Că de nú va zidi casa Domnul,

În deșert s-a trudi lucrând omul.

De n-a pune cetăței străj Domnul,

Înzădar ș-a pierde strajea somnul.

Zădar veț mâneca, de la cină,

Mâncând pita cea de durori plină, 

Dedaț să-ș doarmă somn cum le place, 

Iubițâlor Domnului, pre pace.

Domnului aceștia-s de moșie 

Ficiori, roadă de zgău, plată vie,

Aceștia-s săgeț cu lănci călite, 

De mână puternic slobozâte.

Ferice de omul ce-ș va face 

Pofta dintr-înș să-i fie cu pace,

Că nu vor fi defăimaț de gloată 

În pizmaș când să vor prici-n poartă.