Mi-au lipitu-mi sufletul pământul, 

Ce mă-nvie, Doamne, cu cuvântul.

Umbletele mele cu spovadă 

Ț-am spus, Doamne, fără de tăgadă,

Și mi-ai ascultat, și tu mă-nvață 

Dereptăț de-a tale, să-m dai viață.

Și să mi-arăț de direptăț cale 

A mă primbla-n minunile tale. 

Sufletul mieu l-întristează somnul,

Ce m-a-ntări-n cuvântul său Domnul.

De la cale strâmbă mă ferește

Și cu legea ta mă miluiește.

Calea cea direaptă mi-este dragă

Și de giudețul tău nu mi-i tagă.

Mă țâi de mărturia ta svântă,

Și să nu mă laș, Doamne, la smântă.

În poruncile tale mă bagă,

Să mărg pre drum cu inemă largă.