Psalmul 145 

Lăuda-voi pre Domnul în viață, În tot custul mieu, fără de greață, Și voi cânta lăudând pre Domnul Dumnezăul mieu cătră tot omul. Nu vă puneț nedejdea pre craiul, Pre hiiul de om ce nu-i stă traiul, Nice la greu poate să agiute, La primejde și la război iute. Că sufletul lui încă s-a trece Și s-a-ntoarce-n pământul său rece, Și la zua ceea îș va pierde Mintea toată ș-averea-n ce crede. Ferice va fi preste tot locul Cine-ș pune pre Domnul nărocul, Pre Dumnezău ce-au făcut pământul Și ceriul, și marea cu cuvântul, Și toate ce-ntr-însele să mișcă, Domnul ce le-au făcut din nemică, Ce-ș țâne-ntreg toată adevara Și giudețul în veci, de ști țara. Celor asupriț de strâmbătate Le face giudeț și dereptate, Și flămânzâlor trimite hrană, Și golilor veșminte pre iarnă. Domnul ce sloboade din obede Și orbului dă minte de vede, Și pre cei căzuț îi sprejinește, Iară pre cei direpț îi iubește. 

Și ferește pre cine-i nemernic, 

Pre văduvă, sărac și cucernic. Iară pre păcătoșii cu totul 

Îi va pierde Domnul din tot locul. Și preste veci va-mpărățî Domnul 

De pre muntele său svânt, Sionul, Preste rod de rudă să trăiască 

În cinstea sa cea dumnezăiască.