Ascultaț acestea, toate

    Năroade, neamuri și gloate, 

Să-mi înțăleagă cuvântul 

    Omul de pre tot pământul, 

Bogătașii depreună 

    Cu mișeii când s-adună, 

Să vă spui de-nțălepciune 

    Cu-nțăles de-nvățuri bune. 

Și auzul să vă tindeț, 

    Pildele să le deprindeț, 

S-ascultaț fără de price, 

    Să-nțălegeț ce voi zâce. 

Să te temi de zî cumplită, 

    Să nu-ț dea de călcăi smântă. 

Cela ce ai bogățâie, 

    Să nu stai în sămețâie,

Nice s-aibi nedejde-n frate.

    Sau în om, la greutate.

Și cu ce schimb va da omul,

    Să să schimbe de la Domnul? 

Cu preț de răscumpărare 

    Sufletului, de pierzare? 

Fi-i-va truda nencetată, 

    Că la iad nu va fi plată. 

Acolo n-a vedea moarte, 

    Să gândească că-l va scoate. 

Că măiestrul încă moare, 

    Ca tot omul de supt soare. 

Și nebunul cu buiacul 

    Vor pieri de pre tot veacul. 

Ș-averea de dânș rămâne 

    De o iau rude streine. 

Cât să vor scoate din casă, 

    Numele li s-a uita-să, 

Li s-a uita și mormântul, 

    Cât i-a-mpresura pământul, 

Ceia ce nu-ș fac pre lume 

    De bunătăț s-aibă nume. 

Ce folos este de cinste 

    Omului fără de minte, 

Ce-ș dă firea omenească 

    Pre fire dobitocească, 

De merge fără sâială 

    Pre calea cea de sminteală? 

Nu cunoaște că-l va duce 

    Dezmierdăciunea cea dulce 

De va da ca oaia-n râpă, 

    Și moartea l-va sorbi-n pripă. 

Iară direpțâi, dând rază, 

    Vor prăvi cum duc să piarză 

Pre păcătos și buiacul, 

    Să-ș petreacă-n iad tot veacul. 

De la slavă să să rază 

    Și cinstea toată să-ș piarză. 

Ce mă rog, Dumnezău svinte, 

    Să-m iei sufletul aminte 

Și să mă cuprinz cu milă, 

    Să nu-m facă răul sâlă. 

Iară tu, oame mișele, 

    Să nu dai de gânduri rele, 

Când vez pre păgân că crește 

    Și casa lui să lățește. 

Că deaca moare, el piere, 

    Cu slava lui, cu avere. 

Cu dâns nemică nu duce 

    Dintr-averea lui cea dulce. 

Că-ntr-această lume-n viață 

    I-i sufletul în dulceață. 

Și cine i să-mbunează, 

    I-i drag pre-acela să-l vază. 

Cine-i spune-n dereptate. 

    De-acela fuge departe, 

Că-i deprins pre cale largă 

    Cătră pierire de-aleargă 

Și să trage pre moșie 

    La-ntunerec de vecie. 

Ce folos este de cinste 

    Omului fără de minte. 

Ce-ș dă hirea omenească 

    Pre hire dobitocească ?