care-m ții1 amână, ciolane mi-s cu greață.

Cu fulgere, cu tunete, din iad de la prăpaste

Mă slobozâră de-am ieșit să fac lumii năpaste.

Și cine-s eu, fără de spus a mă cunoaște poate,

Că de pre chip știută sunt prin țărâle prin toate.

Dară totuș îm este-n gând să-m fac și eu pre vrere,

Ca să v-arăt cine sunt eu și ce mi-i în putere.

Eu sunt aceea, caut acmu, ce mă toț văd cu ură,

Oarbă-s, nemilostivnică, surdă și fără gură.

Că eu pre domnii, pre-mpăraț, boieri și pre vlădicii,

Bogații și puternicii, țăranii și calicii,

Și toț bătrânii, tinerii, mari și mici depreună,

Și pre-nțălepțâi și-nvățaț, și ceata cea nebună,

Cu steje-i tai în coasa mea și-i trag cu neagra moarte,

Și-n floarea tinereților eu dintr-a vieții soarte

Stricu-i și răsâpăscu-le nume, cinste și slavă,

Pre frațâi și prietinii desparț fără zăbavă.

Pre cei sirepi îi domolesc și le premenesc gândul,

Dârjâile, mândriile pre gios le culc de-a rândul.

Și-ncătro îm voi arunca ochii cu grea mânie,

Orașe, satele să stâng, nu cată să rămâie.

Și toate țările să tem, și Țara de Moldovă,

Unde doi oameni să tâlnesc de mine [îș] fac vorbă.

Unde-s a elinilor împărațâi, chesarii,

Ș-a Râmului avguști, bogaț, puternicii și tarii?

Înțălepciunea unde li-i și mintea lor cea plină,

Slava, scriptura ș-armele vestițâi dintr-Atină? 

Lui Alexandru Machedon unde i-i vitejia?

Unde-i cinstea chesarilor, puterea și dârjia

Cu care ei au biruit de-au stăpânit pre lume

Și s-au vestitu-să supt ceri, lățindu-ș al său nume?

Toț sunt de coasa mea tăiaț, de mine sunt stricate

Cetăț, orașe,-mpărății, și-n țărnă sunt uitate.

Unde li-i a haldeilor scriptura haldeiască,

Ce gândiia fără de moarte în lume să trăiască?

Și pentr-aceea siliia scriind toate războaie,

Ce și ei încăș au pierit de vânt și de pohoaie.

Unde-i averea cea multă, mărirea cea vestită

Aceii țări ce gândiia c-a sta fără de smântă,

A Seramidei, spuneți-mi, unde-s și cei măiestri,

Mari și-nțălepți, și mare crai? Că-s toț acmu pedestr-i,

Niceș să văd, că-s în pămant de zac ciolane goale,

Numele lor și slava lor topite-ntr-al mieu foale. 

De-aceasta câț cu meșterșug din mintea lor le pare

Că-ș vor afla încătrova de coasa mea scăpare,

Nebuni sunt, fără minte sunt, câț stau să șuvăiască

De moarte și-ș pun gândul tot mai mult să-mbogățască.

Că avuția tuturor, viața cu sănătate,

Vremea le duce la fârșit și rămân de-s uitate.

Spuneți-mi, carii ș-au zidit mari cetăț bogătașe,

Sunt vrunii de-aciia bogătaș să-ș trăiască-n sălașe?

Turnul cel mare a lui Nevrud aciia ce-l făcură

Și cei cu piramide mari de-atunce să trecură.

Că să trudiră cu zădar, averea le rămasă,

Numele lor acel vestit s-au stâns dintr-a lor casă.

Să gândiia că vor trăi și nu-i va strica moartea,

Acmu li-i trupul în mormânt și-n iad le este soartea.

Dar-acmu ce-aș mai povesti din izvoade bătrâne,

Ce sunt departe de la noi, la cele țări streine. 

Spuneți-mi, astăzi unde vă-s prietinii și frații,

Unde vă sunt acei iubiț, aleșii și giurații,

Unde vă-s cei împodobiț, ce ieșiia la giocuri,

Ce mirosiia la strâmtori, cu dragoste și moscuri,

Unde sânt cei cu buzele de miere undătoare, 

De putea face nopțile să verse strălucoare?

Toț fără gură lăcuiesc în gropi, li s-au stâns graiul, 

Fără de soare, supt pământ, la-ntunerec li-i traiul.

Și preste toate câte-am zis, toț staț cu mine-n poară, 

Nime nu-ș bagă-n mintea sa iadul ce-a să-i umoară.

Ce cum ar hi lumea a lor, legată cu uríce, 

Așe n-au sațâu de nemic, tot caută să mănânce.

Amar de ei, becisnicii, că nu caută să-ș vază 

Cum li să scúrtă zilele, anii să-mpuținează.

Alaltaieri, și cea de ieri, și zilele ce vine 

Nu văd că nu să mai tâlnesc să-i custe pre lung bine.

Că-n clipitura ochilor tot omul s-a schimba-să, 

Fără de milă-n coasa mea va fi tăiat din casă.

Frâmsețea nu-i va folosi, că eu nu caùt în față, 

Nice mi-i milă de mișei, nici de bogaț [am] greață.

Nu pot scăpa ciia ce fug nice la plai de munte, 

Că nechemată mărg la toț, întru și pre la nunte,

Cosăsc mirese și pre miri, nuntașii de la nunte 

Le schimb și bucuriile în plâns și-n lacrămi multe.

Lăutele, cobuzele, la veselii de giocuri, 

Cu bocete le primenesc, de plâng în toate locuri.

Pelița albă, rumănă, și fața mângâioasă 

De vârsta de cea tânără o fac de-i viermănoasă.

Și pieptul acel dezmierdat, dragostea și dulceață, 

Îl fac de este împuțit, de ți-i de dânsul greață.

Case, răgúle,-mpărății și lumi, precum să cade, 

Cu dereptate Dumnezău de pre pământ le rade. 

Iară voi astăzi staț încă și fiț fără de frică,

Carii v-aț prilejit pre-acici nu vă temeț nemică,

Că acmu Domnul m-au trimis nu să vă fac scădere ;

Părinților, cuconilor, fiț toț cu mângâiere!

Scrisă vă este celor buni să trăiț lungă viață,

Și-n ceri pre lângă Dumnezău să-i prăviț svânta față.

Acmu mi-am treabă ce-am venit la casa la cea naltă,

Vestită-n multe fericiune și-n frumoasă polată,

Și pănă-n zuă să umor pre-mpărat și pre hiică, 

Să i să curme slava lui, să hie-ntr-o nimică.

Pentru greșele ce-au făcut pre mâna mea să cază,

Și numele lui cel vestit din lume să să rază.

Și un viteaz ce-i de rod bun, singur ca o mlădiță,

Împărăția răsturnând, nu-l las de rămășiță.

Aceasta m-au mânat să fac Domnul cu dereptate,

Că fără plată nu lasă nice o strâmbătate.

Ș-acmu cu toții v-așteptaț, cu inimă amară,

Cu lacrămi să vă vârtejiț cătră a voastră țară.

Vă zic, la țărî-vă drep ’ce nu súnteț, cum vi-i gândul,

În Memfis, ce la Eghipet pământ călcaț în rândul,

Ascultați-mă, memfieni, vestiț și-n slăvit nume

Pentr-ale voastre piramizi ce să văd multă lume,

Unde pre-acii ce v-aț aflat de v-au dăruit Domnul,

Izvodul bun să vă luaț, pre cât puteț, tot omul.

De patima lui Filogon foarte să v-aveț teamă,

Strâmbătatea, pre cât puteț, urâț fără de samă.

Părăsiț strâmbătățile, nu asupriț săracii,

Nu despoiereț pre mișei, nu faceț cum fac dracii.

Căùtaț, că súnteț învățați, lumea-i înșălătoare

Și fără veste să petrec oamenii de supt soare.

De nuntă și de veselii împăratul gătează

Și-ș giuruiește cu năroc zile bune să-ș vază, 

Și pre dâns topsăc și cu foc asupră-i să lucrează,

Niște copile tinere cu moarte vor să-l piarză.

Încă și ceia împăraț ce stăpânesc în lume

Puterea mea toț o cunosc și știu și de-a mieu nume.

Cine din lume va gândi cu meșterșug să fugă,

Să scape de la coasa mea, să custe viață lungă,

Nimică nu-i va folosi averea cea cu slavă,

Că eu pre toț cu coasa mea agiung fără zăbavă.

Și cele ce le apucaț le pierdeț și de-amână,

Cele ce strângeț și zidiț să răsâpăsc în tină.

Ca scânteile ce să stâng slava voastră să trece,

Vă să rășchiră numele de soare, de vânt rece.

Și ca scrisoarea pre năsâp, pre margine de mare,

Și ca spume de pre pospai să trec, și-ncă mai tare.

Dară vă las, că eu prăvăsc pre hatmanul să iasă,

Cu repede, cu grea moarte în iad să-i aflu casă. 

Și pre-mpăratul Filogon, de-a sa nesocotință,

Ce nu vru cătră fiică-sa să-ntoarcă cu priință,

Că nice-ntăi, nice apoi n-au făcut socoteală

Spre Panaret, fii ³⁴ de-mpărat, ce-l pierdu cu sminteală.

Și cinstea casii ș-au pierdut pentru nesocotința,

Și viața sa ș-a hiică-sa pierdu cu nepriința.

Așe pieriră tutetrei, ginerele și hiică,

Ierofila ghízdava, tatăl, în clipă mică.

Socrul tăia pre ginere, fiìcă-sa pentru mire

S-au umorât, și tatăl ei, tustrei într-o pierire.

De-acii tot omul pre pământ tot ceas să socotească

Să slujască lui Dumnezău și bine să gândească,