Folosește-mi, Doamne, și mă sprejinește

Cu a ta putere, de mă mântuiește,

Că scăzură céi buni și să-mpuțânară,

De nu-i dereptate nice într-o țară.

Deșert cătră proape tot omul grăiește

Și cu-nșelăciune va de-l păgubește. 

Cu buze viclene, din inemi-adânce,

Grăiesc răutate și cuvânt de price.

Despierde-vei, Doamne, buze-nșelătoare,

A limbă sămață, de rău grăitoare.

Să fălesc pizmașii că-ș vor mări limba,

În cuvânt de svadă, să mulțască scârba :

„Că buzele noastre sunt cu noi de față,

Nu băgăm în samă Dumnezău ce-nvață“.

Vez mișelătate, vez suspini cu jele,

A lipsiț și meseri vez de durori grele.

Acmu pentru dânșii scoală, Doamne svinte,

Să-ț umplì cu izbândă svintele cuvinte

Și să-ț rădici sămnul cel de biruire,

Că cutez cu dânsul fără de-ndoire.

Că cumu-i argintul lămurit cu focul,

Ț-sunt svinte cuvinte curate cu totul.

Tu, Doamne, ne scoate și ne socotește

De ruda aceasta și-n veci ne ferește.

Că-mpregiurul nostru sunt gata s-alerge

Cu rău necurațâi cei fără de lege.

Precum este ceriul mare de nălțâme,

Pre pământ adaogi de oameni mulțâme.