Cât mi-i legea ta, Doamne, de dragă,

De mă-nvăț cu dânsă zua-ntreagă.

Decât pizmașilor a-nțălege

Mi-ai dat în veci cu svânta ta lege,

Și porunca ta, Doamne, cea svântă

Este a mea în veci, ne-având smântă.

Decât toț de ceia ce mă-nvață,

Ț-am înțăles legea cu dulceață,

Că a tale mărturii cinstite

Mă învață și mi-adaog minte.

Mai presus de cum bătrânii cearcă,

În porunca ta n-au să mă-ntreacă.

De tot drumul rău fără ticneală

Picioarelor mi-am pus sprejineală,

Și m-am luat de drum rău aminte,

Ca să-ț feresc svintele cuvinte.

N-am știrbit din svintele-ț giudețe,

Precum mi le-ai tocmit să mă-nvețe. 

Câtu-s de dulci cuvintele tale, 

Că-s ca stridea, și nu le-aș uita-le,

De mi să-ndulcește-ntr-înse rostul, 

Că-s mai dulci decât mierea cu totul.

Din poruncile tale-m iau minte, 

Și căile strâmbe mi-s urâte.