Când ar înturna Domnul să-ș vie

La urmă Sionul din șerbie,

Atunci ne-am mângâia-n voaie bună

Și ne-am bucura-ne depreună.

Rostul ni s-ar veseli și limba,

Și ne-am uita atunci toată scârba.

Atunce ar zâce-n limbi păgâne :

„Li s-au întors Dumnezău cu bine“.

Și ș-au mărit mila spre noi Domnul,

De ni să fericește-n tot omul.

Și ne-ntoarce, Doamne, cu tot pleanul,

Ca omeții când să rump la anul

De austrul ce suflă cu cálduri,

De cură părauă-n toate laturi.

Ceia ce ș-au sămănat cu plânsuri,

S-or bucura secerând cu râsuri ;

Ceia ce mărg sămănând cu jele,

Ș-vor culege veseli mănunchele.