PSALMUL 49
Domnul domnilor grăiește, Toată lumea să clătește, Și pre toț Durnnezău strigă De supt soare să să strângă. Și va aduna pământul,
Să-i auză toț cuvântul. Din Sion te vei ivi-te Cuvios, Dumnezău svinte. Când vei veni cu pohoaie, Nimărui n-ii1 veghea voaie. Denainte-ț foc s-a-ncinge, Și greșiții toț vor plânge. Vei chema ceriul cu tine Și toț svinții, cum să vine, De vei giudeca pământul, Precum ț-ai răspuns cuvântul. Direpțâi să vor alege Dintre cei fără de lege. Cu cuvântul tău cel dulce Pre toț svinții ț-vor aduce, Ce ț-au țânut legământul, De-au dat lege-n tot pământul. Atunci ceriurile toate Vor răspunde preste gloate
De giudeț ce le vei face ’N dereptate și cu pace. Așe ne grăiește Domnul,
Și să-l auzâm tot omul, Să-l ascultăm fără price Cătră Izrail când zâce, De ne spune mărturie Pre giurământ cu tărie: „Nu ți-i altul fără mine Dumnezău, și să cauț bine,
1 nu vei.
Că nemică nu-ț dau vină Pentru jărtva de fănină, Nice te-nfruntez de sfară De mânecuș și de sară. Jărtvele ț-văz ce-s de grase, Denainte-mi cându-s arse. Nu-ț voi lua de la casă Vițăl, nice vacă grasă, Nice țap hrănit din turmă, Nice-ntăi, nice pre urmă. Hiara codrilor cea multă Toată de mine ascultă. Am și dobitoace multe, Și de zâmbri-am cirez multe, Pasări încă am cu cârduri, De să țân de hrană-n câmpuri. Am și țarine destule, De-m sunt slugile sătule. Și când mi-a trébui pâine, N-oi veni să cei la tine, Că-m este lumea pre mână Cu de tot cu de ce-i plină. Nu-ț cei pécie de vacă, Nice de vițăl, să-m placă. Sângele de țap nu-m place, Și tu știi ce jărtvă-i1 face. Să jărtvești Domnului slavă, Nefăcând multă zăbavă, Când ai grije, și-m dă știre,
1 vei.
Că-ț voi fi cu izbăvire. S-aib de tine mulțămită
Și priință neclătită“. Păcătosului grăiește
Dumnezău și-l dojenește: „Ce-m spui tu de dereptate,
Și de dânsă stai departe? De a mele graiuri svinte
Nu ți-i grije, nici aminte. Spui altóra să să sâmță,
Și tu stai fără sâință. Legea mea o iei cu gura
Și urăști învățătura. De cuvântul mieu ți-i greață,
Și ți-i răutatea-n față“. Ești cu furii în soțâie,
Cu curvarii în frățâie. Limba-ț este mincinoasă,
Și gura lăuduroasă. Șezând, grăiești rău de frate,
Ca să-l bagi la greutate, Ce ți-i născut dintr-o maică ;
Și Dumnezău cum să-ț tacă? Ț-pare-n mintea cea zlobivă
Că ți-i Domnul deprotivă. Nu știi că te va-nfrunta-te
Dumnezău pentru păcate Și țî le va pune-n față,
De-ț va fi mai multă greață. Pentr-aceea să-nțăleagă
Toț cu inema cea-ntreagă,
Pre Domnul să nu-l uíte, Și va cădea-n mâni cumplite, Și nu va fi cine-l scoate, Să-l apuce de la moarte. Faceț jărtvă lăudată, S-áveț de la Domnul plată Și calea să vă arate, Să scăpaț de greutate.
