Carele-m dai hrană carnea ta de voie,

Foc fiind și pârjolind pre nedestoinici,

Să nu mă pârjolești, nu, ziditoriul mieu.

Mai vârtos să-mbli-ntr-a mădulări ciolane,

’N-toate-nchieturi, în ficaț și-n inemă,

Pârjolind spinii păcateloru-mi toate.

Sufletul curând să-m svințești și crierii,

Coardele-ntărind cu oasele-ntr-odată,

Sâmțârile-m lumină pre tutecince,

Totul mă-ntr-a ta să mă găvozdești frică,

Pururea mă feri, acoperi și apără

De tot lucrul cuvântul ce strică-n suflet. 

Curăț, limpezește-mă și mă tocmește,

Derege,-nțălepțează și mă lumină,

Fă-mă cort al tău, duhului tău sunt numai,

Să nu mai fiu de-acmu sălaș păcatului.

Ca de-a ta casă cu-ntratul de soțâie,

Ca de foc să fugă tot răul și greul,

Rugători ț-aduc pre toț ai tăi pre svinții,

Voinicimile acelor fără de trup,

Prediteciul tău, înțelepții apostoli,

Cu dânș Preacurata ta preasvântă Maică,

A lor rugi, milosule, priimește-m, Hristoase,

Și luminei ficior pre-al tău să faci slugă.

Că tu ești svințirea noastră tuturora,

Bunule, ne ești sufletelor lucoare.

Cum țî să cade, ca Domnul și stăpânul,

Slavă-ț trimitem cu toț în toate zâle.