Că de n-ár fi cu noi să stea Domnul,

Zâcă Izrailul și tot omul,

Că de n-ár fi cu noi să stea Domnul,

Când le vine toană a tot omul,

De să scoală asupră-ne-n pripă,

Ne-a sorbi-ne de vii de-am da-n râpă,

Cându-ș pornesc mânia cu unde

Asupră-ne-n pohoi să ne-afunde.

Și sufletul nostru pohoi trece

Ca de părău repede și rece.

Și sufletul nostru trecătoare

Ș-au făcut prin apă necătoare.

Blagoslovit să fii cu ferice,

Că nu ne-ai dat, Doamne, să ne strice

Cu dinții lor, și de vânătoare

Ne-ai scos din laț și de la prinsoare.

Ca vrabia ne-ai scos, Doamne svinte,

Sufletele de curse cumplite,

Și sâlțele celor ce vinează

Le-ai stricat, să n-aibă să ne piarză.

Că tu, Doamne, cu svântul tău nume 

Ne dai agiutorul tău pre lume,

Precum dintăi ai zâs cu cuvântul, 

De s-au făcut ceriul și pământul.